Don Quijote din suflet

“Niciodată nu sunt mai sigur că n-am trăit degeaba ca atunci când mă gândesc că am cunoscut umilinţa, revolta, frica, disperarea şi totuşi pot să vorbesc despre dragoste.” (O. Paler, Don Quijote în Est)

Mă ridic de fiecare dată când mă coboară gândurile negre şi îmi este dor de iarnă şi de zăpadă. Am ajuns la concluzia că mie lipsa de ocupaţie nu îmi face bine, însă nici stresul în exces nu este recomandat. Ce mă fac însă cu greutatea asta de a-mi scoate gândurile din pacheţelul ce îl port la piept? Mi-aş dori să le las să zboare şi apoi să pot vorbi despre ele.

Nu mă mai supără aroganţa, umilinţa, prostia. E o notă de resemnare, poate. Sau poate că eu m-am shimbat şi am făcut prea multe compromisuri. Îmi e greu să înţeleg ce ar trebui să fiu, cum să merg mai departe. Nu îmi mai place ciocolata şi am chef de fructe, deşi îmi e greu să merg până la piaţă. O fi poate de la primăvară…

Îmi e frică de mine. Îmi e frică de cel care mă înţelege greşit şi de cel care nu mă înţelege deloc. Îmi e frică de timp. Da, îmi e groază de timp. Azi mi-am dat seama că eu timp de cinci zile am crezut că sunt în luna februarie. Mă omoară frica de timp şi de vremuri. Mă gândeam când eram mică şi măturam curtea: “Azi e numai pentru azi. Mâine azi va fi istorie. Ce tare! Şi oamenii nu îşi dau seama!” Acum, ne prefacem că uităm timpul şi vremea… E greu.

Şi mă cuprinde o disperare de aia care mă face să râd de mine şi de toţi. Totuşi, nu am putere să vorbesc despre nimic. După toate simptomele, aş fi îndrăgostită. După toate veştile din ultima vreme, aş fi puţin naivă. După ceea ce simt, aş vrea să uit. Şi fiindcă nu pot uita, mă lupt cu morile de vânt. Şi iar e frig în suflet.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s