Sunt spaniolă, dar vreau “to speak English”

Când intru în parcul mare din Zaragoza, vine o fata la mine şi imi spune în engleză: “This is the river, nu?” Prima dată, am crezut că mă întreabă ce râu este, dacă ştiu să îi dau mai multe detalii. Şi i-am răspuns în engleză că nu ştiu, e posibil să fie Ebru.

Fata a continuat. Uitându-se la mine şi la Frank, ne întreabă: “You are friends? From where?”  În acel moment am întrebat-o de ce îmi pune tot felul de întebări, ce se întămplă cu ea. Frank a salvat cumva situaţia: “She’s from Rumania, I’m from Ghana. And we speak English. Where are you from?” “I’m from Spain!!!”, a spus fâsticindu-se. “You are from Spain and you want to speak English?” am întrebat-o cu uimire. “Yes!” mi-a răspuns cu hotărâre şi a plecat cu grupul ei de prieteni gălăgioşi.

Pentru că nu înţelegeam ce se întâmplase, Frank îmi explică: “Erai aşa de uimită că nu ai înţeles. Ne-a auzit vorbind în engleză şi a vrut să facă conversaţie cu noi! Cu prietenii ei nu poate vorbi, nu ai văzut, râdeau de ea şi erau şi prea beţi… Însă ea dorea să vorbescă în engleză cu noi… Nu e prima dată când mi se întămplă.”

Da, sunt mai sălbaticuţă din fire şi am fugărit fata spaniolă în căutare de prieteni straini. Şi am vorbit în continuare engleză, dar cu o singură persoană. Şi am încercat să o căutăm. Am găsit doar puşti plecaţi să bea în parc pentru că e mai ieftin decât în baruri, şi maşini din care ieşea fum gros şi zgomote ciudate. Spaniola însă nu era pe nicăieri.

Am găsit blonda perfectă!

Am fost stresată vreo 3 ani de o persoană  destul de dragă mie. Problema? Nu sunt blondă şi nu am codiţe! Am încercat apoi să îmi fac codiţe. Bucuroasă, m-am dus la Florin şi i-am arătat. “Nu eşti blondă, şi nu mă refeream la tipul asta de codiţe. Eu vreau din alea scolăreşti”, a venit răspunsul lui sec şi… sincer.

Între timp, lucrurile au evoluat şi au mai scăzut din intensitatea stresului. “Blonda” a devenit un subiect comun pentru amândoi. În toate conversaţiile noastre, veşnica blondă avea partea ei. Cum vedeam o fată pe stradă, venea şi replica lui: “Uite… e bună. Dacă ar avea codiţe şi ar fi blondă….” Dar nu găseam niciuna perfecta. Când am plecat în Spania, Florin mi-a dat de grijă: “Să-mi aduci o blondă. Să aibă codiţe.”

AM GĂSIT BLONDA! Acesta este adevarul. Exemplific “specimenul”:

Studiez B.D. Ofer meditaţii la C#
Studiez B.D. Ofer meditaţii la C#

Blonda mea pare inteligentă, este frumoasă şi, probabil… catalană. Studiază mult şi îi place ce studiază. Vă întrebaţi cum a avut timp să îmi pozeze? Simplu: era cam statică în acele momente. De ce? Cam aşa stă de fapt treaba:

Petrecem oleacă?!Da… e pentru o petrecere la care se studiază mult medicină şi informatică. Ce spui Florin, facem un studiu pe Inteligenţa artificială a blondelor bolnăvioare?

Şi o să lucrezi sâmbăta?

Oamenii de afacei fac presiuni pentru lărgirea programului de lucru săptămânal la 48 de ore în loc de 40, cât este în prezent. Pe 17 decembrie, Comisia Europeană va prezenta parlamentarilor noua Directiva a timpului de lucru. Dacă parlamentarii europeni vor fi de acord, vor urma schimbări majore.

Patronii spun că se doreşte o reinterpretare a ceea ce inseamnă timp de lucru. Nu vor să fie acuzaţi că nu plătesc orele suplimentare sau că salariaţii nu sunt plătiţi pentru fiecare oră petrecută la lucru. “Pe motiv că fiecare lucrător este lăsat să decidă dacă munceste mai mult, vor apărea situaţii de exploatare a oamenilor. De frică să nu-si piardă locurile de muncă, salariaţii vor accepta orice condiţie impusă de conducerea societăţii unde lucrează. Ei depind de angajatorii lor si este clar că nu vor putea niciodată să aleagă altceva decât ceea ce doresc acestia. Consecinţele imediate ale unei astfel de schimbări sunt scoaterea plăţilor suplimentare si limitarea apariţiei unor noi locuri de muncă. Patronii vor de fapt să folosească mai puţini lucrători pentru muncă mai multă”, a explicat pentru SFin Bogdan Hossu, presedinte CNS Cartel Alfa.

România va fi nevoită să accepte propunerea UE, dacă va fi votată. Sindicaliştii vor protesta pe 16 decembrie, dar există o mică şansă ca protestele lor să fie luate în seama. “E criză”, vor spune oamenii de afaceri. Va fi suficient motivul acesta pentru ca oamenii să mergă la lucru şi în ziua lor liberă? Patronii vor fi incântaţi să plătească o zi normală de lucru, şi nu o zi suplimentară.

În trecut, s-a încercat constituirea unei săptămâni de 10 zile. Nu a mers. Se pare că omul avea nevoie de recreere, de o pauză. Se pare că organismul omului era setat  în mod diferit.

Nu vreau să mâ gândesc la faptul că cea mai frumoasă zi din săptâmână îmi va fi întunecată de cererile viitorului meu patron. Nu, eu nu voi merge sâmbăta la lucru. Din motivele mele, personale şi importante. Tu ce vei face?