Din jurnalul călătorului RATP: Pilele şi fustiţele scurte

Din ciclul: Ce te faci când te trezeşti mai devreme ca Alina şi ai şi ore după masă, răspunsul: Iei autobuzul aduce iar o serie de peripeţii, de data aceasta uşor de înţeles.

Cu o staţie înainte de Frigorifer, urcă 2 controlori să-şi facă stimabila meserie. În timp ce unul controla în spate, celălalt vorbea şi dădea mâna cu cineva de la mijloc, apoi cu cineva din faţă.

În faţa mea, un bărbat încearcă să îi explice controlorului din spate că stă la cămine şi de asta nu are bilet. Controlorul îl îndrumă clar: Şi ce-mi spui mie, du-te la colegul!

Între timp, o altă persoană din spate spune că îl ştie pe controlorul din faţă. Apoi, controlorul din spate cere legitimaţia de călătorie unui bărbat de la mijloc, dar… surpriză: Şi acesta îl cunoştea pe celălalt controlor. Colegul controlorului ştiut de jumătate din autobuz, îi strigă celuilalt suficient de tare ca să audă toată lume: Bă, îl ştii şi pe asta? La răspunsul afirmativ, replica vine imediat: De acuma, tre să vin singur în control că pe tine văd că te ştie toată lumea!

La frigorifer, controlorii coboară, cu vreo 3-4 persoane pe care nu le cunoştea controlorul prietenos. Nici nu porneşte bine autobuzul că înainte să ajungem la Sala Sindicatelor… filtru. Urcă 3 controlori în autobuz şi unul sau doi rămân afară. La replica unei doamne:  Da ce faceţi, abia au coborât ceilalţi! controlorii se mai linştesc. Unul însă, vânează domnişoara cu fusta scurtă şi îi cere legitimaţia. Fata îi dă biletul dar controlorul nu e mulţumit şi îi cere să coboare, să discute jos. Domnişoara protestează, dar coboară într-un final.

Dacă v-aţi aflat în autobuzul 43 care la ora 9 şi 5 minute se afla între staţiile Frigorifer şi Sala Sindicatelor, aţi fi putut vedea, pe marginea străzii, în locul rezervat pentru parcări, o domnişoară frumoasă, în fustă mini şi 4 controlori: unul îi analiza biletul, ceilalţi altceva.

Advertisements

5 thoughts on “Din jurnalul călătorului RATP: Pilele şi fustiţele scurte

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s