Plitvice – o aventură accesibilă cu un copil sub 2 ani

Plitvice e o minunație de loc, cu multă apă, lacuri și cascade, ușor aglomerat, cu trasee mai grele sau mai ușoare. Nu a fost prima vacanță de hoinărit a Ilincai dar, fiind una mai specială, m-am gândit să o povestesc aici.

De ce și cum

Suntem in vacanță în Italia, la sora mea. Căutând locuri aproape de Italia și mai greu accesibile din Romania, mi-am amintit de Plitvice. Știam câțiva prieteni care fuseseră în Plitvice Lakes National Park. Așa că, uitându-mă pe Google Maps am văzut ca locul era la vreo 4 ore și un pic de localitatea în care locuiește sora mea.

Așa că, ne-am decis să venim aici, am căutat cazare în zonă (accesibilă ca preț în această perioadă) și în ziua aleasă, am sperat ca Ilinca se va trezi mai devreme ca să putem pleca spre Croația – ceea ce s-a și întâmplat. Pe la 9.30 ieșeam din casă, pe la 3 după masa ajungeam la Rakovika unde am avut cazarea (în timpul asta am făcut și o pauză de brunch în Slovenia unde am dat peste un chelner grozav!).

Cazarea am ales-o la un fel de pensiune la 10km de parc. Aici toată zona e plină de astfel de pensiuni. Ce îmi place maxim e că toate au spațiu de joacă pentru copii. Asta a noastră avea o grădină mare cu flori de câmp, 3 leagăne (gazda are 3 băieței), tobogane, groapă cu nisip, balansoar, trambulină și cațel. Legat de spațiul de joacă, am observat că și restaurantele au locuri frumoase, din materiale de calitate.

Curtea pensiunii, după o ploaie cu grindină

După amiază am vizitat peștera Baraceve și ne-am jucat în curte. Povestesc, sper, și despre asta.

Plitvice – biletele și intrarea în parc

E recomandat ca biletele pentru parc să fie achiziționate online. Astfel, se evită coada imensă de la Casa. Eu am luat biletele online și am ales să le iau pentru 2 zile pentru că nu știam sigur cum va fi vremea. Am făcut bine pentru că vineri vremea a fost perfecta (20 grade, ușor cu nori) iar sâmbătă a plouat.

Cand cumperi biletele online trebuie să menționezi ora de intrare în parc. Eu am ales 11 că nu știam cum se va trezi. Ora e de maxima aglomerație, dar nah, nici nu voiam să trezesc copilul după puține ore de somn. Cei care puteți, alegeți o oră cât mai apropiată de 7.30 cand se deschide parcul. Veți evita astfel aglomerația.

Sunt 2 intrări in parc. Intrarea 1 pornește de la Lacurile de Jos și poți urca la Lacurile de sus având cascadele în față. Intrarea 2 e mai apropiată de Lacurile de Sus, poți alege să cobori de la Intrarea 2 la Intrarea 1 sau să te plimbi în zona lacurilor de Sus.

Sunt câteva trasee care diferă ca durată și locuri vizitate. Sunt trasee circulare, trasee care trec atât pe la Lacurile se Sus cât și la cele de Jos, trasee pentru partea de sus sau pentru partea de jos. Pe parcursul traseelor sunt lacuri care se trec cu vaporașul și stații de trenuleț electric pe roți. Așa că, se poate îmbina mersul pe jos cu relaxarea pe o bancă, plimbarea pe lac cu vaporașul sau, dacă ești curajos, faci un trail de 18 kilometri, fara vaporaș și mașinuțe: adică merge pe malul lacurilor de jos până sus. Traseele sunt ușoare ca dificultate, nici nu simți ca faci mare efort ca intensitate. Ca durată… după cum vă e mersul. Sunt trasee de la 2 ore pâna la 8 ore, măsurate in general cu tot cu opriri.

Cercetând traseele pentru a vedea pe unde trebuie să continuăm

Potecile sunt de lemn sau de piatră, multe scări și balustrade puține. Așa că, nu recomand a se intra cu un copil în căruț. Noi am optat pentru sistem și a fost foarte bine.

O aventură de vreo 6 ore

Surprinzător, în ziua de vizitat, Ilinca s-a trezit devreme. La micul dejun am mâncat foarte bine. Știam că ofertele de masă nu sunt foarte variate, însă restaurantele pot fi aglomerate, nici ideea de gustare gătită pe căldură nu ne surâdea, așa că, am mâncat consistent înainte de plecare. Ilinca nu se mai sătura de pâine cu unt, avocado, roșii și iaurt. Așa că, eram sigură că nu va face urât prea curând (Ilinca urlă efectiv la foame!). Am luat fructe și dulciuri pentru noi în parc, apă, iar pentru Ilinca căpșuni, banane și lăptic la purtătoare.

