Trinidad. Da, se poate!

De la Havana la Trinidad sunt vreo 400 de kilometri pe care îi poți parcurge dimineața în vreo 7 ore și un pic cu autobuzul Viazul, în vreo 6 ore  mai pe seară cu același autobuz sau în vreo 4 ore cu mașina. Noi am apelat la ultima variantă, ne-am pornit la 9 din Havana și pe la 13.00 am fost în Trinidad.

 

O stradă (puțin cam auto pe ici pe colo)

Indiferent cu ce călătorești, drumul arată la fel: ici și colo plantații de trestie de zahăr (Sancti Spiritus, provincia în care se află Trinidad a fost odată o însemnată zonă cultivată cu trestie de zahăr – caña de azúcar), câte o plajă în vreun sătuc, câteva mașini pe o autostradă dărăpănată dar cu 3 benzi pe sens, căruțe cu cai pe prima bandă a autostrăzii, coborâri bruște și pancarte motivaționale. Când ești pe autostradă sau când treci prin sate, ai impresia că timpul s-a oprit în loc și așteaptă. Și te miri cumva de contrastul dintre mașinile importate care duc turiștii dintr-un resort în excursii și caii și călăreții de pe autostradă. Ca să nu mai zic de locurile unde se adună oamenii pentru a fi luați de niște camioane transformate în autobuze și care poartă numele de Taxi Colectivo.

20160424_113335
Chavez, Fidel și Mandela pe un afiș la intrare în Trinidad

Un loc special în memoria și fotografiile de pe stradă îl constituie “el mejor amico de Cuba”, fostul președinte al Venezuei, Hugo Chavez. Îl poți vedea pe Hugo atât în poze cu Fidel, Raul sau Che (trucaje sau montaje), cât și semnatar al unor mesaje motivaționale cum ar fi: Numai socialismul face imposibilul posibil.

Alăturarea lui Castro  în fotografii cu Nelson Mandela este interesantă: Mandela se pare că avea o relație bună cu Fidel pentru că revoluția lui Castro, lupta lui pentru Lumea a Treia și impotrivirea în fața apartheidului erau lucruri pe care liderul sud-african le aprecia.

 

O, Osvaldo!

Am ajuns pe la prânz și ne-am cazat la Casa particular Oscaldo  Reyes de pe Camilo Cienfuegos, foarte aproape de gară. Nenea ne-a cucerit de cum am intrat: ne-a așteptat cu suc proaspat de fructe, rece și aromat, tocmai bun pentru setea noastra. Osvaldo vorbea puțină engleză și înțelegea și mai multă, așa că ne-a fost ușor să ne înțelegem cu el.

20160425_091830
Sufrageria lui Osvaldo și un interior de casa colonială. Edi citește Granma, un ziar cubanez.

Camerele erau sus, foarte curate și luminoase dar și racoroase. În fața lor era o terasă mare, doar a noastră, pentru că eram singurii oaspeți.

20160424_164909_Pano
Cam asta era camera, nouă ne-a plăcut foarte mult.
20160424_153601_HDR
Vedere la o parte de terasă
20160425_072109
Vedere la cealaltă parte a terasei

 

Luând niște șosete largi ale lui Florin și șlapii lui de plastic în picioare, am îndrăznit să ies pe stradă. Simțeam ciudat tare pielea și nu suportam nimic strâns sau închis prea tare.

20160424_151325
O costumație de zile mari și o poză de divă

Am ieșit să mâncăm ceva în oraș și am fost plăcut impresionați de căldura localnicilor, de faptul că nu insistau pe stradă cu ofertele și de prețurile rezonabile comparativ cu Havana. Pe de asupra, aveai impresia că te afli într-un oraș muzeu, cum este de altfel și cunoscut Trinidadul cu cei peste 500 de ani de atestare documentară.

IMAG0254

Am mâncat într-un fel de Fast Food unde mâncau localnici și turiști la un loc (noi am ales ceva mai fresh și am fost informați ca va dura un pic mai mult) și am platit vreo 34 de CUC în total în condițiile în care am avut 2 porții de homar care era cel mai scump din meniu: 7.25 CUC porția. Fast Food-ul se numește Pereidito cred (nu mai rețin exact), dar se găseste pe strada Jose Marti, față în față cu un alt Fast food numit Perro Caliente (în traducere super liberă, Câinele Fierbinte, echivalentul cubanez al Hot Dog-ului). Ce mi s-a mai părut stresant prin zonă a fost inexistența băilor la baruri sau unele locuri de luat masa. La fel si la plajă… nu prea există!

20160424_140808

Picioarele mele nu arătau prea bine, iar Trinidad-ul avea potențial de zile senine. Așa că, ne-am decis ca în loc de vreo 2 zile, să stăm vreo 5 și să mergem să vizităm impejurimile + plaja când ne mai revenim. Momentan, fugeam de soare în toate felurile posibile, încercam toate cremele pe care le aveam la noi, apa termală aproape o terminasem, dar descoperisem că dacă pun servețele umede și apoi mă încalț, senzația e una suportabilă. Oricum, totul e de așteptat să decurgă mai încet ca de obicei, spre mulțumirea probabilă a companionilor mei de drum și spre disperarea mea care venisem cu alte planuri și mă vedeam alegând siguranța în detrimentul aventurii ușor imposibilă. Până la urmă, a fost dragoste de Trinidad!

Am încheiat seara în Trinidad cu Casa de la Musica, locul unde se cântă și se dansează – pentru cei care știu și pentru cei care pot. Noi ne-am uitat o perioadă și apoi ne-am întors acasă curioși de vizita la vechile ferme de trestie de zahăr programată pe mâine și neînchipuindu-ne cât de tare vom înțelege sloganul orașului în zilele următoare:

Trinidad – Si, se puede.   (Trinidad. Da, se poate.)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s