“Eu şi Canada mea”- vizită scurtă

Ieri am fost în Canada după o perioadă destul de lungă. Impresiile şi activităţile au fost încadrate în ciclul: “ai 15 ore să te redescoperi, vezi să nu faci prea furtunoasă regăsirea”.

Indicatorul. Tot cu “” în loc de “Δ. În urmă cu ceva ani, cineva (rămas un necunoscut) a pus peste “” o bandă neagră de scoci cu “Δ. Apoi, cei de la drumuri şi poduri au schimbat indicatorul şi au scris noul nume al satului meu: SMÎRDAN (fost Canada). La ora aceasta, l-au schimbat din nou şi iar trăim într-un sat greşit (scris, cel puţin).

Poarta şi banca. Am o poartă verde de fier la care se adună de obicei toţi copii de prin jur. Mama scoate o bancă veche de lemn, iar ei stau şi vorbesc vrute şi nevrute. În ultimul timp, discuţiile despre şcoală şi profesori au fost schimbate din grija pentru sexul opus. Am greşit, se pare că nu mai sunt copii, au mai crescut vecinii mei.

Florile. Îmi amintesc zilele în care o rugam pe mama să îmi dea voie să sap grădiniţa în faţă. Atunci nu dorea să aibă multe flori în jur. Acuma, casa e plină de flori. La fel şi curtea. Copacii în jur înfloriţi şi narcisele galbene, îmi urau parcă numai veselie şi parfum. Eram acasă.

Dulapurile. Nu m-am putut abţine să nu iau dulapurile de haine la rând, doar doar oi găsi ceva mai vechi şi uitat, folositor în prezent. Mi-am verificat şi locul pentru papuci, şi cel pentru cărţi. Sertarele de la bucătărie şi frigiderul nu au fost uitate. De peste tot, mi-am mai luat măcar un strop de casă.

Doamnele mele. Am intrat pe poarta primei mele învăţătoare cu emoţie şi bucurie. Şi-a mai schimbat o uşă, a mai trecut o jumătate de an prin viaţa ei, a rămas aceaşi doamnă frumoasă şi înţeleaptă. M-a primit cu o căldură ciudat de pătrunzătoare şi cu braţele deschise. Mi-a spun aceleaşi lucruri: că arăt bine, că par sănătoasă, să am grijă de băieţelul meu:P, să încerc să iau cel mai frumos din viaţă şi să o vizitez din când în când. Ea nu ştia că pentru a lua ce-i mai frumos din viaţă, e nevoie de o vizită la ea în curte.

Doamna mai tânără m-a zărit din maşină. Am salutat-o şi mi-a zâmbit. Nu aveam timp să vorbim, însă simplul fapt că am văzut-o, a fost suficient. Şi iar mi-a trimis flori prin faţa caldă şi iubitoare. Iar mi-a spus că mă iubeşte şi că îi era dor să mă vadă aşa, pe fugă, ca de fiecare dată. Mai mult, îmi va spune mai târziu pe messenger.

Cimitirul. Tata e bine, la fel de singur, cu multe zambile înforite deasupra. Sunt roz, aşa cum îi plăceau lui. Cimitirul e mai ciudat ca altădată. Prea mulţi oameni dragi mie sunt alături de tata acuma. Prea multe flori recent puse, prea multe amintiri, prea multe locuri goale.

Coasta Morii. Te aşezi pe iarbă şi te înţeapă o furnică. Te muţi mai încolo puţin ca să prinzi ceva din muzica broaştelor. Spânţul şi Ciuboţica Cucului se întreg într-o competiţie ce măsoară care e mai galben. Iar nucii tăiaţi ar cânta. La fel ar face şi lacul secat şi moara părăsită. Mai sus, câmpul îmi aminteşte de verile toride în care prăşitul era ocupaţia mea “recreativă”.

Oamenii. Tanti Dorica e sănătoasă. Pe Vecina nu am văzut-o. Am aflat că a murit nenea Serafim… de jumătate de an. Ionel (Grasu) m-a salutat bucuros. Mache mi-a spus bancul obişnuit. Se vrea redactor de bancuri la ziarul pe care o să îl conduc eu (niciodată). Copiii lui Bajureanu şi-au luat maşină şi fac ture pe strada principală. În rest, copiii fac copii iar cei mici spun lucruri trăsnite.

Ieri am fost acasă, după o perioadă mai lungă în care am lipsit. Mi s-au terminat orele în care păsărelele îmi vorbeau iar florile îmi cântau. Canada mea a rămas în comuna Suharău. Acolo o voi găsi şi data viitoare.

La fel era şi acum doi ani...
La fel era şi acum doi ani...
Advertisements

7 thoughts on ““Eu şi Canada mea”- vizită scurtă

  1. Cu siguranta nu ne cunoastem si am gasit blogul tau din intamplare dar nu m-am putut abtine sa iti transmit felicitari pentru acest articol. Nu stiu daca m-a miscat pentru ca imi e dor de vacantele la bunici (clar a fost si asta un factor), dar cert este ca ai un stil absolut minunat de a aseza realitatea in cuvinte si m-a uns pe suflet povestioara ta, aparent banala. Rar am patit asa ceva. 🙂 Felicitari inca o data! Si tine-te de scris!

  2. @Diana| Mulţumesc. Eu nu am amintiri legate de bunici, însă am trăit la ţară. Sunt copilul care a trebuit să treacă peste multe pentru a ajunge să le observ pe toate… Îmi pare bine că ţi s-a potrivit cumva o parte din experienţa mea.Sper să mai găseşti frânturi din amintirile tale pe blog la mine.

  3. felicitari pentru articol! e scris superb!
    am vrut sa intreb despre poza; cred ca recunosc cumva drumul din planul secund.
    si eu zic la fel: “Tine-te de scris!”

  4. Sa nu cumva sa renunti la scris, asa cum nu ai renuntat nici la “florile” de acasa. O “doamna tanara” de la Suharau.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s