La 9.30 am fost la parc, am ales intrarea 1. Chiar dacă părea deja aglomerat, eu le tot ziceam că încă nu e ora de vârf, deci e foarte bine. Eu am luat biletele pe 2 zile, iar la cumpărare trebuia să specifici ora de intrare în parc. După cum spuneam, am trecut ora 11. Așa că… am fost nevoiți să stăm pâna la 11 pentru a intra. Se poate intra in intervalul de 1 oră de la care a fost cumpărat biletul. Așa că, am cules conuri de brad, am băut o cafea, ne-am alergat pe acolo până s-a făcut ora 11 și, cu parcul deja aglomerat, am pornit în expediție.

Restaurantul de la Intrarea 1

Primul cadou pentru Florin, de la Ilinca

Am uitat să menționez formula de start: Sarmiza și Cosmin (sora și cumnatul), Florin (care împlinea niște ani buni) și Ilinca de 1 an și 8 luni.

Cum am intrat în parc ne-am dat seama că cel mai bine ne va fi între grupuri. Oricum ne vor depăși toți, dar, așa puteam avea căteva poze fără 100 de oameni în jur sau puteam să o lăsam pe Ilinca să meargă singura. Așa că, așteptam să treacă pe cat posibil un grup mare, apoi ne opream și noi pe unde doream să ne uitam mai bine la peisaj.

Evident, nu am ales cel mai ușor traseu. Nici cel mai greu. Am ales traseul C, traseu care porneste de jos și ajunge în cel mai îndepărtat punct de sus. Mergi pe jos vreo 8 kilometri, schimbi 2 vaporașe cu care mergi vreo jumatate de oră în total, iar la întoarcere cobori cu trenulețul electric pe roți+încă un kilometru pe jos până la locul de la care ai plecat.

Nu vreau să descriu musai lacurile și ce întâlneam pe traseu. Povestesc un pic ce ne-a plăcut și ce ni s-a potrivit nouă.

Cascada mare

Nu am coborât să facem poze chiar în dreptul ei, am admirat-o de sus. Era maxim de aglomerat, cararea destul de îngustă și nu aveam chef de echilibristică cu Ilinca în sistem. În plus, preferam mersul în locul statului la coadă și estimam că statul acesta chiar la începutul traseului ne va impiedica să-l ducem până la capăt. Așa că, am trecut mai departe și ne-am bucurat de 25% mai puțini turiști, așa, dintr-o dată.

Rațele și peștii

Ilinca a făcut o pasiune pentru rațe (printre ultimele, ca se schimbă des). Așa că, atunci când a văzut o rață ieșind din lac, a fost super fericită. Și rațele astea tot apăreau, uneori în momente în care fetița își pierdea răbdarea, așa că au contribuit la succesul zilei.

Vaporașele

Ilinca iubește un personaj al unei cărți muzicale, Paco (în franceză). Ei, în cartea despre Vivaldi, Paco merge în vizită la Veneția și își începe aventura cu un vaporaș. Noi tot i-am povestit că vom merge la Veneția, am luat și cartea cu noi. Așa că, atunci când am ajuns la coada pentru vaporaș, Ilinca a stat foarte liniștită spunând de câteva ori: “Papu, apa!”

Alăptare înainte de plimbarea cu vaporașul

Rațele de la pontonul pentru vaporaș

I-a plăcut mult plimbarea cu vaporașul mai ales că, în sistem fiind, stăteam mai sus și în față. Fiind și ora somnului, a adormit în sistem după 10 minute și a tot dormit vreo oră. Între timp, noi mai schimbasem un vaporaș și am ajuns în partea de sus a lacurilor.

Sistemul de purtare și încrederea

Din punctul meu de vedere, un sistem de purtare iți ușureaza mult viața și îți susține aventura. Ilinca e în perioada în care vrea să facă totul singură. A stat în sistem o perioadă, a mers pe jos unde se putea (singură, rar a vrut de mână).

Pauză de sistem

Atunci când era periculos să o ținem în brațe o puneam în sistem, explicându-i mereu de ce facem asta, cam cât va dura (până vedem o rață, de exemplu). Protesta un pic, dar pe urmă accepta. 

