De-ale SNS-ului și alte reușite

Eu am început cu adevărat să alăptez la 8 săptămâni. Adică în momentul în care am plecat la kinetoterapie fără sticluță și firicel după noi. Până atunci, am avut răbdare, voință și calm pentru a ajunge aici. Postul acesta e pentru mămici sau viitoare mămici dar și pentru conștientizarea opțiunilor care, folosite eficient, duc la rezultate frumoase.

Nu am avut o obsesie cu nașterea naturală sau cu alăptarea. Mi le doream pe amândouă și aș fi făcut orice ar fi ținut de mine să reușesc, dar am plecat la drum cu ideea că, decât o mămică stresată și nervoasă că lucrurie nu ies cum se încăpățânează ea, mai bine să fiu calmă și să iau lucrurile așa cum vin. După momentul nașterii naturale a venit și momentul alăptării. Nu voi detalia prea mult (că eu nu îmi amintesc bine momentele proaste). Situația, pe scurt a fost cam așa: bebe a făcut un icter urâțel în maternitate (plus alte bălării), a scăzut în greutate până la 2550g (născut la 3000g) și apoi, somnoros și fără prea multă vlagă, adormea la sân în loc să mănânce. Materie primă exista din plin la mine, doar că Ilinca nu era în stare să o preia. Așa că, mă storceam și îi dădeam cu lingurița. M-au speriat cam tare doamnele asistente când tot spuneau că fetița nu ia în greutate, că nu mă vor externa. I-am dat atunci și lapte praf cu lingurița și chiar un biberon cu lapte praf adus forțat. De a doua zi însă, am început să folosesc pompa. Aici recomand ce am folosit eu, Spectra S2, e puțin mai scumpă dar face toți banii iar functia de masaj de la inceput face pomparea nedureroasa,

Cărți de alăptare nu apucasem să citesc până la naștere, dar îmi luasem Ghidul de alăptare al doctorului Jack Newman  pe care am început să îl răsfoiesc în maternitate și, mai apoi, în nopțile de pompat. Totodată, am intrat pe facebook unde există un frumos grup de sprijin pentru alăptare (Iași) și am vorbit cu un consultant în alăptare (mulțumesc, Elena). Când am ajuns acasă din maternitate (am plecat pe semnătură că îl voi hrăni corespunzător) am continuat să folosesc pompa și să îi dau laptele cu lingurița și cu biberon în vreo câteva ocazii (vâzând cam imediat că nu prea mai dorea la sân). La recomandarea unei asistente am folosit (încercat) mameloane artificiale dar am renunțat rapid. Am aflat din carte și de la asistentă de existența SNS -ului. Este vorba de Suplimentary Nutrition System care, practic, ajuta ca bebele să aibă impresia că sânul îi oferă mai mult lapte. Noi ne-am dus la tehnică medicală de unde am cumpărat niște sonde de gavaj mici. Timp de 2-3 zile, am atașat sonda la o seringă în care puneam lapte matern, am introdus firicelul în colțul gurii copilului în timpul suptului la sân și încet, pompam din seringă. Așa am făcut la toate mesele, ajutată de Florin care era liber în săptămâna aceea. Am văzut la un moment dat că Ilinca începe să tragă singură din seringă, așa că am renunțat la seringă și am introdus firicelul direct în sticla cu lapte stors. Suprinzător pentru noi (de fapt așa se folosește SNS-ul), Ilinca a tras din prima foarte frumos.

Treaba asta de mai sus se întâmpla prin săptămâna a doua de viața a Ilincăi. Mi-am format apoi o rutină care cuprindea: pus copilul la sân, lăsat să sugă, făcut compresia sânului cu mâna, mutat la celălalt sân (dupa ghidul doctorului Newman). Când nu mai sugea, dar înainte de a adormi, introdus firicelul și lăsat să tragă de acolo în timpul suptului. Recunosc, noaptea trișam și puneam SNS-ul din prima, eram prea terminată. Îlinca mânca de vreo 4 ori pe noapte și de vreo 10 ori pe toată ziua. Așa ca, dupa ce îi dădeam să mănânce mă storceam cu pompa și pregăteam a doua masă. Dacă era mult surplus, mai puneam și la frigider. Asta făceam după fiecare alăptat. Sadic sau nu, așa simțeam și nu m-am întrebat niciodată când va fi momentul în care voi renunța sau când va suge cum trebuie fără SNS. Dimineața, masa din bucătărie arată ca într-un laborator cu capete de pompă, sticluțe și firicele. Avem in dotare 4 capete de pompă, 6 sticluțe și nenumărate firicele. Foloseam sterilizatorul după fiecare utilizare a capatului de pompă și a sticlei. Firicelele le spălam cu apă caldă trecută printr-o seringă și le aruncam când devenea capătul prea rigid. Toată activitatea de mai sus însemna că, cel puțin noaptea, eu dormeam cu vreo jumătate de oră mai puțin ca Ilinca. Ea dormea cam 1.5-2h între mese.

