Operațiunea Bradul, parlamentare 2016

E înainte de ajun și, ca de vreo câțiva ani încoace, așteptăm să despachetăm cadourile. E ocazia de a dărui, de a vorbi, de a râde enorm.  E o ocazie în care eu mă simt binecuvântată pentru că am o familie minunată și aici mă refer la frați (li se mai zice cumnați), surori și părinți.

Acum ceva timp am decis să ne amenajăm o cameră la mama mea acasă unde să putem petrece weekendul. Am ales cea mai la dos camera, unde mereu e liniște, unde mama e mereu aproape pentru a avea grijă să nu ne deranjeze nimeni când dormim, unde focul troznește în sobă iarna și unde e răcoare și soare vara. O camera simplă cu jaluzele verzi și ciori pe pereți. E camera noastră unde ne simțim uneori mai acasă ca în Iași. După amenajare și mai ales după ce am cumpărat o bucată de pământ transformată de ai mei în moșie (livadă, fântână, grădină de zarzavat, nucărie și multe altele), Florin nu prea se mai dă dus de aici. Și pentru că la amândoi ne era dor să petrecem timp cu părinții lui, soluția a fost să îi invităm pe ei acasă la mama, uneori mai des decât mergem noi în vizită la Suceava. Asta și pentru că am cei mai de gașcă socri din Univers iar mama, Vasi și surorile mele se bucură mereu să îi aibă prin preajmă.

20151229_1109452

Așa că, după ce timp de mai mulți ani am fost despărțiți de Crăciun, acum vreo 3 ani am decis ca seara de Crăciun să o petrecem împreună (părinții lui Flo, mama și Vasi, surorile mele și cumnații mei). Și ca să fie treaba și mai bună am stabilit și un ritual: ne adunăm cu câteva ore înainte de Ajun, ascultăm colindele copiiilor din sat (which is preaty awsome), despachetăm vraful de cadouri și apoi stăm la masă. Și pot spune că, de câțiva ani, chiar aștept Crăciunul și mă pregătesc pentru seara asta cu mult timp înainte. Asta pentru că e o plăcere deosebită să o vezi pe mama cu un sac cu fundițe roșii așteptându-și darurile (asta după ce le pipăie pe cele cu numele ei și încearcă să ghicească ce cadouri are), pe Florin care nici nu are idee că își dorește ce i-ai cumpărat tu cadou sau pe Cosmin care vine cu jumătate de Italie după el. Ok, și eu sunt la fel de bucuroasă pentru că mereu sunt surprinsă plăcut.

Experiența asta a clipelor de dăruire în familie ne face, cumva, mai buni. Eu cred că părinții sunt direct responsabili de ceea ce vor deveni copiii lor și că, învățând copiii să dăruiască, părinții pot face  lumea asta mai bună. Și îmi mai place discuția despre sisteme politice care urmează mereu după masă spre disperarea mamei lui Florin și spre creșterea tensiunii socrului meu atunci când își apără opiniile în fața fiului său. Și chiar mi se pare cool să ai o familie unde singurele discuții în contradictoriu sunt cele pe teme politice (ai mei nu sunt fani PSD, oamenii chiar se dueleaza in curente și idei, concepții și experiențe). Și mi se mai pare foarte fain să te lauzi cu oamenii pe care îi iubești, să le spui cât de importanți sunt pentru tine și să le scrii, în prag de Crăciun, câteva rânduri.

La mulți ani, dragii mei!

 

20161223_145727_hdr

Advertisements

IASI – 8 noiembrie – ROMANIA MEA!

Atunci când pășesc în România, oriunde mă aflu, mă simt bine. ( Simona Halep)

Ieri am fost la primul protest din viața mea ( și a celorlalți 4 oameni speciali care au mers alături de mine). Am mers la această manifestație din respect pentru românii din străinătate care fie nu au reușit să voteze, fie au fost nevoiți să stea ore lungi la coadă pentru dreptul lor.

Idea de organizare a venit de la un moldovean. Este vorba despre un tip din Republica Moldova care a început pe Facebook manifestarea unei frustrări iar apoi a făcut ( împreună cu un grup de prieteni) demersurile necesare organizărill unui meeting. Îndemnul la meeting a fost făcut într-un mod exemplar de civilizat, Iurie numindu-și participanții FRAȚI. Și nu mare mi-a fost mirarea când lozincile strigate la manifestație aveau un accent puternic moldovenesc. Scopul acțiunii, așa cum îl declarau organizatorii a fost:

Vom arata ca absolut NIMENI nu poate sa calce in picioare drepturile pentru care si-au sacrificat viata alti romani ca noi. A trecut prea putin timp sa uitam ca alegerea o facem noi si ca doar noi putem face o tara mai buna.  E timpul sa aratam ca nu existam doar pe Facebook si ca ne putem face auziti in mod pasnic si civilizat.

