Hai la o amintire! proaspătă, colorată şi trecută

Ne amintim uneori lucruri de care nu suntem siguri de ce ne plac, sau de ce le dorim. Apoi, când ne dăm seama, încercăm să vedem cum ne-am îndeplinit visul.

Nu voi povesti iar de bicicleta mea. Însă, visul a existat. Dacă ar fi şi împlinirea acum, nu cred să mai conteze atât de mult. Da, am pierdut visul cu bicicleta.

Paltalonii largi ai profei din Spania. O vedeam la fiecare oră şi fără să îmi dau seama, am mers şi mi-am cumpărat acelaşi tip de paltaloni. Apoi, obsesia că paltalonii ar merge cu o singură pereche de papuci. După ce m-am uitat în oglindă am văzut că da, semăn cu ea. Abia atunci mi-am amintit de ea şi de paltalonii ei.

Parumul ală puţin, doar puţin dulce. Când am primit cadou ceva asemănător, încercam să îmi dau seama ce mă face să îmi placă. Şi mi-am amintit: eram copil, vreo 7 ani să fi avut şi eram la cimitir, la o înmormântare. Doamna de lângă mine era parfumată cu un parfum pe care îl asociam pe atunci cu bombonelele mici, mici şi colorate pe care mi le aducea tata de la piaţă.

Ieri am mers în piaţă să cumpăr ardei da mi-am dat seama că îmi trebuia un borcan să pun brânză. Da, şi zer pentru brânză (mai sunt şi gospodină uneori). Şi pentru că nu am găsit ce căutam, mi-am luat struguri. Şi strugurii m-am dus cu gândul la florile din grădina de acasă. Şi până să îmi dau seama, eram cu un buchet de flori mareeeeee cumpărat de la o tanti. Am sufrageria caldă, proaspătă şi colorată. Da, trec prin piaţă şi duminica viitoare. Poate mai găsesc o amintire pe tarabă.