Bethleemul viu şi oamenii statui

La aproximativ 100 de kilometri de Madrid, se află „Betheleemul Viu” sau Belen Viviente. Până să vezi cu adevărat despre ce e vorba, trebuie să înduri frig, durere de picioare şi fum de ţigară într-o aglomeraţie de 2500 de persoane. Ceea ce descoperi la final, te face să ţi se pară normale toate stările tale şi mai ales să simţi alături de alţii. Asta să fie oare însemnătatea Naşterii Mântuitorului?

Spiritul turmei

„Şi acum, unde mergem tata?”, întreabă Naomi în momentul în care este invitată să coboare din maşina călduroasă. „Nu ştiu sigur. Hai să ne luăm după oamenii ăştia, să vedem unde merg. Poate aflăm mai încolo despre ce e vorba. Am auzit că e ceva frumos aici, dar…vom vedea”, îi răspunde tatăl cu răbdare şi parcând maşina, urmează grupul din faţă. Puţin mai departe sunt parcate autocare. „Buitrago de Lozonya” se numeşte localitatea şi este plină de ziduri vechi şi retaurante, pieţe şi magazine. Încă nu îmi pot da seama dacă este vorba despre un sat sau despre un mic orăşel spaniol.
„Uita mama, spune ca Belen Viviente începe de pe 20 decembrie”, strigă Naomi. Fetiţa arată cu degetul un afiş pus în locul unui indicator de circulaţie de pe margina drumului. Pancarta indică zilele în care are loc „Belenul”: 20, 21, 25 şi 27 decembrie.

Îngrădirea turmei
Urmăm indicatorul şi în scurt timp, ajungem într-o piaţă unde în jur de 100 de oameni aşteptau, într-un patrat îngrădit de garduri galbene, folosite de obicei pentru delimitarea lucrarilor pe carosabil. Întrăm şi noi. Nu ştiam ce va urma şi am încercat să întrebăm oamenii din jur, însă mulţi erau turişti şi nimeni nu ne putea da o explicaţie sigură. Era 17.00 fără câteva minute şi nu ştiam cât va trebui să aşteptăm. În faţa noastră era un castel, un fel de fortăreaţă din piatră, păzită de un străjer îmbrăcat în roşu.
Un pliant găsit pe undeva ne informează că evenimentul va începe la 18.30, va fi străbătută o distanţă de 1300 de metri, vor fi 39 de scene şi că la toată manifestaţia vor putea participa primii 2500 de oameni ajunşi în pătratul galben. Restul, vor putea să facă „trecerea” la ora 20.00, însă numai dacă „vor fi suficiente persoane doritoare”.

Petru, turma şi porţile

O oră şi jumătate de aşteptare, fără să ştii ce se va întâmpla, fără să ştii dacă eşti în locul în care trebuie să fii. Oamenii continuă să vină. În scurt timp, peste o mie aşteaptă. Un camion cu măgari şi cai întră pe o poartă. Pe fortăreaţă, lângă străjer, mai apar doi bărbaţi îmbrăcaţi ca pe vremea lui Isus. „Uite, stăjerii fumează”, râde o persoană din public arătând spre ţigara unuia de sus. Colindele răsună în acord de „Noche Buena”.
Pe la 18.00 fără ceva, se aude anunţul: „Se închid porţile, este lume suficientă”. Încă o jumătate de ora de frig şi vom vedea ce se întâmplă aici.
Se sting luminile de pe pietre şi din piaţă. La scurt timp, o voce răsună: „Petru este rugat să deschidă porţile”. „Care porţi or fi?”, întrebă un român din grup. Încă nu ştim dacă suntem primii sau ultimii şi nici nu avem timp să ne gândim. Spectacolul pare să înceapă.