Când mergeam în oraș sau la kinetoterapie, mergeam cu firicelul și sticluța după noi. Puteam să îi fi dat cu biberonul? Poate că da, dar mi-a fost frică că, va înceta să mai sugă și nu am vrut să risc. La kinetoterapie (despre care scriu în curând) făceam o pauză de masă și foloseam sticluța și firicelul. În alte ocazii nu l-am folosit, dar îl aveam la noi, just in case. Așa a luat fetița foarte frumos în greutate (4800 la 8 săptămâni), nu a avut colici (sper să nu aibă) și s-a creat o legătură foarte mare de răbdare între noi.

În a șasea săptămâna de viață, se zice că ar fi un puseu de creștere. La noi a fost cu mofturi, plânsete ușoare, dormit la mami în brațe și cu… mult sân. Aici am simțit și eu că Ilinca suge cum trebuie. Și acolo îngrijorare dacă suge suficient pentru că, încetul cu încetul, a început să refuze sânul când avea și SNS și să vrea doar fără. Întai ziua, apoi noaptea și am început săptămâna a opta cu prima vizită la kineto fără sticluță și fără firicel. Și de atunci, ședințele se fac la sân. Și nu vâ închipuiți cu ce mândrie am alăptat-o săptămâna trecută în parc, sau ce frumos e acum noaptea când nu mai avem de sterilizat  sticluțe.

Cam aceasta e povestea noastră până aici și sper că va merge bine în continuare. Nu-mi amintesc să îmi fi fost greu pentru că acum e așa de bine.

Poza de toamnă fericită:

IMG_0557.JPG

 

Advertisements

8 Săptămâni și un pic de viață

M-am gândit vreo 2 luni dacă ar trebui să scriu și să povestesc despre Ilinca și despre viața noastră împreună. Și am ajuns la concluzia că voi împărtăși niște aspecte ale minunii, în speranța de a da idei altor mămici sau de a-mi aminti mai încolo niște clipe. Btw, se pare că am o memorie care nu vrea să își amintească decât momentele frumoase.  Momente cum ar fi:

  • Când mergi în sufragerie pe fotoliul fantastic să alăptezi și adormi și tu și asta mică și n-ai nici cea mai mică idee dacă Ilinca a mâncat sau nu.
  • Când tot pe fotoliu, aduci copilul, adormi împreuna cu el câteva minute și apoi te duci și-l pui în pătuț. După care, îți amintești că, de fapt, nu i-ai dat să mănânce.
  • Când asta mică stă noaptea trează și zâmbește des, fără scandal, doar în brațe la tine.
  • Când doarme 3 ore pe piept la tata.
  • Când pleci pentru prima dată în oraș fără SNS (poate o să scriu un post dedicat problemei ca am avut puțină treabă) și de bucurie, alăptezi în Copou, pe o bancă.
  • Când scrii cu bebele in Wrap și știi că, atunci când se trezește, va striga de foame în secunda 2.
  • Când rămân hăinuțele mici.
  • Când îți spune cântarul că mogâldeața crește.
  • Când mergi la Kinetoterapie și Andreea (Kudos Kinego – povestesc și despre voi cândva) are răbdare să o adormi pe Ilinca sau lucrează cu ea la sân, pentru că nu prea poți să îți faci planuri la vârsta asta.
  • Când ai terminat a 5a runda de Un elefant se legăna și asta mică își ridică în sfârșit mâinile a copil sănătos și adoarme.
  • Când vine tata acasă.
  • Când, în mașină, o vezi cum se uită la ceva ce nu știe încă că există și în secunda 2 fie zâmbește, fie adoarme (sau plange că e roșu la semafor).
  • Când dansezi pe muzică clasică cu Ilinca în Wrap.
  • Când face tata poza la băiță și Ilinca stă pe tron ca o prințesă.
  • Când reușești să o liniștești după rarele momente în care plânge fără motiv. Și brațele când te dor. Și când inima cântă.

Despre EA

Povestea asta e despre ea, noua categorie a vieții noastre, o categorie pe care încă o studiem, pe care o alintăm, ne rugăm să crească frumos, să fie liberă, să aibă personalitate și sănătate.

