Joni și viața privită pe toate părțile

Acum vreo câțiva ani am descoperit-o, întâmplător, pe Joni Mitchell. Și pentru că mi se pare un geniu artistic destul de puțin cunoscut pe la noi, m-am gândit să povestesc puțin despre ea, despre muzica ei și despre viață. Pentru că Joni vede viața și oamenii și femeile în general într-un mod unic.

“She will love them when she sees them, they will lose her if they follow, and she only means to please them, and her heart is full and hollow like a cactus tree while she’s so busy being free.” (Cactus Tree)

Mădalina mi-a recomandat cu foarte mult timp în urmă un film pe care ea, la momentul acela, îl văzuse de câteva ori: Love Actually. În una dintre scene, soția (interpretată de Emma Thompson) se așteaptă să primească un colier de Crăciun, colier pe care îl zărise în buzunarul soțului cu ceva timp în urmă. Numai că, la momentul desfacerii cadourilor de sub brad, femeia primește un CD cu Joni Mitchell pentru a-și continua educația emoțională. Scena este una dramatică până la limite care continuă cu soția care pleacă în dormitor pentru a nu avea o reacție în fața copiilor, dându-și seama că acel colier nu era pentru ea. Pe fundal, în timp ce ea privește albumele familiei și până se pregătește să iasă veselă în afara camerii, cântă Joni Mitchell, Both Sides Now.

După ce am văzut filmul am căutat să văd cine este Joni și cum cântă. Profunzimea versurilor ei mi-a plăcut, și modul în care îmbină poezia cu realitățile cotidiene m-a făcut să o ascult de fiecare dată când aveam un moment de sinceritate cu mine, și nu numai. Nu am citit prea multe despre viața ei, de unde vine sau unde se găsește. Fără să îmi dau seama, am procedat așa cum Joni Mitchell spune că ar trebui să fie: să asculți muzica și atât. Numai că, după ce mi-am luat niște CD-uri cu coperta pictată  (aveam să aflu mai târziu că erau picturile lui Joni) și după ce am dat Like la pagina ei de Facebook, am devenit un pic curioasă să înțeleg mai multe despre ea. Mai ales că, avea un cântec care mă obseda destul de grav și mă facea să îmi pare rău că nu trăiesc în America (singurul moment, că eu nu prea sunt fanul vieții americane). Dar, dacă aș fi trăit în America, as fi putut să îi pun numele fetiței mele: GREEN. Pentru că, atunci când răsună în mașina mea Little Green este un moment magic, care șterge orice stres al zilei.

 

La un moment dat, Joni s-a stabilit pe o insulă din Creta unde a trăit în still hippie, într-o peșteră lângă mare. Acolo, a întâlnit un bărbat pe nume Carey, pentru care a scris unul dintre cele mai vesele cântece ale ei, drept cadou de ziua lui. Cântecul ilustrează ideea de călătorie și dă ascultătorului dorința de a pleca departe (la mine a mers):

“Maybe I’ll go to Amsterdam or maybe I’ll go to Rome and rent me a grand piano and put some flowers ’round my room. But let’s not talk about fare-thee-wells now, the night is a starry dome and they’re playin’ that scratchy rock and roll beneath the Matala moon.” (Carey)

 

Recent, am văzut pe pagina de Facebook  că tocmai a lansat o carte. Așa că, am ascultat vreo 2 ore de interviuri și muzica unui om mare despre care vă pot spune că s-a născut în Canada, a plecat la puțin timp în America, s-a chinuit cu cântatul prin diverse baruri,  la 19 ani a născut o fetiță pe care a dat-o spre adopție (moment care i-a marcat definitiv viața și compoziția muzicală fiind momentul care a declanșat manifestarea ei artistică), a compus Both Sides Now la 21 de ani (which is amazing!!) și nu i-a păsat niciodată de ceea ce cred oamenii despre ea. S-a întâlnit cu fiica ei prin 1993, iar fata spune că, de la prima întâlnire s-a simțit ca și cum ar fi fost plecată într-o călătorie și tocmai s-a întors acasă.

Pentru a vedea stilul lui Joni, las aici un fragment dintr-un interviu de prin 2013:

Joni Mitchell va împlini pe 7 noimebrie 73 de ani. Mai mulți muzicieni din diferite părți ale lumii oferă un tribut lui Joni printr-o serie de evenimente. Totodată, cei care doresc să îi spună Happy Birthday o pot face pe Facebook sau pe http://weloveyoujoni.com

Pentru că…

vrcartoon

Photo Credits:
Featured image: CelestePrize.com
End image: Victoria Roberts from New Yorker, posted on JoniMitchell.com

Casa mea și Mobila Identio – Happy moments 2015

În 2015 ne-am mutat în casă nouă. Asta a însemnat o serie de modificări esențiale în viața noastră, drumuri nenumărate la bancă, nopți de căutat electrocasnice și discuții cu cei care își utilaseră și mobilaseră casa recent.