Acesta e farmecul atunci când lași copilul liber la descoperit, dar are încredere în tine și face chestii care nu îi convin neapărat, dar care, sunt necesare (aici mereu ne întrebam și noi cât de necesare sunt).

Somnul dulce, în sistem, pe vaporaș

Traseul C

După ce ne-am coborât din al doilea vaporaș, jumătate din cei de pe drum erau prin alte locuri. Drumul printre potecile de pe lacuri și printre cascade a fost minunat, mai ales că nu era aglomerat. Iar pe ultimii 3 km (nu știam sigur câți mai sunt, estimam în funcție de cât zicea telefonul ca am mers) eram noi și foarte puțini oameni.

După niște cascade mai măricele, am rămas câțiva oameni pentru a urca la Stația 3 (punctul cel mai de sus de unde putea fi luat trenulețul). Partea asta ne-a plăcut pentru că a fost liniște, mers în voie și sunet de apă peste tot.

Hair Styling

Independența Ilincâi și relaxarea mamei

Când am ajuns sus, mie personal nu mi s-a părut că a fost un traseu lung. Chiar am fost surprinsă când s-a terminat.

Învingători!

Trenulețul

Nu cred că am o poză cu el. Ilincăi i-a plăcut plimbarea cu Uuuuuuuu care era de fapt un fel de autobuz electric cu formă de trenuleț și mai multe vagoane.

Am coborât cu trenulețul prin curbe, unele de 180 de grade, admirând de sus, în sens invers, lacurile și cascadele. Experiența a meritat, atât pentru adrenalină (stateam chiar în față, auzeam frânele scârțâind) cât și pentru concertul Ilincăi: a cântat tot drumul.

Dacă la momentul ajungerii în vârf nu eram obosiți, plimbarea cu trenul ne-a făcut să realizăm ca eram totuși. Mai ales că, de la stația de trenuleț (St 1) până la intrarea 1, mai aveam de coborât vreun kilometru. Din fericire, Ilinca a vrut la Cosmin în brațe (el o duce în brațe întrebând-o ca ce fel de animal preferă să o ducă), așa că noi am putut să mai admirăm cascadele un pic și să ne odihnim în mers.

Când am ajuns la intrare, am mers sa iau ceva de la Gift shop și Ilinca s-a întâlnit cu o bancă. Deși era foarte veselă și vitează, s-a tolănit și ea pe bancă lângă Cosmin și la întrebarea “Unde e Ilinca?” am primit un răspuns încet, abia rostit: “Ici”.

No worries, copilul s-a revigorat în zece minute când a ajuns la restaurant și s-a infipt într-o ciorbă și într-o porție de paste. Apoi s-a mai jucat o oră că restaurantul avea un loc de joacă foarte frumos. La 8 și un pic se dormea, dar, pe la 9, s-a trezit pentru o porție de pepene roșu și o poveste despre Mac Mac și Piști (pești).

Advertisements

Cipru – pentru soare, apă și oameni

Nu știu cum de ne-am decis pentru Cipru. Poate pentru că ne plac atât Turcia cât și Grecia. Sau pentru că i-am cunoscut pe verii lui Marian Marian care locuiesc acolo. Cert este că am evitat resort-urile și am încercat să cunoaștem oamenii și insula. Experiența noastră, povestită pe larg, mai jos – pentru e ne aminti de ea mai târziu.

 

