Meet Joan, my new friend from all over the world

Another story for today, about foreign friends.

And because I want Daniel to read this without Google Translate, I will write in English. As a part of the February Crazy Things, I want to write about Joan (hope I am writing correct), my crazy new 1 h friend (this represents the time we had the chance to know each other  and discuss a little bit).

So, Joan is doing couch surfing. For the ones that are not familiar with this type of traveling , please see this site for more details. In short: he writes a message to his friends from the network and tells that the next stop for him will be.. Iasi. Is there anyone ready to have a couch for him? This time, a girl from Iasi said “definitely” and so the adventure continued. The first surfer hosted by this girl was a Duch guy that made her soup and told stories about his travels.

This French surfer, Joan made me a very good impresion with his qustions about: how is the situation between Romania and Moldova? (pentru romani: a vrut sa stie daca romanii sustin unirea Moldovei cu Romania si cati ar fi in stare sa iasa in strada pentru acest lucru), what about the language and the writing,  where are you came from… And here… it starts the story. Sad one, this time. Why? Because Joan wanted to go to my village, visit my home and Prut river then leave the country and go to Kiev. Joan was ready to go, but my sister was not ready to host him because she was not very comfortable with a strange and with an english/french.spanish speaker one. I wish I had one day off from work and go with Joan to show him my village. Is strange that I know very well that this is the first and last time I saw Joan.. and stayed with him only for  1 h and something.

Curious and a little bit strange was that after I have asked Alex to inform him he can’t be hosted in my village, I received a nice message from him and he told me to relax, that he understands and he is ok with that. I have asked Alex where Joan left and she told me that he will go to the buss station then… he will find out!

Nice way of traveling and living (and discovery!)

 

Soluţii pentru nebunii de stări ciudate

Când eram în generală aveam un covor în sala de curs. Era un covor care mereu avea un colţ ridicat în sus şi care ne făcea mereu în ciudă. Am încercat să punem greutăţi peste el până a doua zi, am încercat să lăsăm catedra până a doua zi să îl preseze. Nu a dat niciun rezultat pentru că nesimţitul covor rămânea tot cu un colţ ridicat.

Clasa noastră era lângă cancelaria profesorilor. Şi de fiecare dată când domnul director era într-o stare mai proastă, deschidea uşa clasei noastre în pauză şi striga:

” – Măriuţanu, covorul!”

Nu aveam niciodată o explicaţie plauzibilă şi scenele de acest gen au avut loc toată generala până când Măriuţanu a putut să îi replice directorului:
“Domnule, nu mai sunt şefa clasei. Întrebaţi-o pe Dănilă!”

De multe ori, şi eu, îmi vărs nervii pe cei din jurul meu sau fac diverse nebunii pentru a ieşi din stările mai puţin frumoase în care mă aflu uneori. Şi pentr că azi e una din zilele acelea, conştientizez puţin ce îmi vine prin minte că am făcut de-a-lungul timpului:

– Mânânc extraordinar de multă ciocolată, asta în condiţiile în care afară e un frig nebun şi nu-i prea uşor de procurat alimentul dulce.

– Citesc o carte pentru foarte puţin timp pentru că mă plictisesc rapid de tot şi încep să umblu prin casă.

– Dacă e nevoie de curaţenie, îmi reintru în ritm şi în 2 ore de şters, curaţat, frecat îmi trece orice urmă de indispoziţie. Dar.. dacă e curat şi am ce face prin casă.. găsesc altele.

– Fac mâncare. Ceva ce nu am mai făcut de mult timp sau încerc ceva noi. Sau îmi fac cartofi prăjiţi cu brânză sau mănânc Junk Food. Numai ca să mă pedepsesc 🙂 După aceea mă doare burta şi pentru că am făcut atât de multe combinaţii nu ştiu de la ce şi iar mi-i rău:)

– Mă uit la poze din Lleida şi mi-i mult mai rău pentru că nu am uitat-o însă. Dar apoi mă uit la bilete de avion, la date şi îmi zic mereu: “Mai e puţin şi eu am răbdare de obicei”.

– Dacă Florin încă nu a venit cu florile, mă duc eu să îmi cumpăr câteva. Riscul e să mă întorc şi cu nişte pungi pline de ceva ce oricum nu am nevoie.

– Ascult Hara sau Pachelbel . Ambele genuri merg extraordinar de bine. De fapt, cred că reprezintă suprema plăcere şi eugeniile şi pufuleţii pot vindeca orice:) Mai puţin covorul din generală…

 

 

Scrisoare de dor de Anca

E o nebunie curată să îţi scriu pentru că abia am curajul să o fac şi sunt absolut sigură că nu vei apuca să citeşti vreodată aceste rânduri. Dar, în sufletul meu te caut mereu şi din când în când încerc să sun la ultimul număr pe care mi l-ai lăsat. Te caut şi pe Google din când în când, cam odată pe lună, cu speranţa că o să apari cumva, undeva, cândva. Nu pot întreba de tine. Ştiu că aş putea stârni revolte şi gânduri ciudate. Însă, azi vreau să îţi amintesc de ce îmi plăcea să îţi zic aşa de mult în copilărie: “Fată, eşti nebună!?”

Dacă încerc să mâ gândesc… nebunia noastră era frumoasă şi copilăroasă, chiar şi atunci când am mai crescut şi am început să ne facem confesiuni care nu se mai legau de matermatică sau română. Draga mea, mi-i atât de dor de tine şi aş vrea să ştii asta, în special astăzi.

Îţi mai aminteşti când, atunci când erai stresată mergeai la tablă şi scriai (după ce elevul de serviciu abia o ştersese): “Alcătuiţi propoziţii” şi “Ana are mere”?

Îţi mai aminteşti când, din întâmplare sau nu, părinţii noştri ne-au cumpărat rochii la fel, din catifea albastru închis, cu nasturi mari şi guler alb? Apoi… am jucat în piesa aceea de teatru cu iepure şi cu ogar?

Îţi mai aminteşti de concursurile de poezie eminesciană când recitam împreună “Doina”? Tu recitai “De la Nistru pân la Tisa” şi eu “De la Turnu-n Dorohoi”…

Mai ştii scumpa mea când veneai la mine şi râdeam de nu mai puteam până aproape ni se făcea rău şi îmi spuneai mereu: “Fată, eu cred că nu îs normală!”

Mai ştii cum stăteam cu tine când fumai şi îţi făceam morală uneori, pe deal la şcoală? Mai ştii de câte ori te rugam să ai grijă de tine şi să fii luptătoare?

Tu nu ştii draga mea.. dar eu mereu când  mergeam la tine acasă mă întrebam cum de e aşa de curat şi cum de stau fructele şi dulciurile fără să le mănânce nimeni. Tu, când veneai la mine acasă îţi plăceau turtele mamei pe plită şi gălăgia şi dezordinea produsă de cele 3 fete mai mici decât noi. Ştii cât de mult îmi plăcea când observai că am schimbat ceva sau că era mai ordonată casa pe moment ce fetele creşteau?

Draga mea, sunt atât de multe lucruri pe care aş vrea să ţi le spun. Însă… nu ştiu de unde să te iau şi nici încotro să apuc după tine. Sper şi mă rog că eşti bine. Şi azi, mai mult ca oricând, sper să fii fericită.

La mulţi ani, Anca! Încă mai aştept un semn.