Într-un final, ne-am decis la un apartament de 63.75 mp (+5 balconul), open space cu 2 dormitoare și 2 băi. Am pornit la drum cu o sumă de bani economisită pentru electrocasnice și cu ideea de a ne mobila întâi bucătăria pentru a ne putea muta, urmând apoi, să folosim salteaua pentru câteva zile/săptămâni până ar fi gata dormitorul. Sufrageria, televizorul, etc. erau pe mai târziu.

Cu Cristi și Andreea de la Mobila Identio am fost colegi de master. Știam că și-au deschis un atelier de lucrat mobilă la comandă, însă nu am fost niciodată suficient de apropiați ca să știu cum lucrează Cristi sau cât de priceput e. Așa că, fiind pusă în postura de a găsi pe cineva care să îmi lucreze o bucătărie într-un timp relativ scurt, am apelat la el. Am dorit de la început mult spațiu de depozitare in apartament, dar fără a fi încărcat cu o tonă de mobilă…

 

Bucatăria Vintage

Well, Cristi e cel mai meticulos om pe care l-am cunoscut vreodată și Eliza confirmă:) Cristi a venit și a văzut locul în care voiam să amplasăm mobila de bucătărie. Mi-a dat sugestii foarte bune referitoare la prizele de amplasat, cum trebuie pusă gresia ca să se potrivească cu mobila, s-a gândit si răzgândit în perioada următoare referitor la amplasarea plitei (pentru că eu voiam musai mașină de spălat vasele într-un spațiu destul de mic și multe dulăpioare de depozitare + o masă mare mare unde să pot găti, sta la palavre cu musafirii și mânca). Nu pot zice că am avut pretenții prea mici așa că l-am bombardat pe Crisi cu poze pe email despre bucătăriile mele de vis. Cristi a întocmit un plan (la insistențele mele pe calculator), dar apoi totul s-a desfășurat pe carnețelul lui magic în care desenează non-stop când vine să ia o comandă.

După ce am ajuns împreună la o idee despre ce dorim să realizăm, am mers să alegem materialele. Trebuie să spun de la început că, pentru tot ce a construit Cristi in apartament, am folosit cele mai bune materiale pentru că pentru mine era important ca ușile să nu fie sensibile (pentru că nu am răbdare să le inchid ușor). Bucătăria fiind in open space, am optat pentru un MDF vintage pentru ușile de exterior și a fost cam scump la preț însă, după un an de folosit și ingrijit arată ca nou.

La final, bucătăria a ieșit cam așa:

10522380_588298827971922_847022760557941626_o

 

10271423_588109211324217_9191877369852749663_o

Dormitorul – albastru și calm

În dormitor doream un dressing mare (inițial am vrut ceva mai mare, dar m-a convins Andreea că grinzile nu dau o notă prea estetică dulapului), un pat înalt care să aibă spațiu de depozitare complet (să se ridice somiera și să pot depozita sub pat multe chestii) și.. cam atât. A… m-am mai gandit eu că aș vrea niște casetuțe pentru mărunțișuri și niște noptiere de care nu eram super siguri că vor da bine și nu vor aglomera spațiul. Dar am decis să le facem și să vedem după dacă le putem folosi pe amândouă sau nu.

Să ne înțelegem: Eu aveam foarte multe idei, unele mai crețe decât altele.

Ce mi-a plăcut la Cristi a fost că, odată ce i-am zis că am încredere în viziunea și ideile lui, a fost super sincer și, ajutat de Andreea, mi-a tăiat din bălării. Asta a ajutat pentru că, până la urmă, el are experiența să vadă cum se potrivesc niște lucruri. Eu o trebuit doar să zic ce aș vrea să folosesc în final: spațiu liber mult, spațiu de depozitare mult, no TV in dormitor, etc.

Când am mers la Ispal să alegem materialele, am văzut un MDF albastru și atunci am zis: Vreau pat albastru! Well.. aici nu a mai fost loc de negociere așa că a trebuit să găsim pentru dulap ceva care să meargă cu patul albastru. Și ne-am decis la un MDF antichizat asemănător cu cel din bucătărie, doar că pe albastru. Cristi s-a descurcat grozav cu patul și sistemul pentru depozitare. Am avut o mică problemă la una din ușile de la dulap care dorea să sară din când în când – dar cum la Mobila Identio ai garanție destul de mare, problema s-a rezolvat și acum pot trânti din nou ușile:P

Rezultatul final e cam așa:

11194431_603849513083520_3285518425457608056_o

 

11080415_587969358004869_3658915870080548280_o

 

Sufragerie – Canapea roșie și multe amintiri

Eu nu am vrut pereți colorați în casă. Nu pentru că nu mi-ar fi plăcut, dar nu aveam încredere că muncitorii vor nimeri culorile, apoi m-am gândit că va fi greu de întreținut apartamentul cu mai multe culori, etc. Și atunci m-am decis:  nuanțele să vină de la mobilă și de la lucrurile care sunt importante pentru noi (amintiri, vederi, cărți -multe cărți).