Detalii organizatorice

Biletele de avion le-am achiziționat pe ruta Iași-Larnaca, cursă operată de Wizzair. Luate din Februarie pentru 30 Aprilie – 10 Mai, au costat în jur de 1000 de lei pentru 2 persoane (preț în care intră și un bagaj de cală de 23 de Kilograme). Cum aveam de gând să nu stăm într-un singur loc ni s-a părut util să nu avem câteva genți cu noi, așa că ne-am limitat la strictul necesar. Planul inițial era: 3 nopți Larnaca, 2 nopți Ayia Napa și 5 nopți Paphos. Primele 3 zile erau de recunoaștere și cunoaștere a peisajului, 2 de văzut Mamaia din Cipru, iar ultimele 5 de relaxare (noi așa ne planificăm mereu și sfârșim prin a face tot felul de activități în final). De aceea și cazările alese au respectat planul inițial. Doar că, din greșeală, am făcut o rezervare pe Booking.com pe Aprilie în loc să fac pentru Mai pentru Ayia Napa. Când mi-am dat seama, am încercat să fac din nou rezervarea dar prețurile explodaseră puțin. În plus, tocmai îmi luasem un ghid de călătorie pentru Cipru unde se vorbea foarte frumos de Nicosia. Așa că, am renunțat la Ayia Napa pentru cazare (luând în calcul o vizită cu autobuzul că doar e la 45 de minute de Larnaca) și am făcut booking nou pe Nicosia. În Larnaca am stat într-un apartament super simplu și cam vechi, dar cu legături bune de transport în comun și cu plajă exact în fața. A costat 150 de euro pentru 3 nopți și avea 2 dormitoare, 1 baie și un living space + terasa. Prețul este pentru tot apartamentul pe care l-am împărțit cu Anna și cu Edi. Pentru Nicosia am optat pentru un fel de Boutique hotel mai cu stil, în centrul orașului aproape de linia verde, unde am avut 2 camere separate care ne-au costat 80 de euro de cuplu pentru 2 nopți. În Paphos ne-am promis de la început că ne vom răsfăța! Which we did!  Am căutat pe Booking.com o casă numai pentru noi care să arate super bine, să aibă toate dotarile (inclusiv mașină de spălat că veneam de pe drum), piscină și să fie buna pentru relaxare. Aici am plătit pe toată casa (2 dormitoare, o baie cu cadă, o baie de seviciu, terasă, leaving și bucătărie echipată complet) 565 de euro pentru 5 nopți. Cam asta cu cazările, să trecem la lucrurile mai de atmosferă.

 

Larnaca

Am ajuns in Larnaca pe seară și facusem rezervare să ne aștepte un nene cu o mașină pentru a ne duce la hotel. Eram cumva accidentați, Florin având mâna ruptă așa ca am preferat să nu avem aventuri din prima seară. Cam in 20 de minute am ajus la hotel și după ce ne-am cazat am plecat în recunoaștere. Zona în care ne aflam nu era una centrală dar am avut ocazia să experimentăm, pe stomacul aproape gol, un Meze autentic. Pentru cei care nu știu, Meze este o masă compusă din mai multe feluri de mâncare, de la aperitive, salată până la pește, carne și diverse garnituri. Costă în general 15-17 euro de persoană și trebuie minim 2 persoane pentru a o comanda. Nouă ne-a ajuns cam pentru 4 persoane și recomandam Vlachos Taverna . Păcat că, de foame, am uitat să facem poze.

Larnaca ne-a plăcut în plimbarea de a doua zi dar, recunoaștem, nu ne-am plimbat extraodinar de mult prin oraș, nu am mers la plajă și nici nu am făcut mare lucru prin zonă. Ne-am rezervat o zi pentru plimbare prin centru, ne-am învârtit pe faleză și am mers în partea fostă otomană, denumită Skala. Surprinzător, oamenii sunt calmi, puține claxoane în trafic, pietonii sunt respectați și nimeni nu este agresiv cu turiștii. Ca să nu mai spun că, atunci când întâlneai un român stabilit în Cipru, omul era foarte bucuros să vorbească cu tine în românește.

This slideshow requires JavaScript.

 

Aiiii… Capo Greco!

Ne-am trezit devreme pentru a prinde autobuzul spre Ayia Napa. Anna se documentase și îmi povestise despre Capo Greco și Sea Caves, locuri din apropierea stațiunii pe care noi o numeam Mamaia Cipriotă. Deși inițial ne planificasem să vedem plaja din Ayia Napa și apoi să megem la Capo Greco, am decis în ultimul moment să mergem întâi spre Capo Greco cu un autobuz care pleca din stația în care tocmai ajunsesem.

Am coborât în stația cu numele Capo Greco și de acolo am pornit pe un Natural Trail spre Capo Greco. Am ales varianta mai accidentată și am evitat drumul parțial asfaltat. După câteva sute de metri, am început să vedem Capo Greco în zare și un  indicator spre Sea Caves în dreapta. Ne-am schimbat democratic (fetele au propus, baieții s-au supus) opțiunea din nou si am decis să mergem spre Sea Caves. Vremea era ideală, nu prea cald (deși era amiaza), bătea o briză frumoasă și folosisem cremă de soare din belșug. Am mers cam o oră pe țărm, ne-am fotografiat cu toate apele albastre și pietrele maro, am mâncat bananele și prunele luate de acasă și, în speranța că după următoare stâncă vor fi peșterile, am continuat. Am văzut în zare un loc unde se aflau mai mulți oameni și am decis să vedem dacă acolo sunt cele mai faine peșteri. Abia când am ajuns acolo ne-am dat seamă de minunile naturii:

UNADJUSTEDNONRAW_thumb_572

După ce am admirat și am făcut poze, ne-am îndreptat pe un drum de cateva sute de metri spre șoseaua principală. De acolo, am mai mers un kilometru și am prins exact autobuzul spre Ayia Napa. Cipru, începem să te iubim!

