Ciocolată de lămâie cu aromă de delfini vişinii

Cu o ciocolată în mînă şi cu o sticlă de apă în faţă, m-am hotărît să scriu despre iubire. Încerc să scriu despre ea pentru că, poate, nu am reuşit să o simt aşa cum trebuie, nu am ştiut să o văd cînd a început să apară. Dar mi-am dorit mereu ca iubirea să facă parte din tot ce sînt eu.

Nu voi scrie despre dragostea ca o pereche de pantofi… Au făcut-o alţii şi poate că ei ştiu mai bine. Voi scrie despre dragostea aia care e iubire, voi scrie despre dragostea ca o sticlă de apă tonică, dragostea ca o lamîie sau ca un pumn de vişine…iubirea ca o ciocolată amăruie sau ca un aşternut de pat cu aromă de delfini albaştri…Dragostea ca o lamîie mi-a plăcut cel mai mult pentru că mi-a produs numai roade acre dar bune pentru sănătate: am slăbit cîteva kilograme, mi-am albit dinţii, m-am umplut de vitamina C. De ce oare, atunci  cind iubesc, oamenii se comportă ca lamîile stoarse şi aruncate mai apoi? Nu am înţeles niciodată de ce cozonacul minţii unora e mai bun dacă are coajă de lămîie (a se citi ”iubire”) rasă în el.

Am încercat la un momentdat dat să fac o limonadă din iubirea mea, dar cineva m-a încurajat să beau un suc de vişine. Şi atunci, ca prin minune, viaţa mea s-a înrozit şi acrit totodată…era cam devreme pentru vişine. Niciodată nu am ştiut cînd e vremea pentru compot. Aşa că am tot aşteptat să se coacă dragostea mea ca un pumn de vişine şi mi-am dat seama că venea toamna şi fructele se stricau…Read More »