Solo: Clementina. La pian, doi chiloţi.

Azi am făcut piaţa… spaniolă. Numai o zi din săptămână o stradă din Alcala de Henares se transformă în bazar şi piaţă. Ofertele nu mai contenesc, oamenii trec, sacoşele se fac tot mai grele.

Cele mai bune oferte, cei mai uşori euraşi! Poftiţi, vă rog!
Cele mai bune oferte, cei mai uşori euraşi! Poftiţi, vă rog!

Români mulţi. Şi în faţa, şi în spatele tarabelor. Îmbrăcat cu o vestă de fâş, un comerciant de fructe îşi ademeneşte clienţii: “Încercaţi clementina”. Dacă te-ai aşezat la coadă la masa lui, primeşti automat încă un fruct, nu cumva să pleci. În momentul în care pune fructele pe cântar, are grijă să le laude. Ştii sigur că ţi s-au oferit cele mai bune banane (2 kilograme la 1 euro jumătate), mere (2 kg la 2 euro) sau cei mai tari cartofi (5 kg la 1.99 euro). Luăm 10 kg de cartofi şi primim cadou o banană… să mai revenim şi săptămâna viitoare. Bărbatul în vestă de fâş, mă întreabă în spaniolă dacă îl filmez. Îi răspund negativ, neştiind că este român. Tocmai îi spusesem nepoatei mele să îmi dea telefonul ca să îi fac poze.

"Este clemenolă, nu mandarină. Dar încercaţi, nu vă costă nimic!"
"Este clemenolă, nu mandarină. Dar încercaţi, nu vă costă nimic!"

Cu un cleşte strălucitor în părul lung şi negru, femeia spaniolă îşi invită clienţii la cele mai bune  fructe: “Hai la clementina valenciană”. Oftez. Nici aici nu am scăpat de “Catalunya”. Luăm şi noi 7 kg la 4 euro şi ceva. Sunt bune şi dulci. Le-am încercat deja şi nu ne-au displăcut.

"Hai la clementina valenciană. Cea mai bună clementină din Spania!"
"Hai la clementina valenciană. Cea mai bună clementină din Spania!"

Mai jos, se vând chiloţi… trei la 5 euro. Sau sutiene, 2 la 3 euro. Sau jerseuri la ofertă: numai 5 euro bucata. Fiecare strigă. Se formează un cor de haine, cartofi, chiloţi şi mandarine. Şi parfum…. de Spania. Miroase bine semn că vine Moşul în curând.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s