 

 

Nicosia

Capitala Ciprului e un oraș graniță între două foste lumi. O scurtă istorie a Ciprului vorbește despre o insulă împărțită între o zonă de Nord (Republica Turcă a Ciprului de Nord) și o zonă de Sud, dominată de influențe grecești. În Nicosia, aceste 2 părți sunt separate de o linie (numită Green Line) iar cei care vor sa treacă dincolo  au această posibilitate de câțiva ani dar, trebuie să prezinte un act de identitate sau pașaport. Așa că, poți experimenta 2 culturi la distanță de 5 minute una de alta. Noi am trecut linia verde și am mâncat ceva cu specific turcesc și apoi ne-am pierdut pe străzile dărăpănate din zonă nu înainte de a vizita o moschee și bazarul turcesc.

În partea de Sud zona era diferită și mai modernă. Sunt străzi cu multe magazine și restaurante, zone vechi dar întreținute și mult șarm. Am făcut o plimbare la pas în jurul zidurilor venețiene (Ciprul a fost la un moment dat sub ocupație venețiană), am vizitat o expoziție intersantă la Farmagusta Gate și am mers la Muzeul Motocicletelor.

 

UNADJUSTEDNONRAW_thumb_793UNADJUSTEDNONRAW_thumb_786UNADJUSTEDNONRAW_thumb_5e1UNADJUSTEDNONRAW_thumb_5dbUNADJUSTEDNONRAW_thumb_5bdUNADJUSTEDNONRAW_thumb_5b9

 

Paphos

Ne-am decis de acasă ca Paphos să fie destinația noastră de relaxare. După ce ne-am dat seamă ca e cam greu cu transportul public, am închiriat o mașină pentru vreo 30 de euro pe zi și cu benzină de 20 de euro am hoinărit vreo 3 zile și un pic. Paphos a fost declarată Capitală Culturală Europeană pentru acest an și se pare că nu duce lipsă de turiști. Nici nu ar putea fi altfel pentru că oamenii de aici sunt foarte calzi și primitori și incredibil de relaxați.

Am vizitat într-o dimineață Parcul Arheologic din Paphos, o impresionantă zonă care cuprinde ruinele orașului din perioada greacă și romană. Printre alte construcții, se află patru vile romane cu podele din mozaic foarte bine conservate. În dreptul zidurilor dintre camere s-au construit punți de vizitare și poți să îți imaginezi cum arată casa.

This slideshow requires JavaScript.

 

Blue Lagoon

Într-o dimineață ne-am pornit spre Laguna Albastră, un loc la vreo oră de mers de Paphos. Nu știam exact dacă putem ajunge cu mașina sau trebuie să luam alt mijloc de transport. Am mers până la Băile Afroditei (un parculeț cu o mică grotă, nimic deosebit în opinia mea). De acolo trebuia să ne decidem ce facem mai departe. Puteam urca pe jos cam vreo 1.5-2 ore sau… puteam lua un Safari Buss care tocmai se pregătea să urce. Din prea multă lene pe moment și pentru că trebuia să ne decidem repede, am ales jeep-ul transformat în autobuz.

Drumul a fost fascinant cu o priveliște impresionantă la mare! Pe lângă faptul că era foarte accidentat, mergea pe marginea stâncilor și șoferul ne dădea ceva emoții, deși, povestea el, în 50 de ani nu avut nicio amendă și niciun accident. Am mai aflat de la omuleț că nu se dorește repararea drumului și asfaltarea lui pentru că asta ar însemna mai multe mașini, mai multă poluare și Paphosul se dorește un loc mai altfel iar Laguna Albastră cu atât mai mult.

Când am ajuns, șoferul a oprit mașina chiar la buza stâncii dându-ne emoții, din nou. Ne-a arătat pe unde putem coborî spre mare și urma să ne revedem într-o oră și jumătate pentru drumul de întors. Pe niște stânci care se clătinau puțin, pe o cărare care abia se zărea dintre pietre, coborai până la apa albastră-verzuie. Cam vreo 10 oameni, plus cei 8 vecini ai noștri de autobuz și vreo 2 bărcuțe oprite în apă… aceștia eram toți vizitatorii lagunei. Era liniște, fiecare avea bucata lui de plajă și stâncile după care se putea schimba. Minunat loc! Și minunat drum de întoarcere, cu emoții, cotituri și priveliște la marea albastră.

