Mama

Îmi zicea Olivia azi că mama i-a zis că nu vrea să trăiască 100 de ani ca să îi dau bani să meargă la doctor. Da, mama are o mică problemă medicală momentan și este nevoită să umble pe la doctori și analize și raze. Mama mea nu e obișnuită cu doctorii, boala sau statul degeaba. Și la fel ne-a învățat și pe noi.

Și în momentele astea, încerc să îi tot repet că nu niciun deranj niște amărâți de bani trimiși la nevoie pentru că orice copil crescut de o mamă adevărată ar fi făcut la fel. Ce mă deranjeză și mă doare este că în 2013 un om care o muncit o viață întreagă, nu și-ar permite niște consultații la doctor. Și atunci iar îmi amintesc de ce vreau să plec și să îmi doresc o viață mai bună. Dar, până atunci, să vă povestesc câte ceva frumos despre mama și ce rol are ea în Mihaela de azi.

Mama mea niciodată nu s-a dat bătută și nicioadată nu s-a plâns fără să știe că are o ieșire din orice situație.  Mama știe când să fie corectă și știe să  negocieze. Știa când să alunge țiganii de la poartă și când să îi cheme să le vadă marfa.

Mama mea e o curajoasă. Prima dată s-a căsătorit cu un bărbat care deja avea 2 fete din 2 căsătorii anterioare iar a doua oară s-a căsătorit cu un om care a facut ani buni de pușcărie. Ambii bărbați s-au dovedit niște alegeri excelente: primul a ajutat-o să aibă 4 fete grozave iar al doilea a învațat-o să trăiască din nou cu o iubire pe care eu, n-am văzut-o la nimeni altcineva.

Mama mea e harnică. Mama nu suporta să ne vadă stând degeaba: puteam dormi dacă ne era somn, puteam citi dacă aveam o carte, puteam învăța dacă aveam de învățat. În restul timpului, ne punea la treabă ca nu cumva să nu știm a face toate lucrurile necesare prin casă.

Mama mea e chibzuitoare. A rămas cu datorii mari după moartea tatălui meu dar noi nu am știut niciodată ce înseamnă foamea sau lipsa. Ne-a învățat că suficient e muult mai mult decât nimic și că turtele și plăcintele valorează mai mult decât ciocolata  sau înghețata. Și o dată pe săptămână, împărțeam 3 înghețate la cornet la 5 persoane.

Mama era sigură pe noi. Mama ne oferea mereu alegeri și ne lăsa să greșim. Dar mama știa când să ne interzică ceva și când să sugereze ceva. Și mereu deciziile ei au fost cele mai bune.

Mama e frumoasă cum numai o mamă poate fi. Și ne e atât de dragă pe cât îi suntem noi ei. Și o doare pentru noi  mai mult decât ne doare pe noi pentru ea (și pe noi ne doare mult fiecare durere a ei).  Și ne zice mereu ce drăguțe suntem. Și mi-a interzis să port fuste lungi când eram mică tocmai pentru ca acum, când sunt mare să port fuste scurte. Și ne-a zis mereu că naturalul e cel mai frumos și  ne-a spălat părul cu șampon de urzică și ni l-a împletit în codițe în fiecare zi pentru a se încreți și împăduchi chiar mai târziu că, deh, era prea frumos.

Mama mea e simplă și nu se plânge decât foarte rar.  De acceea e și enervant de greu uneori să știi de ce are nevoie.

Mama urmărește noutățile pe Facebook și mă sună rar pentru că Tre să fie mare nebunie la tine la serviciu!

Mama mea iubește ciocolata, chipsurile mâncate pe autobuz și papucii comozi. Iubește florile și își așteaptă nepoții atât cei de la tata cât și cei încă nenăscuți, de la noi cele ale ei.

Și mama plânge când e fericită așa cum va plânge și când va citi acest post.  Așa, ca mine.

Blue Man Group – Let’s Silence!

Se ia o sală mare mare mare cu americani și nu numai.

Pe ecran, înainte de spectacol apare un mesaj ce incearcă cumva sa te introducă în cele ce vor urma. Oricum, nici habar nu ai de ce poate urma. Asta dacă vii la Blue Man Group pentru prima oară. Și, banuiesc eu, prima oară e cel mai fain.

Mesajul, în rezumat, îți zice că cel mai mișto mod de a-ți face relații de durată cu cineva dintr-o altă cultură este să creați ceva împreună.

Și după ce citești mesajul până aproape îl memorezi aștepți să vezi ce mai urmează. Și urmează tot felul de mesaje afișate în genul mesajelor dintr-o gară cu referința la faxurile portabile care trebuie închise sau la filmatul care e interzis daca nu vrei ca organizatorii să foloseasca The injection machine under your chair.

Dar, nu vreau să povestesc show ul că n-are farmec! Ce vreau să explic mai departe sunt  particularitățile care, cred eu, fac spectacolul să fie atât de fabulos:

  • Blue Man Group sunt o organizație destul de maricică cu specatole zilnice în mai multe părți ale lumii ( New York, Orlando, Berlin, etc).
  • Blue Man Group apar mereu pe scenă în formulă de 3 personaje cu fețele acoperite cu o ceară albastră. Nu se disting decât trăsăturile feței și ochii.
  • Mai mereu, 2 personaje sunt în contradicție cu cel de-al treilea personaj.
  • Sunt îmbrăcați în negru și de cele mai multe ori sfîrșesc show-ul fiind stropiți de tot felul de culori și substanțe folosite în timpul show-ului.
  • Interacțiunea cu publicul este incredibilă. De exemplu, la show ul la care am fost eu au ales o fata din public și au jucat alături de ea pe scenă. În plus, la un moment dat membrii grupului circulă prin public mergând pe scaune sau pe culoarul dintre scaune.
  • Muzică: Aici ar fi multe de spus considerând că au intrat in atenția celor de la Grammy cu unul dintre albume și că primul lor disc audio s-a numit AUDIO. Am avut parte de cântat la țevi după o teorie interesantă a canalelor și țevilor de scurgere. În spate cântă un band Live însă totul este intrumental.
  • Principalele teme abordate sunt: Relații, internet, social media.
  •  Blue Man Group nu vorbesc. Niciodată. Iar daca parte importantă a spectacolului se axeaza pe mimică în condiția in care fețele le sunt acoperite in albastru, încercați să vă dați seama la ce nivel lucrează băieții.

Ar mai fi multe de spus, însă nu vreau să dezvălui prea multe. Dacă aveți vreodată ocazia, mergeți și urmariți-i. Sunt o lecție de show!

Sursa: http://www.optical-circuit.com