La Habana. Gânduri din partea de Est

Auzisem cu o zi înainte că vremea se va strica și ne planificam plimbări prin oraș. Numai că, surpriză: soarele străluncea chiar foarte frumos, așa că, ne-am decis să mergem la plajă. În Havana nu sunt cele mai cunoscute sau frumoase plaje din Cuba (așa se zice). Nouă însă ne-a plăcut Santa Maria del Mar, o plajă ușor goală în acea zi, cu umbrele jerpelite de vânt și  de uzură, cu nisip fin și apă albastră.

20160423_103609
Selfie la sosire:)

Raiul combinatorilor de apă albastră

Am ajuns la plajă printr-un combinator. Combinatorul în Havana este o specie care te întreabă dacă, de exemplu, nu vrei un taxi până la plajă. Tu zici că ai vrea și întrebi cât costă. Omul îți zice că te costă 15 CUC și tu accepți. Atunci el, se uită în jur, vede primul taxi și îl oprește. Îi zice omului că tu mergi la plajă și îi dă ceva bani (sau ceva, nu am văzut exact ce). Apoi, mai vine un omuleț la șoferul tău și șoferul tău îi dă ceva omulețului. Apoi plecați. Ajunși la plajă, tu dai 15 CUC șoferului care te întreabă (așa cum l-a instruit combinatorul) la ce oră te întorci. Well.. răspuns la întrebarea asta nu prea ai pentru că nu știi până la cât vei avea chef să te relaxezi la plajă dar, te gândești că oricum vor fi taxiuri pe care să le iei spre Havana.

Plaja chiar era una decentă și, entuziasmate de soare, apă și nisip, am făcut o plimbare cam lungă și aproape de timpul amiezii. M-am dat cu cremă înainte, m-am plimbat cu Anna o oră apoi ne-am întors sub umbrelă, la umbră, pentru restul zilei. Ciudat că, spre seară, au început picioarele să mă usture foarte tare. Se pare că, la plimbare, soarele, prin apa acționând ca un fel de oglindă, mi-a cam ars picioarele în exces. A doua zi deja nu mai puteam să încalț nimic din încălțămintea mea și am apelat la slapii lui Florin care erau cu câteva numere mai mari. Una peste alta, un sezlong e 2 CUC de închiriat pe zi. La fel și umbrela.

20160423_103340

Un taxi pe uscat

Pe la un 6 și un pic ne-am decis să mergem acasă. Am încercat să luam un taxi din cele aflate în parcare, însă, toate așteptau clienți. Un nene taximetrist foarte amabil, a încercat inițial să fluiere ceva mașini iar mai apoi, a strigat pe un alt omuleț care avea mașina  la umbră ușor mai departe de plajă. Omul avea o Lada, la fel de veche ca cea cu care venisem de la aeroport, dar mult mai bine întreținută. Ne-a oferit inițial un nailon să ni-l punem sub noi în mașină. I-am zis că nu e nevoie pentru că ne uscasem în prealabil (chiar făcusem eforturi în sensul acesta, tocmai pentru a nu uda mașina nimănui). Ne-a cerut 30 de CUC până în Havana și, dată fiind situația, am acceptat. Știam că în Cuba trebuie să ai licență de taxi pentru a putea transporta turiști, omulețul avea cutie galbenă cu semnul deasupra, așa că ne-am urcat.

La intrarea în Havana, a oprit să vorbească cu niște personaje dubioase, a deschis ușa arătându-ne cu degetul și dând explicații nervos (am înțeles că suntem patru, ne duce la Parque Central și când termină cu noi, se întoarce să vorbească cu ei). Băieții au protestat puțin încercând să lungească discuția, dar până la urmă am plecat. Atunci am făcut legătura cu faptul că, la puțin timp de la plecare, omulețul și-a dat jos cutia galbenă… Again, Cuba este o țară foarte sigură, doar că mai sunt din când în când niște personaje care îți amintesc de aeroportul din București de acum câțiva ani.

