Dumnezeu îi iubeşte şi pe fraţiorii ţigani

Zaragoza, Las Fuentes, Biserica Creştină Adventistă de Ziua a Şaptea. Sâmbătă. Iarnă şi cald.

Asemănări
“Uite, vine acuma cel de care îmi place mie. Să îi spui HOLA”, îmi şopteşte în fugă Rebeca. Intră pe uşă un băiat înalt, bine făcut, cu părul lung şi creţ, îmbrăcat elegant. Îmi zâmbeşte. Zâmbesc şi eu. În urma lui, alţii la fel ca el. Unii mai eleganţi, alţii cu părul mai scurt sau mai lung, mai creţ sau mai drept, mai şateni sau (cei mai mulţi) mai bruneţi.
Intrăm în biserică. Mă aşez pe o bancă mai în capăt. În spatele meu, ceilalţi. Mă întorc din când în când uimită. Iar îmi zâmbelşte cel cu părul creţ. E normal. Avem şi noi asemănările noastre. Abia atunci observ chitara din mâinile unuia dintre ei şi orga pe care o ţin alţi doi pe braţe. Lângă ei, o fată frumoasă cu o cameră de filmat în mână.

“Voi vă chemaţi altfel”
“Le spunem bun venit frăţiorilor noştri ţigani”, anunţă cel de la amvon. După o scurtă mulţumire, băieţii sunt invitaţi în faţă, să cânte. Biserica plină de spanioli, români, sud-americani şi negri, aştepta surpriza. “V-aş prezenta, însă voi vă chemaţi cu alte nume şi mă încurc”, se scuză spaniolul din faţă. Dar, face o încercare şi ajutat de tigani, îi numeşte. Jesus, Miguel, Alberto, Eugenio, Junado, Pipi şi Diego încep să cânte. Ultimul e conducătorul lor şi evită să folosească microfonul: “Nu… nu am nevoie de microfon în general!”

“Sună ţigăneşte”
Încep ţiganii să bată din palme iar Diego, cu o voce puternică, ca în filmele cu ţigani, cântă despre “Domnul Domnilor şi Regele Regilor”. Ondulaţii ale vocii, mişcari ale trupului şi multă dragoste pentru Dumnezeu. Nu ştiai sigur dacă erai în şatră, pe scenă sau la biserică. Cântecul continuă şi vorbeşte despre unitate şi unicitate şi despre nevoia de a-L primi pe Dumnezeu într-un mod deosebit, ca pe un oaspete de seamă.
“Eu sunt prezentatorul acestor voci”, spune spaniolul cu mândrie. Din sală, vine şi răspunsul: “Şi noi suntem fani! Să mai cânte!” La următoarea piesă, în faţă mai vin trei ţigani. Unul dintre ei instalează orga care “sună ţigăneşte”, mai ţigăneşte decât cea din biserică. “Eu nu sunt din acest popor, dar vin la Tine care îmi poţi da putere” cântă Miguel cu microfonul ţinut între mâinile împreunate ca pentru rugăciune. Următoarea melodie are cuvinte în evreieşte. “El Adonai” cântă Eugenio. Ceilalţi ţigani răspund: “Aooo, Oooo, Eeee”.

Inima “ţigăneilor” e în cântec
Unii spanioli plâng, alţii sunt uimiţi şi mişcaţi. “Cântă muzică ţigănească, dar se vede că inima lor e în cântec”, spune bărbatul din stânga mea. Unchiul meu se întoarce spre mine: “Vezi, le spune ţigani. La noi s-ar fi supărat dacă i-am fi chemat aşa. Şi nu numai ţigani, dar şi ţigănei….”
“Aici dorim să-Ţi cântăm”, e ultima piesă a “romilor” din Spania… “Prezentatorul” îi invită şi altădată: “Transmiteţi bisericii ţigăneşti salutul nostru, spuneţi-i că îi iubim şi că sunt fraţii noştri”.
Coboară încet de la amvon şi vin în spatele meu. Zâmbesc, şi eu le spun un “Gracias” stâlcit. Mi-aş dori să am inimă de ţigan, dar ca de obicei, îmi doresc prea mult. Nici măcar fraţi nu am. Cel cu părul creţ îmi zâmbeşte din nou. E clar, chiar ne leagă ceva.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s