Deci, să începem povestea:

Flori:)

Ciocolată:)

Cărţi...

Un salt cu paraşuta...

Un zâmbet cald şi o sticlă de apă plată, mare.

E bine să ai zâne mici care să îţi facă surprize mari:)

“Miha, tu mai scrii?”

—–Ţinând cont de faptul că mi-a luat 1 minut să găsesc semnele de întrebare pe tastatura în română… e uşor de ghicit răspunsul.

Chiar aşa… Miha, de ce nu mai scrii? Everdene… unde sunt poveştile tale?

Anul trecut pe vremea asta scriam poveşti despre Olanda după o promisiune făcută lui Dan. Anul asta, de atâta delăsare ( cu scuză de stres, serviciu, schimbări de temperatură, somn) n-am trimis nici măcar un mesaj de Anul nou sau Craciun. Da, ştiu.. sinceritarea asta!

De fiecare dată când Cip îmi zice Everdene ( şi îmi zice cam  de 10 ori pe zi) îmi amintesc de Everdene dar o Everdene altfel. Everdene la început de timp atunci când timpul avea răbdare, o Everdene în mijlocul oamenilor, în autobuz ( cu bilet şi abonament), în sala de curs ( cu plângeri despre FEAA şi cu disertaţia susţinută sus şi O, Doamne cât de tare), o Everdene cu poveşti despre caritate şi cu fapte de viaţă.

De fapt… Everdene tocmai a vorbit cu cel mai aprig susţinător al său, cu prietena care i-a dat viaţa visului cu amintiri şi timp. De aceea, Everdene e fericită şi răcită şi liniştită. Şi chiar aşa, câte chestii frumoase s-au întâmplat în ultima jumătate de an şi câţi oameni frumoşi am cunoscut. Chiar merita împărtăşită experianţa.

Dar, ca un Flash rapid, câteva spicuiri, pentru cei care îşi mai amintesc de ultimele poveşti:

- Doamna Angela şi-a schimbat medicul şi a fost operată în ajun de Crăciun:) Este bine şi recunoscătoare celor care au contribuit la împlinirea ei fantastică!

- Everdene a văzut America şi a primit invitaţii pentru februarie să o mai vadă din nou. Cine ştie, poate lumea asta nebună are nevoie de poveşti proaspete şi viza pe 10 ani va fi fructificată.

- Mersul cu autobuzul a fost înlocuit de cel cu taxiul şi permisul de conducere nici în plan deocamdată nu e pentru că m-am speriat de zăpada din decembrie şi ianuarie! (Hi hi, ha ha!)

- Zâmbetul Anei şi al Elizei a fost înlocuit de parfumul Simonei căreia îi urez un bun venit în nebunia mea zilnică şi virtuală ( Simona nu ştia până de curând cine e Everdene). Ana şi-a băgat picioarele încălţată cu cer albastru şi speranţe verzi iar Eliza a primit o minune mică, de vreo 3 luni cu nume de înţelepciune. Pentru toate 4, sănătate şi bucurie:)

- Anca a revenit în ţară pentru scurt timp şi am putut să depănăm amintiri nebune despre nebuni şi turte coapte, de dorul poeziilor din copilarie.

P.S. Mulţumesc Lavi, Anca şi Ana pentru telepatia din gând. Acum, mă duc să-l îmbrăţişez pe Gabriel Oak care se uita la Discovery.

Soarele

Nenea Soare a vrut să strălucească frumos din prima zi de drum şi până în ultima de călătorie. Astfel, am avut parte de zile calde  în Sulina unde am putut constata că soarele îşi poate face apariţia din nişte nori mari, la vreo 5 minute după ce adormi pe plajă astfel încât ai nevoie de o Anna cu doi de “n” să-ţi spună “Ralu (nickname-ul meu de vacanţă), întoarce-te pe cealaltă parte că te prăjeşti! “

Prin soare şi prin nisipul din Pădurea Letea

Bibanul

Bibanul Literat este o minune a Sulinei moderne cu iz clasic şi liniştit. Nu prea poţi să îi zici pensiune ci poţi mai degrabă să o numeşti o casă de vis, cu obloane verzi, grinzi mari de lemn cafeniu, cu ferestre mari spre soare, dulapioare colorate (am avut dormitorul albastru deschis), cu multe cărţi, cu oameni frumoşi şi un biban şef de toată stima. Povestea pensiunii este ciudată, şoptită discret de mama bibanului, o doamnă profesoară de română: “A început construcţia împreună cu prietena lui. 10 ani au fost împreună. Vreo 3-4 ani au construit aici. Când a fost totul gata s-a destrămat şi relaţia.” În schimb, vorba mea, “a rămas ceva superb în urmă”.

