Din bancurile cu medici şi asiguraţi, cu dureri de mâna dreaptă

Acum un an şi jumătate am căzut pe gheaţă şi în cădere m-am sprijinit de mâna dreaptă, la încheietură. Pentru că în ultimul timp am tot avut dureri, am decis să mă duc la medicul de familie pentru a-mi da trimitere către un cabinet de specialitate. Firul evenimentelor şi aparenta rezolvare:

Day 1. Problema!
Florin mă anunţă că la medicul de familie nu figurez ca asigurat ci ca tânăr între 18-26 de ani. Medicul îl rugase să mă informeze pentru a mă duce la firma unde lucrez să îmi clarific situaţia potenţial frauduloasă. După o oră de stat la coadă la Casa de Asigurări de Sănătate, am aflat că în calculator la ei figurez ca angajat. Chiar mi-au spus şi firma la care lucrez şi periada de angajare.

Day 2. Problemă again.
Mă duc la cabinetul medicului de familie pentru a-mi face programare pentru consultaţie. Aflu că nu pot fi consultată deoarece nu figurez ca asigurat. Încerc să explic faptul că la CAS figurez ca angajat, că pe site sunt asigurat, însă fără niciun succes. Medicul susţine că nu pot fi asigurat deoarece nu apar în programul lui de evidenţă deşi am adus adeverinţă de salariat atunci când m-am angajat.Eu încerc să explic din nou că mi-am verificat calitatea de asigurat şi că totul e în ordine. După alte comentarii mi se spune să aduc încă o adeverinţă de la serviciu în care să se menţioneze că îmi plătesc contribuţiile.

Day3. Rezolvare parţială.
Cu adeverinţa în mână mă prezint la medic. Din nou aceaşi poveste că nu am cum să fiu asigurat. Adeverinţa pare să fie ok aşa că primesc consultaţia şi mi se dă bilet de trimitere la ortoped.

Day4. Ortopedie şi Radiologie
Dupa multe aşteptări soseşte specialistul în ortopedie care mă consultă şi îmi dă bilet pentru radiologie cu menţiunea că am nevoie de rază la mâna stângă deşi el mă consultase la mâna dreaptă. La radiologie, după ce am aflat câte miloane a dat medicul pe jaluzelele noi de acasă, mi s-a spus că fondurile de sănătate s-au terminat şi radiografia mă costă 50 de lei. Din radiografie am aflat că nu am o problemă gravă şi că trebuie să îmi iau bandaje, gel şi să fac balneoterapie.

După întâmplările din ultimele zile, am lăsat balneoterapia dupa concediu când probabil iar o să mi se spună că am de plătit consultaţii şi tratament pentru că nu mai sunt fonduri. Întrebarea mea rămâne una singură: La ce mă ajută mult dovedita calitate de asigurat?

3 trepte. X borduri. 2 vieţi. 1 speranţă

“Everdene, da ce faci? Nu mai scrii?”

Aşa mi-a spus colega de birou de câteva ori în ultimele 2 săptămâni. Iar faptul că soţul ei mă alintă aşa în fiecare zi nu mă face decât să îmi fie dor de scris şi de citit şi de toate ce erau odată parte din mine.

Azi o sa povestim puţin că tot e trecut de 12 noaptea. O să povestim despre trecerea timpului şi despre cum schimbă scările viaţa unui om. Vă voi spune despre fetele care se simt fără şansă în urmarea unei facultăţi în speranţa că idei vor veni pentru a schimba lumea noastră nebună nebună…

Duminică am mers cu Bianca, Diana şi Olivia în vizită la viitoarele facultăţi. Am dorit de la început să vizităm FEAA şi Facultatea de Psihologie. Încrezătoare, am parcurs liniştite drumul prin parcul din faţa FEEA dorind să intram şi să vedem cum e aerul de facultate. Bianca, cea care doreşte să meargă la această facultate, se deplasează cu ajutorul unui scaun cu rotile. În momentul în care am ajuns în faţa corpului B… ne-am dat seama că nu există rampă… şi nicio şansă de a urca scările cu un cărucior cu rotile. Bianca s-a consolat cu promisiunea unei alte fete care se deplasează cu ajutorului unui cadru: I-a spus că în spatele corpului B e o intrare care are rampă. Sper să o găsească în curând pentru a putea “pătrunde” în universitate.

Mai departe, am intrat în corpul A. Am intrat în clădire conducând căruciorul Biancăi. Am plimbat-o puţin pe holuri şi ne-am oprit în faţa scărilor de care trebuia să treci pentru a ajunge la lift sau la sălile de curs. Nicio şansă de a merge mai departe.

Am ieşit dezamăgite din clădire (deşi eu dupa 3 ani de lift ştiam cum stă situaţia) şi ne-am îndreptat spre corpul D, Psihologie şi Educaţie Fizică. Aici, a trebuit să o ridic pe Olivia pentru a urca cele 3 trepte de la intrare. Vestea bună e că următoarele scări a putut să le urce singură pentru că aveau balustradă sau perete pe partea dreaptă. Însă, pentru a ajunge la ele, va trebui mereu să reuşească să treacă peste cele 3 trepte… Aici mai avem o speranţă: am vorbit cu administratorul şef al facultăţii care a promis că va rezolva problema cu o rampă la intrare. Să sperăm că se va ţine de cuvânt.

Următorul hop: Cantina! “Miha, uite.. are rampă, rampă mică. Ce tare!” Aşa s-au exprimat fetele când au văzut rampa de la cantină. Am luat-o pe Bianca şi am împins la carucior încercând să urc rampa… Ghinion!!!!! Am alunecat pe gresia cu care era îmbrăcată rampa şi mai mai să alunec la vale. Gresia folosită alunecă aşa de rău încât e greu de închiput cum va reuşi să treacă de acest hop un student cu probleme de locomoţie.

Next Stop: Cămine. Şi aici există probleme cu rampele până a ajunge la uşa căminelor. Când intri în fiecare cămin există rampe de acces destul de bine proporţionate.

Nu mai spune nimic de borduri. Vă spun doar că luni, vom avea de facut din nou acelaşi drum pentru formalităţile de înscriere la facultate. Pentru că Olivia vrea să fie pshiholog iar Bianca economist. Să sperăm că paşii nu le vor fi împiedicaţi de 3 trepte nenorocite.

Vom reveni.