This slideshow requires JavaScript.

 

Cipru a reprezentat o oază de liniște și relaxare pentru noi, cu o medie de 10 kilometri pe zi de mers pe jos. Dacă eram mai în formă ne-am fi adventurat și prin alte locuri. Pentru cei care doresc să îl viziteze, oamenii Ciprului sunt unul dintre cele mai faine lucruri, merită ascultați, cunoscuți și respectați. Noi ne vom întoarce cu siguranță, mai ales că faci aproximativ 2.5 ore cu avionul până la mare. Și ce mai mare!

 

UNADJUSTEDNONRAW_thumb_701

Bahama (,) Mama!

Pregătirea
Ne-am decis să plecăm într-o zi de vineri. Am căutat bilete de avion în grabă şi ne-am dat seama că dacă ne decidem să mergem, trebuie să acţionăm rapid. Bimini, Bahamas era cea mai apropiată şi cea mai ieftină destinaţie.

Odată biletele cumpărate ne-am pus problema cazării. Aici am avut câteva surprize pentru că, fiind luni zi liberă în State, foarte mulţi americani s-au gândit să îşi petreacă weekendul prelungit in Bimini. După vreo 10 email-uri trimise şi după tot atâtea răspunsuri de genul “Ne pare rău, vă rugăm alegeţi altă dată.”, am primit un mail norocos: “Avem camere.”.

După un schimb de email-uri despre preţ şi disponibilitate, ni se zice că plata se face pe loc, atunci când ajungem la destinaţie. Ne-a surprins puţin dar nah, asta e viaţa! Trebuia să riscăm pentru că aveam biletele şi nu mai puteam da înapoi. În plus, era vorba de 2 zile şi un pic in Bahamas!

Când au auzit şefii noştri unde vrem să plecăm, au fost pe cât de surprinşi pe atât de îngrijoraţi şi ne-au zis poveşti de genul: aveţi grijă pe unde mergeţi, unde mâncaţi, cu cine vorbiţi. Ne-au zis că lucrurile sunt puţin diferite în Bahamas dar că noi, obişnuiţi cu situaţia din aeroportul Bucureşti, o să ne descurcăm de minune şi o să trăim o adevărată aventură.

Cu 2 zile înainte de plecare sunam ca disperata la hotel dar fără vreun răspuns. Într-un final am primit un mesaj destul de confuz pe Facebook şi… cam atât. Dar noi… mergem in Bahamas!

Aeroportul
Am ajuns la aeroport prin alte aventuri interesante şi surpriză: zborul are întârziere o oră pentru că e furtună! Dar, după o oră ne-am urcat în avion şi aveam toţi locuri la geam. Super! Când nici bine nu ne-am obişnuit cu ideea că am plecat, pilotul anunţă că ne pregătim de aterizare. Zborul de 20 de minute aproape a luat sfârşit iar pe geamul avionului apare un peisaj grozav cu o apă verde – albastră. Cam aşa arata Bimini la prima vedere:

Image

Şi aşa puţin mai la câteva secunde…

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Aterizăm pe aeroportul micuţ şi în curs de extindere (erau o groază de copaci defrişaţi în jur) şi suntem conduşi la intrarea într-o sală mică. După ce ne aşezăm la coadă, apare un nene mare, bronzat şi îmbrăcat în uniformă care, într-o engleză foarte lentă, ne urează bun venit în Bimini. Ne zice că foile de intrare trebuie completate integral şi că dacă nu sunt completate corect, ne trimite înapoi la coadă. Ne explică (fff lent şi cu o lene imensă) cum stă treaba cu hoţii prin Bimini şi ne cere să avem grijă. După ce scoate din minţi vreo 2 femei cu completarea formularului (nu e o dată corectă, nu e pixul albastru sau negru, nu e completat la paşaport) am ajuns şi eu la coadă având inima cât un purice, pe de o parte enervată, pe de o parte resemnată. Am trecut! Ceva mai încolo era Gabi cu Raluca şi cu bagajul şi 2 paşi mai încolo era ieşirea din aeroport.

