Un popor de cercuri proaste

“Am stat 13 ani în puşcăriile comuniste, pentru un popor de idioţi.”

(Petre Ţuţea)

Da, Florin, am o anumită problemă. Mă învârt în cerc. Mă învârt nu într-un cerc cu oameni inteligenţi care nu asociază deşteptăciunea cu numărul facultăţilor absolvite nici prezenţa la referendum cu dorinţa de schimbare. Mă învârt într-un altfel de cerc. Un cerc românesc.

Cercul mea are raze de simplicism şi diametrul e de humă. De fapt, e pământ sau lupta pentru pământ. Fiecare cu partea lui şi fiecare cu susţinătorii lui. Cercul meu e mare şi negru cu iluzii gri şi vorbe verzi care amintesc cumva de speranţa de altădată. Cercul meu se închide dimineaţa şi se deschide peste câteva ore pentru a se închide din nou mai greu de deschis.

Cercul meu nu mai speră ca va deveni un pătrat cu laturi perfecte. Cercul meu se pregăteşte să plece din cercul lui pentru a se duce la cercurile lor. Cercul meu nu are speranţe. Nici vise.

Cercul meu votează. Votează cum crede el că e mai bine şi se supără de fiecare dată când un alt cer întră în raza lui vizuală. Nu, două cercuri sunt prea mult pentru o singură prostie.

Cercul meu e mort şi gri într-o ţară plină de cercuri proaste.