De dorul celor 200 de vise şi-al unei mări de dor

Din prea mult dor al celor 200 de vise:

6 zile au trecut
Nu mai stau nici un minut
Eu am, am plecat
Sare ceasul pe podea
Şi pisica-n debara
Dar am, am plecat
Vântul cântă, plouă din senin
Luna rade, tu mirosi a vin

Ref: Liber, liber
Şi dansează prafu-n urma mea
Liber, liber
Fug de tine, dar nu pot scapa.

II. Nu mai vrea oraş deloc
L-am lasat cu praf cu tot
Şi am, am plecat
Am o poza cu noi doi
Şi in mana doi lei noi
Şi am, am plecat
Stele-n ochi şi vise în hamac
Buze dulci şi fluturi în stomac

III. Tu ma cerţi, iar eu spun “te iubesc!”
Râzi de mine şi mă-ndragostesc!

Povestea porcului [varianta pocăită]

Se spune că undeva, pe Marte trăia liniştit un porc. Nu era împins la gesturi extreme, era destul de cultivat (terminase o facultate de profil zootehnic) şi spera că el va fi salvatorul neamului său. Nu îl deranja neliniştea sau agitaţia pentru că el, în sufletul lui, era un porc model şi tare pus pe fapte mari, de dispreţ. Liniştea lui era păcatul altora iar bogaţia sa de preţ era sărăcia de idei a celor din jurul său.

Porcul acesta era greu judecat de cei din jurul lui de aceea şi el judeca din când în când în locul de întâlnire al porcilor pocăiţi. Arunca cu noroi amestecat cu parfum galant şi predica cultivarea de roşcove de la amvoanele în formă de palmier, cu flori scumpe în jur şi auditoriu de nenorociţi cu facultatea în curs de terminare.

De fiecare dată când avea ocazia, mirosul de tămâie se ridica la cer din râtul lui suav şi mirosind a nepăsare şi credinţă deşartă. Era ofticat atunci când tămâile altora mai tineri îl împiedicau să îşi susţină aberaţiile sfinte sau să pară cel mai pocăit porc din întreaga facultate de zootehnişti autentici.

Inima celorlalţi porcuşori neliniştiţi bătea cu putere de fiecare dată când stăpânul spunea ceva mai clar, mai suav, mai sincer. Între toţi adunătorii de roşcove, era şi un porcuşor mic, bucuros să audă  zumzetul albinelor pe râtul animalelor necurate, măcar o dată la 2-3 săptămâni. Cu piciorul slab şi spatele lovit, cu inima caldă însă şi cu multă speranţă, porcuşorul pasionat de psihologie, spera.

Totul până într-o zi, când semenul să mai mare, de pe Marte, l-a luat la întrebări. Că de ce se poartă cum se poartă, că de ce râde când râde, că de ce are nasul mai ţuguiat ca al celuilalt şi de ce îl împiedică oasele slabe şi blegi.

Astăzi, în adunarea cu flori colorate, un porc a ţipat iar unul a murit. Mie mi-a fost din nou aproape ţărâna uşoară.

P. S. Nu am nimic cu săracul porc, luat ca animal.

Later edit. Tks Anca:

Eu mă dau cu şprei!

Următorul dialog a avut loc în “Atmosfera deosebită a Mall-ului”:

Promoter: Avem o promoţie, primul produs din set este un gel de duş cu glicerină şi…

Posibil client: Nu folosesc gel de duş, ce să fac eu cu gel de duş?! Eu mă dau cu şprei!

Promoter: Mai avem şi o loţiune de corp…

Posibil client: Nu înţelegeţi, nu folosesc loţiune de corp, eu mă dau cu şprei!

Promoter: Următorul produs e un after-shave.

Posibil client: Nu-mi trebuie, eu mă dau cu şprei.

De aceea, pentru toţi care nu ştiu, redau mai jos imnul persoanelor care se dau cu şprei: