Istoria frumuseţii (rezumat propriu)

Într-adevăr, dacă fiecare planetă ar emite un sunet al gamei muzicale, toate planetele ar produce laolaltă o disonanţă dintre cele mai nefericite.
Umberto Eco, Istoria Frumuseţii

Dintre cele mai calde anotimpuri, prefer iarna pentru soarele cu dinţi ce îngheaţă şi mai mult lumea plină de amintirile toamnei şi de dorul primăverii.

Dintre cele mai scumpe cărţi, prefer manualul de matematică pentru a-mi aminti mereu că ori cât am încerca să filozofăm, 1 şi cu 1 fac 2.

Dintre cele mai frumoasă cuvinte, prefer tăcerea inteligentă. E lucrul care îmi lipseşte mie şi pe care l-am apreciat mereu la alţii.

Dintre cele mai prostuţe animale, prefer oamenii. Se fac mereu de râs pentru propriul interes, se prefac fericiţi şi bogaţi când abia le mai ajunge bucata de pâine şi comentează mereu şi mereu aşteptând ca un alt animal (mai cu autoritate) să le rezolve problema.

Dintre cele mai interesante senzaţii, prefer frigul pentru că se poate transforma în funcţie de acţiunile tale şi ale celor din jur, fie în căldură, fie în teamă, fie în iarnă, fie în îngheţ, fie în spaimă sau ciudă.

Dintre cele mai necitite cărţi, prefer Istoria Frumuseţii de Umberto Eco pentru că încă nu am reuşit să o cumpăr dar mi-am imaginat-o (în cuvinte proprii) mai sus.

Pentru că:

În fond, ceea ce este considerat hâd, fiind însă doar o parte a întregului, dacă e privit în ansamblu, nu numai că devine frumos, întrucât aparţine unei ordini, dar este chiar cauza frumuseţii generale.

Johannes Scottus Eriugena, De divisione Naturae, V

Din jurnalul călătorului RATP. Ne facem că dăm noroc, da?

Acelaşi traseu, acelaşi autobuz, acelaşi controlor. Numai personajele diferă.

Controlorii urcă în autobuz şi controlează toţi călătorii. Toată lumea are bilet, toată lumea e corectă. Când se pregătesc să coboare, urcă un băiat grăbit care nu compostează biletul. Controlorii, atenţi, se îndreaptă spre el şi îi cer legitimaţia de călătorie.

Băiatul mărturiseşte că nu are bilet iar controlorul, profitând de faptul că nu erau decât 5 persoane în autobuz (2 fete, 2 controlori şi cel care a sfidat legea) spune:

“Auzi, nu vrei să ne înţelegem şi noi cumva? Dai şi tu 20 de lei şi gata”.
Băiatul îşi caută portofelul iar fetele privesc pe geam, nu cumva să vadă tranzacţia.
“Auzi, te faci că dăm noroc da? Şi pui banii în mână.”
Îndeplinită misiunea, băiatul coboară la următoarea staţie.

Controlorii, profitând de faptul că rămăseseră cu numai două călătoare (care aveau legitimaţie de transport) se apucă de dansat şi cântat manele. Pentru bun simţ, nu mai dau noroc cu nimeni.

Editarea târzie a sufletului

Cu mâinile dulci de prea mult dor

Şi inima ta.

Cu ochii ciudat de senini şi care

Aduc  mereu ploi amestecate cu soare şi ger

Cu tine şi cu tot ce e prin zona ta

Cu tot ce ţine culoarea şi zborul

Cu decorul şi cocorul şi iar zborul.

Cu mine la fel

Şi la fel şi culorile fără ochi

Şi la fel cu decorul fără zbor

Oamenii şi miracolele

Speranţele şi ideile.

Editarea târzie a sufletului meu:

Se întorc cosaşii de la coasă în fiecare vară pentru a  pregăti provizii  pentru iarnă.


***Oricum… nici eu nu înţeleg nimic.***