Odată ajunși la destinație, ne-a cerut Tips (până atunci nu vorbise Engleza) și ne-a bătut obrazul țipând că, acolo unde a stat Florin, era puțin ud, și asta nu e bine pentru mașina lui. Nu am mai avut spaniolă la noi decât să îi zicem un Gracias sec și trist.

 

California Cafe și marile speranțe

Statul la plajă a fost cumva și perioadă de gândire la Havana, Cuba și tot ce văzusem noi. Mă gândeam și la ce mai vorbisem cu Desiree și cât de tare se schimbaseră lucrurile în așa de scurt timp. Oricum, știam că cel mai bine e să vorbești cu gazda la care stai ca să te ajute cu transport și alte lucruri, dar nouă chiar nu ne-a inspirat încredere Elisabeth. Doream să plecăm a doua zi în Trinidad dar nu ne rezervasem nimic, eram ușor dezamăgiți (bine, cred ca Anna era un pic mai mult) și ne gândeam să mergem spre seara la California Cafe să vorbim cu tanti de acolo pentru o cazare in Trinidad.

Și, într-o notă optimistă, ar trebui să vorbesc puțin despre California Cafe. Localul, destul de aproape de Habana Libre e condus de o americancă din California. Mâncarea se vrea un fusion între mâncarea cubaneză și cea californiană și este chiar o reușită. Și cocktailurile sunt bune, ospătărițele vorbesc engleză și chiar au un map pe care poți să pui o bulină pe țara ta. Am pus și eu o bulină aici. Aici l-am cunoscut pe Alberto (așa parcă îl cheamă), un mexican stabilit în Cuba din când în când. E un fel de om de-al casei și, pentru că ne-a oferit un loc mai bun la un bar, l-am invitat la o bere crezând că e cubanez. Am sfârșit discutând mult despre Mexic, despre activitatea muzicală pe care o desfășoară în Cuba, despre filmele românești pe care le văzuse el, puțină geografie și istorie și… Mojito!

20160421_214748
Anna mă va omorî pentru poza asta, dar nu aveam alta cu Alberto.

Shona, tipa care deține Cafe California colaborează cu o tanti, Julia, care se ocupă de închiriat camere sau apartamente. Am vorbit cu Shona și am reușit să facem rost de un transport a doua zi în Trinidad cu un minivan. Am acceptat o recomandare de cazare în Trinidad cu 30 CUC/zi fără mic dejun în speranța că, vom descoperi și noi cum sunt cubanezii autentici. E deranjant cumva să vezi cum încearcă lumea să facă profit pe seama singurei industrii care merge în țară: turismul. Te gândești că oricum Cuba nu e o țară ieftină, dar, că oamenii ar trebui totuși să realizeze că cei care ies afară din resort-uri și vor să vadă viața lor, o fac pentru un motiv. Tot cei care au din ce trăi fac pe-a combinatorii. Oamenii săraci sunt foarte fain, trebuie doar să ai norocul să îi întâlnești în stare pură.

Cea mai frumoasă fază a zilei a fost atunci când am vrut să cumpăram banane micuțe. Nenea ne-a cerut 12 CUP (25CUP=1CUC). Chiar dorea să ne dea restul la 1 CUC pe care noi i-l dădusem pentru că așa ni se ceruse până atunci pe o cantitate mai mică. A fost pentru prima dată când nu ne-am simțit overpriced, pe stradă în Cuba.

20160423_095959.jpg
Nu e nenea de la care am cumpărat în poză, dar avea o taraba asemănătoare

20160424_08505920160424_085106

20160424_085126
Zona în care am stat în Havana primele 3 zile.
20160422_084520
Vedere de la balcon și tablița care anunță existența unei Casa Particular

 

20160424_085158
Florin și bagajele, în fața casei, îaninte de plecarea la Trinidad.

20160421_194756Până una alta, ne punem MARI speranțe în Trinidad!

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s