Am intrat în concediu la final de Iulie după niște săptămâni nebune alături de oameni super mișto – adică nimic nou pentru viața mea. Apoi vreo 2 nunți, dintre care nunta lui Pitzi unde m-am cam agitat, revedere cu toate surorile (nu ne-am mai văzut în formulă completa de peste 10 ani) și odihnă printre picături, cumpărături online și discuții de femeie însărcinată (mulțam mult Oana și Maria!) Rebeca, sora mea, se ruga să i  se nască nepoata cât e în țară, eu mă rugam să mai stea puțin pentru că încă eram foarte obosită. De aceea, tot amânam momentul bagajului pentru maternitate, începusem să cumpăr chestii și să le trântesc în dulap, când voiam să spăl haine pentru bebe se lua apa, apoi nu mai aveam chef și tot așa. Am reușit totusi, acum vreo 2 săptămâni să citesc o carte despre naștere. Nu de alta, dar eu doream să nasc natural și am zis măcar să vad ce presupune și ce pot sa fac pentru reușita gândului meu. Când aveam câte o carte despre sarcină și îngrijrea copilului în mână, mă focusam pe sarcină și mă opream la partea de îngrijire a copilului pentru că, pentru mine, era un moment încă îndepărtat, cam pe la final de septembrie.

Rebeca și Laur veniseră în vizită pe 21 August în Iași. Mi-a făcut gogoși și am petrecut timp frumos cu ea, băieții și Olivia. Seara am ieșit la masa în oraș toți și eu m-am mulțumit cu o salată și puțină prăjitură cu ciocolată. A fost o seara foarte faină, doar că mă simțeam foarte obosită și am decis să fac o baie (eu pe parcursul întregii sarcini am făcut mai mult baie decât duș, pentru că mă ajuta să ma relaxez) pentru picioarele mele umflate în special (cam acesta a fost singurul element neplăcut pe sarcină). M-am lungit multișor cu baia și înainte de culcare, vorbeam cu Florin despre Ilinca și ajunsesem la concluzia că, de acuma, diminețile, el nu se va grabi prea tare (nu ca s-ar grăbi el vreodată) pentru că ar vrea să mai petreaca timp cu mine și cu Ilinca, încă nenăscută. Pe la vreo 12 și ceva ne-am băgat la somn iar pe la 1 și un pic mi-am făcut obișnuitul drum la baie. Mi-am dat seama că ceva nu e ca de obicei (dar nu voi insista prea mult cu amănuntele că nu-i scopul acestul post să fac istorii medicale), am mai testat, am mai deschis o carte, am mai citit până când am zis: Hmm, oare să îl sun pe Radu? Radu, pentru cei care nu știu, e cel mai tare doctor-om și s-a nimerit să fie doctorul care m-a monitorizat în sarcină. Împreună am reușit să nu ne panicăm, nu m-a agitat, am încercat să nu îl stresez cu chestii inutile, dar a fost mereu la un email distanță când am avut nevoie. So, mulțam again! Știam de vreo săptămână ca în lunea aia Radu era de gardă la Cuza, locul unde îmi doream să nasc.

L-am trezit pe Florin și i-am zis să nu se panicheze, da ceva nu e ca de obicei  și probabil trebuie să mergem la spital.  I-am zis că îl sun pe Radu să văd ce zice. Radu mi-a zis să vin la spital iar Florin a sărit din pat luând primul tricou la îndemână pe care scria: 100% Lazy! Am luat geanta personalizată primită de la Penina și am pus câteva chestii în ea, dar ajunsă la maternitate am zis că o las în mașină că eu nu am cum să nasc așa devreme (36 saptămâni și câteva zile). Pe Rebeca și pe Laur i-am trezit și le-am zis că le dam vești mai încolo.

Treaba mai departe a fost… mișto. Am ajuns pe la un 3.30 la maternitate, Radu mi-a zis că totuși eu nasc azi, Florin umbla prin oraș fără bani să-mi cumpere Magura (cardul lui și cash-ul ramăseseră la mine în poșeta și poșeta o aveam cu mine), inițial am crezut că o să nasc în jurul amiezii, apoi lucrurile se precipitau și până la urmă, la ora 8.10, printr-o naștere naturală frumoasă (adică să spunem că aș mai naște cel puțin o dată așa) a apărut pe lume Ilinca-Olivia Ciobanu.

Well.. și de atunci a început nu doar o categorie, ci însăși viața.

img_6209-e1459600299586
Sursă foto:bebicarfashion.ro