Oile vor fi primele?
În faţa noastră, îşi fac apariţia soldaţii pe cai, Iosif şi Maria, poporul Israel, profeţi şi regi. Îngerul Gabriel o anunţă pe Maria de naşterea Mântuitorului. În urma actorilor, oamenii sunt invitaţi să meargă înainte. „Da, suntem ultimii, dar cei din urmă vor fi cei dintâi, nu?” spune zâmbind Oli, o fată din grupul nostru. Începe pelerinajul iar rândurile se îngustează din ce în ce mai tare. În acelaşi timp, e tot mai greu să înaintezi. Batem din picioare pentru a alunga firgul şi sperăm să merite aşteptarea. Câteva babe spaniole vorbesc despre baba de la „Gran Hermano” iar cuplul gay din faţa mea face tot posibilul să nu se piardă unul de altul. În rest, toată lumea încearcă să descifreze misterul: străjerul e viu sau e din ceară?

E din ceară?
E din ceară?

Cum se scarmănă şi vinde lâna
În momentul în care intri pe poarta îngustă a cetăţii, rândul se mută pe partea dintre un pod. Dacă priveşti în jos, pe râu, vezi scena din „Pescuirea Minunată”. Mai departe, în stânga unui alt pod, un lucrător în marmură stă nemişcat. Numai ochii îi lucesc, semn că e viu. După trecerea podului, întri în cetate iar acolo faci cunoştiinţă cu toate meseriile din vremea lui Isus. Vezi cum spalau femeile rufele în râul Iordan, cum se ciopleau pietrele, cum se depana lâna sau cum se făureau diferitele ustensile. În centrul scenei era amplasat un foc, iar de o parte şi de alta, era o piaţă. Vânzători de fructe şi animale încercau să imite cât mai exact cum se desfăşura comerţul în Israel în trecut. După piaţă, intrai în bucătăria evreilor şi vedeai cum se frământă pâinea sau cum se fierbe mâncarea în vase mari. La iesirea din cetate era tâmplăria şi atelierul olarului.

Învaţă-mă, meştere!
Învaţă-mă, meştere!

Înaintând pe străzile localizăţii „Buitrago de Lozoya” puteai vedea că toată partea aceea era transformată într-o imensă scenă. Viaţa politică şi religioasă avea locul ei. Puteai găsi templul din Iesusalim, un fel de primărie, palatul guvernatorului de Roma şi palatul lui Irod, de unde nu lipsea Irodiada şi o serie de curtezane.

Şi oile s-au emoţinonat
La ieşire, erau reprezentate personajele care au aflat de naşterea Mântuitorului. Într-un staul erau închise 5 oi care se mişcau, emoţionate parcă de lumea din jur. Păstorii îşi găteau mâncarea în jurul focului. Mai departe, la ieslea din Betleem, Maria şi Iosif îşi înfăşau pruncul (de plastic). Regii şi magii tocami sosiseră cu daruri. Aveau în jurul lor cai şi măgari, aur, smirnă şi tămâie. „Uite-l şi pe Obama”, îl descrie Sorin pe magul negru şi îmbrăcat cu haine strălucitoare. „Nu, Obama nu-i aşa de negru”, vine şi replica mea de final.

Oi profane şi bani puţini

La ieşire, ne aşteaptă biscuiţii ieftini şi doritorii de donaţii. Şi punem ceva în urnă pentru spectacolul la care am participat. Sunt 7 ani de când „Belen Viviente” a fost declarat „Sărbătoare de interes turistic” şi acum înţelegem şi noi de ce am aşteptat atât. Locul, unic pentru comunitatea de Madrid a fost valorificat încă din 1989, după modelul din oraşul Bascara, Girona. Ce mă uimeşte cel mai mult, rămâne privirea oamenilor, actorilor. Abia vedeai o femeie clipind sau un măgar respirând. Statui nu erau, însă părea că timpul a îngheţat sentimente, fiinţe, locuri. Şi nu era timp sfânt chiar dacă ne credeam în Bethleem.

Pentru mai multe amănunte şi fotografii: Belen Viviente

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s