Afară!
Ce interesant şi dezolant peisaj era afară. Dintr-o dată, au început ţânţarii să îşi facă partea şi noi să ne scotocim după loţiunea anti ţânţari. Vorba lui Ovidiu: “M-au mâncat de tot fraierii ăştia!” (Dar asta aveam să aflăm (TOŢI) mai târziu).

În faţa aeroportului erau  dube micuţe care foloseau la transportul gen taxi. Întrebăm şi noi cât e până la The Turtle şi ne zice că e 5 dolari, busul lui e plin dar mai vine unul acuşi. După vreo 5 minute de pişcături, soare şi praf soseşte un bus în care ne urcăm şi mergem vreo 5 minute prin pădure până la The Thurtle.

Ţestoasa şi barul
The Turtle, de fapt, era un fel de hotel mare şi albastru pe malul unui canal. Noi nu ne aşteptam să fie altfel deci deocamdată, nicio surpriză. Coborâm din autobuz şi fericiţi întrăm în ceea ce părea a fi un fel de restaurant – bar de la parterul hotelului. Înăuntru, erau 2 negri care aranjau nişte sticle de băutură.

Bucuroşi că am găsit totuşi pe cineva şi că hotelul chiar există, ne-am prezentat şi am comunicat că avem rezervare. Cu o lene mai mică decât ceea a omului de la aeroport, unul din negri ne zice că el nu are nicio treabă cu noi dar că îl sună pe Brent! Super, exista un Brent! Brent era cel care ne confirmase rezervarea prin email. Surprinzător sau nu, ca şi nouă, Brent nu răspundea la telefon!

După vreo jumătate de oră de aşteptat se decide unul din negri să plece după Brent. Noi stăteam şi ne întrebam oare cine o fi totuşi Brent şi cum o arăta. Între timp, observăm că nu mai e nimeni prin hotel iar undeva în spare ţipă nişte copii.

Brent
După încă vreo 15 minute apar pe străduţă două golf cars una tractând-o pe cealaltă. Hello Guys! Ne zice un alb la vreo 55 de ani, slab, imbrăcat lejer. Se scuză că o avut o problemă cu golf maşinuţa şi ne zice că el ne aştepta de fapt ieri şi că de ce n-am ajuns.

Era inutil să îi mai zic de câte ori încercasem să îl sun şi că în fiecare email i-am specificat 31-2. Bucuroşi că l-am cunoscut pe Brent, ne primim camerele undeva pe la etajul 1. Surprinzător, camerele nu arată rău şi au aer condiţionat.

Cu Brent mai era o doamnă foarte drăguţă pe nume Chris. Femeia s-a oferit să meargă după gheaţă în cazul in care am dori o băutură de la bar şi ne-a explicat că barul e închiriat şi în curs de deschidere momentan. Până să ne dezmeticim noi, femeia deja plecase dar am aflat de la Brent că e instructor de scuba şi că putem merge cu ea într-o excursie pe ocean pentru snorkel. Cerem o ofertă de preţ şi promitem că dăm un răspuns până cel târziu a doua zi dimineaţă.

Bimini Nord
Pentru a merge din Bimini Sud (unde era aeroportul şi hotelul) în Bimini Nord, trebuia să luăm un ferry. Vaporaşul era la vreo 10 minute de mers de hotel. După un drum de 5 minute traversezi canalul şi ajungi în Nord. Iar în nord, e altă viaţa.

O luăm la pas pe străduţe pline de baruri şi de copii negri. Mai încolo puţin avem prima ieşire la plajă şi decidem să vedem ce o fi pe acolo. Când ajungem la plajă ne dăm seama ce e atât de deosebit la Bimini. Exeplific prin imagini că nu mă pricep la descrieri siropoase:

Image

Image

Image

Image

Image

Sherry
Dar, în drum spre plajă ne salută o negresă din dreptul unei barăci. Observ lângă baracă un semn cu un meniu şi văd şi numele încăperii: Sherry s Beach Bar. Coool! Locul asta îl ştiu de pe Trip Advisor. Le zic colegilor că se zice că aici ar fi cea mai bună Pinacolada şi cea mai buna Conch Salad.

Image

Image

Image

Intrăm. Mult spuns intrăm pentru că de fapt ne-am urcat peste ceva ce părea o terasă. Sherry vine cântând şi glumind şi ne întreabă cu ce ne serveşte. Pe lângă Pinacolada, baieţii mai cer ceva ce nu îmi mai amintesc si o Bahama Mama (o combinaţie de mango cu rom). Iar la masă… salată şi conch salad.