Tanti Cornelia

Tanti Cornelia  găteşte de îţi lingi degetele şi îţi pare rău că n-ai mai multe. Am mâncat în mai multe locuri în Sulina însă nimic nu s-a comparat cu bunătăţile vecinei de peste drum, bucătăreasa pensiunii “Stela Maris”. Şi dacă mai spun că mâncam 4 persoane pe săturate cu 60 de lei la prânz… cred că v-am convins să îi faceţi o vizită!

Peştele din borş.... gura apă!

Marean Marean

Înainte să plecăm spre Sulina citisem cu Anna nenumărate lucruri despre excursiile pe canale, despre costurile exagerate, despre faptul că vezi doi nuferi şi nimic mai mult, despre ţepele pe care ţi le trag pescarii. De aceea, am fost uşor sceptică în legătură cu excursia pe Dunăre facilitată de un prieten al Bibanului Şef, Marian. Marian (căruia îi spunem bucuroşi şi fără alte explicaţii Marean Marean) este un personaj de poveste pe canalele Dunării deşi are doar 30 şi un pic de ani. Momentan, lucrează la Poliţia de Frontieră şi în timpul liber face curse cu barca lui, denumită Triton. Marian are o mare calitate: ştie când să vorbească şi ştie când să tacă. De aceea, plimbarea pe canalele cu nuferi a fost excepţional de liniştită şi meditativă. Nici motorul bărcii nu se auzea, de aceea am putut vedea găinuşe, broscuţe şi alte vietăţi.

Pe drumul spre Letea

Marean ne-a dus la Letea unde am mâncat un borş de peşte excepţional la tanti Aurica. De la Letea am făcut un fel de safari pe străzile de nisip până la Sfistofca, o localitate locuită cândva de vreo 90 de familii de lipoveni.  Despărţiţi de străzile incredibil de largi mai trăieşte acum doar un sfert din populaţia de altădată.

Strada Principală din sat.

Tot Marean ne-a dus la vărsarea Dunării în Marea Neagră, la colonia de pelicani, la epava de pe insulă (cea mai nouă insulă, plină de ouă de pescăruş), la familia de lebede din stufăriş. Tot el ne-a povestit cum s-a ajuns ca pe o parte a unui dig, de la Dunăre spre Mare să crească, printre pietrele mari, struguri: Oamenii curăţau via şi aruncau în apă resturile. Apa le purta mai departe şi unde au găsit loc prielnic, au încolţit. 

Plaja

Nisipul cel mai fin din ţară, oameni discreţi, muzică mai deloc şi nicio grijă că ţi s-ar putea fura ceva de pe plajă.

Marea

Marea e mare şi mare distanţă ne desparte de ea şi dorul şi mai mare decât marea distanţă…

Timpul

Cum zicea Preda: “Timpul nu mai avea răbdare…” de aceea a trebuit să gonim şi noi concediul şi uite că de o săptămână şi ceva stăm doar în amintiri frumoase dar departe lasate şi ne chinuim pe la birouri cu gândul la ce  a fost. Sulina, ne vedem cât de curând se poate!

Data viitoare.. stăm mai mult!

Pe mine, domnul Gheorghiţă m-a învăţat să fac nişte sărăţele minunate la orele de Gastronimie, prin clasa a VI-a. Tot el a insistat să înveţe elevii lucrul pe calculator şi tot el îi scotea pe elevi la prăşit pământul din jurul şcolii ca să-i inveţe agricultura. Tot de la domnul am învăţat cum să facem experimente cu turnesol şi ph-uri şi tot el ne-a vorbit prima dată despre evoluţie. Cu el am avut primele discuţii filosofico religioase şi tot el a organizat cele mai tari excursii. Iar primul 6 la un test grilă tot el mi l-a oferit pentru că nu am ştiut ce rădăcină mare are viţa de vie.

Domnul Gheorghiţă a fost pentru mine şi pentru noi şi pentru toţi copiii… un copil mai mare, cu păr creţ grizonat, cu aceaşi pereche de blugi (pe care am ajuns să o recunoaştem de la distanţă), care parca liniştit la şcoală  Dacia aia galbenă cu număr de BJA, care ne spunea poveşti despre oameni mari in fiecare zi şi care plângea când clasa lui cânta la serbările şcolare “Zărzărică Zărzărea”.

