Aşteptând telefonul să sune şi amintirile să răspundă

E 23.17 şi încă aştept să îmi sune telefonul pentru a vedea dacă mă pot întâlni cu una dintre cele mai dragi persoane. Da, dragă şi pierdută în timpul atât de necruţător. Viaţa trece uneori peste noi şi noi tot nu învăţăm să trăim cu adevărat.

De aseară, de când am aflat de oportunitatea de a-mi revedea prietena mi-am lăsat ambele telefoane să sune. Am încercat să dorm şi m-a trezit ba un mesaj, ba un telefon neaşteptat. Am sărit din pat de fiecare dată cu speranţa că, poate, este ea. Deocamdată este ocupată şi eu încă aştept, cu aceaşi emoţie cu care aş fi aşteptat să mă sune băiatul visurilor mele.

Întâmplarea aceasta m-a făcut astăzi să stau cu telefoanele după mine şi să mă gândesc că nu am mai făcut niciodată o căutare după prieteni. Unii mai vechi, alţii mai noi, unii mai buni, alţii mai aproape. Ciudat a fost că astăzi  mi-am revăzut din întâmplare alţi prieteni bunii cu care nu mă mai văzusem de aproape un an.

Nu voi poveste amănunte legate de noapte trecută când mă gândeam cine îmi sunt prietenii. Mi-i greu şi acum să-mi definesc sentimentele şi resentimentele. Oricum, ştiu că e vina lipsei mele de timp pentru tot ce se întâmplă acum.

Nu sunt vinovată însă pentru telefonul care totuşi încă nu sună…

 

P.S. Da, asta e un post trist.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s