Delicios! Atât. Iar pentru atmosferă vă las să mai vedeţi nişte poze de la bar:

Image

Image

P.S Ne-am mai întors aici. Şi am mai zăbovit.

Iar apoi, am mers prin Bimini Nord şi ne-am salutat cu toţi copiii de pe stradă, cu căpriţele, cu şopârlicile. Toţi se uitau foarte ciudat la noi probabil pentru că eram singurii albi care mergeau pe jos uitându-se la case şi la lume. Restul de albi treceau fie cu taxiul, fie cu golf cars.

Iar apusurile…. cam ceva de genul:

Image

Image

Bimini Sand
Pană la plaja aflată la 5 minute de “luxosul” nostru hotel, drumul era presărat de zorele acompaniate de aproape de copaci verzi. Parcă erai la munte. Doar gradele de afară îţi aminteau că eşti în altă zonă ruptă dintr-au alt anotimp.

Image

Bimini Sand e un resort destul de bine cotat  (btw, am aflat că în America stelele sunt date de reviwes şi nu de facilităţi). Dar, plaja este deschisă tuturor şi chiar ne-am permis să folosim şezlongurile hotelului pentru relaxare: prima dată duminica dimineaţa cât Gabi a făcut o baie în ocean, a doua oară duminică noaptea uitându-ne la stele (fabuloasă vedere) şi înfruptându-se ţânţarii din noi, şi ultima dată, cel mai fain, în ultima zi de şedere când am lenevit la soare şi ne-am bucurat ca nişte copii de apa verde-albăstruie. Exemplificare:

Image

Image

Pun mai jos o poză cu “draguţica” de Raluca, poză cu care Ovidiu (Sys Admin şi Fotograful personal al Ralucăi) şi-a spălat păcatele tutoror pozelor ratate în 2 luni jumate de America. După mine, poza asta merge la promovare de Bimini:Image

Saprona
Saprona e un vas construit in 1911 care a servit la transportul trupelor (pentru o singură dată) în timpul primului Război Mondial. După aceea, a fost folosită de transportatorii de rom în timpul prohibiţiei. Se mai zice că ar mai fi fost ancorată şi transformată într-un club privat şi apoi într-un depozit de rom. Un uragan în 1920 au dus nava între Bimini Sud şi Cat Cay unde a eşuat parţial.

Acum, Saprona este folosită ca loc de snorkel şi diving şi este foarte populară. Oferă pur şi simplu o privelişte ( de sus şi de sub nivelul apei) super tare pentru că sus poţi vedea pereţi ruginiţi iar jos, printre fier şi ruine înoată peşti de toate culorile. Uneori, dacă eşti norocos poţi găsi gloanţe goale sau muniţie rămasă din timpul exerciţiilor armate din al Doilea Război Mondial.

Şi acuma puţin mai simplu: Saprona e o corabie construită din fier care a plutit la un moment dat fără probleme. Pozele mai jos:

Image

Image

Image
Ei bine, cam asta am făcut şi noi pentru o oră şi ceva, după care am avut parte de un apus grozav în excursia noastră “privată”. Privată, pentru că am reuşit să închiriem o mică barcă cu tot cu căpitan, asta după ce am cunoscut-o pe Chris, instructor de sporturi acvatice.

Chris ne-a dus la Saprona şi ne-a spus povestea navei, ne-a ghidat prin apă şi ne-a tot fotografiat şi distrat, ne-a gătit Conch Salad şi ne-a povestit puţin din viaţa ei: s-a născut în Spania, a crescut prin Lituania şi încă vreo câteva ţări, apoi şi-a cunoscut marea dragoste şi s-a stabilit în Bimini. Are origini ţigăneşti şi se mândreşte cu asta.  Şi de vreo 15 ani, după spusele ei, Oceanul şi câte o barcă îi sunt biroul şi serviciul.

Image

Dar cu aşa apus…  şi eu m-aş duce la birou în costum de baie în fiecare zi:

Image

Şi, ca orice om din America ce vorbeşte cu noi mai mult de 2 minute, ne-a întrebat şi Chris: “În vacanţă, nu?” Şi noi răspundem, ca întotdeauna: “Astăzi, da!”

Cam aşa a fost treaba în astea 2 luni jumate de America care se termină într-o săptămână. Oricum, Bimini nu e America. Şi bine face.

Notă (mulţumesc Ovidiu): Referirile alb-negru nu se vor a fi răutăcioase sau rasiste. Doar negrii sunt până la urmă printre cei mai frumoşi pentru mine.