Între timp, lucrurile au evoluat şi domnul care mereu a fost la curent cu tehnică îmi spunea ultimele veşti pe Yahoo Messenger:

Şi aşa a trăit fericit până azi când a plecat dintre noi ca un copil mai mare pe un scuter… Nu îi voi spune “Odihnă uşoară” ci voi asculta în timp ce lacrimile mă cuprind şi pe mine, melodia lui de suflet:

Pentru cei care ştiu şi pentru cei care află acum, probabil vă mai amintiţi de tanti bolnavă care are nevoie de o valvă la inimă. Anunţam bucuroasă săptămâna trecută că operaţia va avea loc mâine. Ei bine, nu va avea loc mâine dintr-un motiv foarte interesant şi dureros totodată.

Doctorul i-a explicat că pentru a o opera trebuie să aibă în rezerva spiralului toate cele 6 (parcă) mărimi de valvă pentru a vedea care i se potriveşte. I-a zis că nu există altă modalitate de a vedea ce şi cum se potriveşte decât proba pe viu cum s-ar spune. Problema este că în dotarea spitalului nu se află ultima valvă din set. În concluzie, nu o poate opera pentru că nu îşi asumă riscul de a avea nevoie chiar de valva lipsă.

Medicul va pleca în concediu şi se va întoarce din câte am înţeles pe 11 iulie iar dacă stocul de valve va fi completat până atunci, tanti va fi reprogramată pentru operaţie. În concluzie… alte aşteptări, alte stări de rău şi alte speranţe.

Eu mă gândesc la cei care au făcut tot posibilul ca să se strângă banii la timp pentru că au vrut să ajute la timp. Dar ma gândesc şi la săraca femeie care tot aşteaptă şi îşi face speranţe o dată şi încă o dată şi tot aşa.

Trăim în România asta în care oamenii trebuie să se chinuie şi să lupte cu sistemul pentru a supravieţui din mila altora care au câştigat lupta sau măcar încearcă. Dureros, nu?!

Doamna cu operaţia de inimă a reuşit în sfârşit să treacă cu bine peste toate examenele medicale şi acum e programată pentru operaţie pe 20 iunie, luni. Să ne rugăm să fie bine şi să suporte intervenţia chirurgicală. Ea vă mulţumeşte încă o dată celor care au ajutat cu bani şi cu gânduri bune şi eu voi reveni cu amănunte aici de îndată ce aflu mai multe.

Pe alte planuri, se pare că lucrurile încep să se mişte cumva. Am reuşit să trec cu bine în sfârşit de examene şi se pare că îmi voi susţine disertaţia totuşi. Prefer să nu îmi amintesc toate peripeţiile acestor 2 ani de zile petrecuţi la FEAA. Nu pot comenta din postura de victimă nici din aceea de călău pentru că aş fi subiectivă. Îmi rămân totuşi multe întrebări şi sper să le găsesc răspunsul mai spre sfârşitul susţinerii lucrării de disertaţie.

Singurul care nu e să se bucure şi să plângă cu mine e tata. Şi deşi scriu rar de el, nu pot să îmi amintesc că azi se împlinesc 14 ani de când nu mai e să îmi aducă coroniţe la sfârşit de an şcolar, nici batoane de ciocolată sau pepene roşu de la piaţă. Şi uneori mă gândesc că ar fi mândru de mine şi  uneori mă gândesc că m-ar înţelege şi m-ar iubi în continuare aşa cum sunt eu cu bune şi rele. Şi uneori chiar mă gândesc la el aşa, toată ziua, fără să spun la nimeni.

Dar deocamdată, pentru că tata e în deal şi nu se mai întoarce, la fel şi amintirile, şi cursurile la master, şi problemele… nu îmi mai rămâne decât să continui să scriu. La partea practică a tezei.

See you

Cadoul neaşteptat de 1 iunie a venit aşa de surprinzător şi atât de bine a picat încât acum, se bucură şi nu scrie prea mult de frică să nu scrie prea lipsit de importantă pentru un eveniment aşa mare.

Anca e bine, zâmbăreaţă şi cu aceaşi întrebare: “Ce faci nebuno?!” Nebuna face bine, aştepta telefonul asta de vreo 2 ani. Şi încă mai aşteaptă altele.

