Olanda pentru prieteni. Cu informatica.

Azi a fost o zi bună. Începând cu nenea care a venit dimineaţă şi a rezolvat treaba cu prizele. Acum, pot să mă apropii de atmosfera Ancăi. Odată, în curând, voi vorbi pe larg despre ce îmi place mie în casa ei.

Însă, ziua a continuat cu muult de lucru la serviciu, prezentare de proiect reuşită cumva şi în final… limonadă cu mentă în Maideyi în companie prietenilor meu care codează toată ziua. Şi da, a fost bine şi fără fumători, şi fără atenţie din partea Izabelei:)

Însă a fost seara amintirilor frumoase, amintiri dintr-o vreme când eu îmi doream să lucrez într-o firmă cu programatori doar pentru că îmi ascultam prietenii rostind unele cuvinte fără niciun sens pentru mine atunci: .NET, Burada, Lucanu, Procese stocastice, Algoritmi generici etc etc… Şi uite că într-un final am ajuns să lucrez într-o firmă cu programatori.

A fost momentul să o văd prima dată anul acesta pe Mona. Ciudat cum timpul ăsta ne face aşa de ocupaţi uneori. Mona e bine ca de obicei şi ocupată ca întotdeauna, visatoare şi cu părul tuns (puţin). Cu telefon nou şi speranţe interesante, cu zâmbet cald şi prietenie frumoasă în inimă. Vino Anca, să o vezi:)

Şi am ajuns acasă cu un simţământ frumos şi cu linişte în suflet până la începutul zilei de mâine când o iau de la capăt şi nu mă mai aşteaptă seara limonadă la Maideyi ci aspiratorul şi o povestea mai puţin romantică.

Şi totuşi, azi voi scrie şi Olandei ceva:

Draga mea, ai grijă de prietenii noştri. Pentru că noi patru ce ne-am băut cafeaua şi limonada avem la tine pe buni prieteni. Să le faci întoarcerea grea şi bicicleta uşoară.

P.S. Dedicaţie pentru Anca, Andrei şi Călin

 

Advertisements

4 thoughts on “Olanda pentru prieteni. Cu informatica.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s