Așa că, la sufragerie am decis să keep it simple. Am profitat de grinda de pe un perete pentru a plasa acolo o bibliotecă mare și ne-am decis să folosim PAL dublu pentru a arăta mai interesant:)

Pe celălalt perete, opus bibliotecii, ne-am gândit să facem niște dulapioare cu blat deasupra (ca tot aveam bucatăria cu masa mare și blat) și să îmbrăcăm centrala (da, am centrala in sufragerie!) cu un dulap antifonic. Atât pentru dulapuri, cât și pentru bibliotecă, am optat pentru un MDF+PAL deschis pentru că eu doream o canapea roșie care să iasă în evidență. Canapeaua o știam de ceva timp de la Mobila Dalin și mă gândeam că, la așa frumusețe, trebuie o mobilă pe măsură, dar foarte simplă.

Cam așa au ieșit lucrurile la final:

11128372_604565336345271_8314059546025477942_n

11049523_605141959620942_6609882115320738111_n.jpg

 

Baia mare – spațiu și multe prostioare în dulap

Baia mare avea deja cada, chiuvetă și WC, dar ne-am decis să schimbam chiuveta pentru a folosi altfel spațiul. Am optat pentru un blat si chiuveta deasupra, o oglinda mai mare, sertare foarte inalte jos pentru depozitare și un dulap lung cât toată baia apropiat de plafon – pentru prosoape.

Surprinzător, baia în noua formulă pare mult mai mare decât cea dinainte deși avem mai multe dulapuri. Nu am fotografii gen Inainte, așa că vă pot arăta doar de După:
11103253_587985751336563_3115431936361451382_o

Pe hol, Mobila Identio a mai lucrat un dulap, jumătate dressing, jumătate pantofar, cu niște oglinzi mari care dau impresia de mult spațiu. Arată cam așa:

10954501_603852696416535_6989267841272681330_o

 

Cam atât deocamdată, însă colaborarea va continua cu baia mică, cel de-al doilea dormitor și balconul. Mă declar super mulțumită de Mobilă Identio și acest articol este unul de mulțumire pentru că merită. Îmi permit să vin cu câteva sfaturi pentru cei care doresc să apeleze la cineva pentru mobilă la comandă:

  1. Fiecare casă este unică. Fiecare mobilă poate fi unică dar inspirată de ceea ce vă doriți să inspire casa voastră. De aceea, întrebarea: Cât costă ? e oarecum irelevantă. Prețul depinde de ceea ce doriți să construiți, materialele folosite, feroneria folosită, spațiu pe care îl aveți. Mobila la comandă nu se vinde la metru pătrat. De aceea, ce mă costă pe mine nu se aseamănă deloc cu cât te-ar costa pe tine. Exemplu: MDF antichizat poate fi și 120 euro/mp. Dar PAL-ul e 20 euro/mp… Faceți o socoteală. Recomand să apelați la o ofertă de mobilă personalizată, să vă decideți dacă bugetul vă permite să investiți în ceva mai de calitate sau doriți materiale mai ieftine care vă vor ține, cel ma probabil, mai puțin.
  2. Nu faceți totul de la început. Are foarte mare farmec și dormitul pe saltea, și planurile când stai în casa goală și îți imaginezi că unde stai tu jos acuma, va fi peste câteva luni o canapea roșie cu motive tradiționale:) În plus, făcând lucrurile treptat puteți investi mai mult în calitate, puteți alege materiale mai bune sau care vă plac mai mult la textură și sunt mai scumpe.
  3. Puneți suflet in alegerile voastre și gândiți-vă bine cum și dacă veți folosi un lucru pe care îl construiți. Nu faceți chestii la modă pentru că moda trece. Faceți lucrurile așa cum vă doriți voi, nu cum vor alții și alegeți atunci când sunteți siguri că chiar doriți acel lucru (eu, de exemplu, încă nu mi-am găsit toate lustrele în casă, nu mi-am pus perdele clasice, am vrut musai open space etc).
  4. Așteptați-vă la multă muncă dacă doriți un rezultat frumos.
  5. Apelați la Mobila Identio dacă oricare dintre lucrurile 1-4 vi se potrivesc. 