… Ce bine e să fii copil şi să speri:)

N-am mai citit decât manuale şi studii de comunicare în ultimul timp şi tocmai mi-am revenit din şocul produs de Olivia: am crezut că mi-a făcut curat în haosul de pe birou şi mi-a închis cărţile. Şi oricum îmi ia cam două zile să le deschid din nou şi să mă reapuc de lucru. Oricum, am observat târziu că sunt închise deşi stau de 1 oră la birou. Însă, să o citez pe ea: “Ţi-am pus o foiţă roz acolo un era deschis, exact la capăt!”  Exact, în ultimul timp observ puţin şi mă abţin să nu fiu superficială.

Nu mai am timp aşa de mult de prieteni şi nebunia de FEAA îmi mănâncă ultimele fărâme de răbdare. Şi mi-am promis să suport prostia numai dacă sunt plătită pentru acest lucru. Însă, facultatea te învaţă mereu că nu ştii destule şi că poţi să afli că alţii ştiu şi mai puţine. Toate ca toate, dar după 3 săptămâni cu 3 examene la acelaşi obiect (câte unul pe săptămână) ştiu care sunt criteriile de evaluare ale culturilor naţionale la Hofstede. Ceea ce, tre să recunoaşteţi… e mare lucru!

Şi totuşi, să ştiţi că îmi place viaţa mea actuală şi îmi cer scuze celor care fac parte din ea şi trebuie să mă suporte uneori cu toanele mele cu tot. Explicaţia comportamentului meu e simplă şi clară: Încă de la grădiniţă, am ştiut sinonimul cuvântului “mâţă” şi am făcut de fapt propoziţia cu “pisică”. Iar atunci când am mers în clasa I i-am zis dezamăgită mamei: “Oare, cum o să se descurce doamna educatoare fără mine de acuma?”

Iar pentru cei care încă mai căutaţi legătura sau ideea acestui post, vă spun doar că am aşternut doar gânduri de vineri seară, în aşteptarea atâtor evenimente importante care încă nu şi-au făcut loc în viaţa mea. Şi odată, voi scrie o carte. Nu-i aşa, Eliza?

Dedicaţie pentru mine, nu pentru mesajul naţionalist, ci pentru că odată, Everedene îl va vedea pe Cesk Freixas în concert!

În primul rând, doresc să mulţumesc tuturor pentru contribuţia adusă. Am reuşit să strângem 2000 de lei pentru tanti Angela, nu doar 1500 aşa cum mi-am propus. Am reuşit, cum se spune la noi la marketing, să ne depăşim tragetul. Cel mai important e că acum, tanti Angela face analize pre operatorii şi dacă totul decurge bine, se va interna luni.

Ştiu că am scris că de fapt era programată pentru operaţie pe 16 mai, dar pe 16 mai a mers pentru analize şi a luat ceva medicamente din cate am înţeles tot preoperatorii iar acum se pregăteşte pentru operaţie. Banii adunaţi îi vor fi daţi în ziua programată pentru operaţie.

Mulţumesc încă o dată şi revin cu amănunte.

Problema pe care o mai are tanti e că nu are banii necesari să facă această operaţie şi în timp ce se chinuie să strângă, se simte din ce în ce mai rău şi ar putea să nu mai poată să lucreze. Ceea ce, la 50 de ani nu e tocmai un lucru de dorit. Costul operaţiei este mare pentru ea: 3000 de lei. Tanti Angela a reuşit să strângă şi mai are şi promisiuni de a  strânge 1500 de lei. Restul de bani însă… nu îi are sub nicio formă.

Aflând de povestea ei, îmi rog şi eu prietenii şi conoscuţii să mai facem o faptă bună şi să o ajutăm să trăiască mai departe puţin mai fericită. Am uitat să vă spun că tanti a mai fost programată pentru intervenţia chirurgicală de 2 ori până acum în interval de 4 luni, dar pentru că nu a avut banii necesari intervenţia nu a avut loc. De menţionat că pe biletul de trimitere scrie (intervenţia se confirmă telefonic, semn că se mai întâmplă astfel de cazuri).

Main point: Tanti Angela e programată pentru operaţie în data de 16 mai. Mai e puţin până atunci, dar mult pentru cei care vor să ajute. Şi am încredere că putem reuşi să o ajutăm.

Mai jos, datele de contact cu rugămintea de a-mi scuza insistenţa:

RO88INGB0000999902111696

Mihaela Măriuţanu