P.S. Mobila mea îmi place mai mult decât am văzut in reviste iar casa mea îmi place din ce în ce mai mult în fiecare zi.

 

 

 

The Great Gatsby și al nostru Manole

 ‘All right,’ I said, ‘I’m glad it’s a girl. And I hope  she’ll be a fool—that’s the best thing a girl can be in this world, a beautiful little fool.’

(The Great Gatsby, Scott F. Fitzgerald)

Eram prin clasa a XII-a la vreo săptămână după ce încasasem mai mult sau mai puțin meritat primul și singurul 3 din viața mea la un obiect fantastic numit Istorie. L-am primit cu binecuvântări și al nostru profesor de istorie ( dl. Manole) zicându-mi pe tonul lui sarcastic obișnuit: Măriuțanu, 3 e sacru. În numele Tatălui, Fiului și al Duhului Sfânt.

Bun, și odată achiziționat 3-ul fantastic, am căutat modalități de a-mi reface nota la istorie. Și ce trebuia să fac mai exact era să achiziționez o serie de 10 care să îmi spele obrazul. Doar că eu și istoria nu prea eram super bune prietene și atunci am recurs la oferta făcută de profesorul de istorie întregii clase: referat. Dar, nu era vorba de referatele luate de pe net, cele cu copy paste și așa mai departe (cel puțin în cazul meu) ci de referate scrise după câteva cărți citite la bibliotecă. Așa că, după școală, până pe la 4 pe la bibliotecă eram. Și știam și despre ce doream să scriu: cum era văzută în literatură perioada interbelică.

Pe la vreo 4 și ceva într-o zi de miercuri, pe drumul spre casă l-am întâlnit pe domnul Manole. Și pentru că mergeam în aceași direcție, am făcut o parte a drumului împreună. Și m-a întrebat cum de așa de târziu de la școală. Și nah.. i-am spus că am fost la bibliotecă pentru referat(ele) la istorie. Omul a fost cumva impresionat și am început să discutăm despre ce doream eu să scriu. Și ajungând la capitolul Scott F. Fitgerald mi-a zis că este o carte pe care trebuie să o citesc pentru mine, nu pentru referate, nu pentru istorie: Marele Gatsby.

Cum recomandările profesorilor erau urmate de un drum la bibliotecă, am mers a doua zi și am imprumutat ( pe 3 zile), Marele Gatsby de Scott F. Fitgerald. L-am citit de nerăsuflate cu gânduri vesele și triste, imaginându-mi-l pe Jay precum Liam Neeson în vremurile tinereții. Iar pe Daisy o vedem un fel de Marlyn Monroe. Iar eu eram parcă un Nick fascinat de tot ce i se întâmplă și bucurându-se de  toate privilegiile oferite.

Și iată că după vreo 7 ani de la citirea cărții am văzut o ecranizare ( reușită) a cărții. Comercial până la ultimul act și neconcentrat suficient pe ideea principală a cărții – așa mi s-a părut finalul. Recunosc, pasajele care prezentau lumea după moartea lui Gatsby le-am citit de vreo 3 ori sperând că, poate, nu am înțeles eu de ce toată indiferența de la final. Și m-a marcat în mod deosebit un fragment despre o înmormântare, un picnic și o pereche de teniși, necuprins in film dar citit și recitit în carte:

That night an obviously frightened person called up and demanded to know who I was before he would give his name.
‘This is Mr. Carraway,’ I said.
‘Oh—’ He sounded relieved. ‘This is Klipspringer.’
I was relieved too for that seemed to promise another friend at Gatsby’s grave. I didn’t want it to be in the papers and draw a sightseeing crowd so I’d been calling up a few people myself. They were hard to find.
‘The funeral’s tomorrow,’ I said. ‘Three o’clock, here at the house. I wish you’d tell anybody who’d be interested.’
‘Oh, I will,’ he broke out hastily. ‘Of course I’m not likely to see anybody, but if I do.’
His tone made me suspicious.
‘Of course you’ll be there yourself.’
‘Well, I’ll certainly try. What I called up about is——‘
‘Wait a minute,’ I interrupted. ‘How about saying you’ll come?’
‘Well, the fact is—the truth of the matter is that I’m staying with some people up here in Greenwich and they rather expect me to be with them tomorrow. In fact there’s a sort of picnic or something. Of course I’ll do my very best to get away.’
I ejaculated an unrestrained ‘Huh!’ and he must have heard me for he went on nervously:
‘What I called up about was a pair of shoes I left there. I wonder if it’d be too much trouble to have the butler send them on. You see they’re tennis shoes and I’m sort of helpless without them. My address is care of B. F.——‘