Primăria nu a aprobat organizarea unui marș ci doar o manifestație în fața Palatului Culturii. O manifestație pașnică în care se strigau lozinci de susține a românilor dar și lozinci anti Ponta și anti Nichita. Am învățat niște lucruri extrem de importante pentru mine aseară, atât în urma protestului de la Iași cât și în urma celorlalte proteste desfășurate în același timp în țară:

  1. E greu să începi să strigi ce crezi dintr-o dată. Prima dată când auzi lozincile strigate în jurul tău și tu parte din întregul care ar trebui să strige, ești cumva stingher acolo – acesta e și primul tău protest până la urmă. Dar, încetul cu încetul vocea începe să ți se audă și ai curaj să vorbești. O, Doamne, la 25 de ani de la Revoluție, eu am învățat aseară să protestez.
  2. Nu ești de acord cu tot ce se strigă și atunci fie nu strigi, fie protestezi la ce se strigă. De exemplu, aseară erau câțiva care  încercau să strige injurii. Nu au fost încurajați de către organizatori, au mai încercat încă o dată peste vreo jumătate de oră iar apoi s-au liniștit. Eu, de exemplu, am înțeles frustrarea oameniilor și strigătele lor anti Nichita, dar nu susțin că am fost de acord cu strigătele lor: meetingul a fost de susținere a românilor din afară, nu anti Nichita… Însă…
  3. E greu să fii organizator și să ții în frâu o gloată (nu prea mare) de oamenii pe care nu îi cunoști și nu știi la ce să te aștepți de la ei. De aceea, probabil, e normal ca mesaje ciudățele să fie strigate la manifestații și până la urmă, e dreptul omului să strige și să protesteze ( fară violență sau injurii).
  4. E fain să te doară mâna și să îți fie frig dar să te gandești la cei pentru care ești la protest – și să fii fericit. Eu m-am gândit la Lili, care a stat mult la coadă la Viena. Lili a reușit să ajungă în ambasadă dar atunci când ușile s-au închis și oamenii au început să se agite, a fugit de frică. Și nu a reușit să voteze.
  5. E greu să aduni mulți oameni în Iași. În Iași se protestează greu și se taie mult. În Iași totul e atât de roșu încât oamenii nu mai găsesc posibilitatea să mai spere. Totuși, în Iași nu e totul pierdut. Și chiar dacă organizatorii se așteptau, poate, la un număr mai mare de oamenii, nu trebuie să uităm că fiecare om contează și fiecare vot contează.
  6. Presa a reacționat și nu prea. Presa a reacționat de fapt așa cum a reacționat toată campania electorală. Adică: nu te poți aștepta de la Antena 3 și Romania TV să zică ceva de proteste când în seara alegerilor nu aveau decât problema că Ambasadorii lui Base sunt vinovați și asta așa, pe ici pe colo. În concluzie, și aseară tot Base era agitator sau protestele nu existau. Mai multe aici.  Mă bucur totuși că au fost instituții care au transmis într-un spațiu generos ceea ce s-a întâmplat aseară. În plus, nici presa străină nu a închis ochii:  Aici – France Press, Aici – ABC news, Aici – Reuters, Aici – Yahoo News.
  7. Ieri a fost un schimb de replici între MAE și BEC privitor la secțiile de votare: MAE susține că BEC-ul nu permite înființarea de noi secții de votare în Diaspora, BEC susține că MAE are frâu liber la înființarea de secții de vot suplimentare. Sper ca protestele să încurajeze deschidearea a noi secții de votare în Diaspora.

Oamenii din diaspora își iubesc țara. Uneori, am impresia ca Diaspora vede România mai clar și mai frumos decât o vedem noi. Oamenii din diaspora nu votează pentru o sticlă de ulei, votează pentru ulei de România, pe care speră să și-l cumpere cândva de la magazinul de la colțul blocului, din România.

Oamenii din Diaspora merită protestele noastre, încurajările noastre și VOTUL nostru. Pentru dreptul Diasporei la vot, romanii din România trebuie să iasă la vot. Protestul prin vot nu strigă, nu mânie, nu urlă. Doar decide. Hai la vot!

Scrisoare pentru Președintele Meu

Domnule Iohannis,

Sunt eu, Mihaela, fata lui Mihai și a Doinei. Tatăl meu a fost un om cu foarte mare bun simț și un spirit extraordinar ar ordinii și al lucrului bine făcut. După moartea lui, mama a crescut 4 fete ( între 3 și 10 ani) și a încercat să le învețe și pe ele că, lucrurile bune vor veni la timpul lor, dacă fetele vor munci, vor învăța și își vor vedea de treaba lor în viață.  Pe de altă parte, Mama încetase să își mai pună vreo speranță în administrație sau politică: indemnizația de la primărie pentru sora mea cu handicap mereu întârzia, sătenii plăteau pentru o mașină de gunoi care nu trecuse niciodată prin sat, iar la fiecare manifestare electorală toate gălețile din sat se colorau în roșu, galben sau portocaliu – în funcție de culoarea politică actuală a primarului. Așa că mama și-a jurat că nu mai merge la vot.

La alegerile parlamentare am făcut un lobby grozav ca mama mea sa meargă la vot. Și am reușit să o convingem să se ducă să voteze. Nu știu sigur cât a votat (cu cine nu știu) din rușine de mine sau din dorința ei, dar și-a călcat pe inimă și s-a dus la vot.

Cu dumneavoastră, domnule Iohannis, lucrurile au fost mai simple. Mama mea nici nu concepe să nu se ducă la vot acum când în sfârșit are cu cine să voteze. În plus, a zis că nu primește pe gard decât afișele cu dumneavoastă (stăm în centrul satului iar gardul nostru e panou electoral la alegeri) pentru că nimeni nu merită să fie lângă dumneavoastră pe același gard. Știu că e amuzantă toată situația, dar nu pot să nu mă bucur de faptul că mama mea în sfârșit mai are o speranță. Și eu mai am o speranță deși mai am și multe îndoieli.

De aceea m-am decis să vă scriu. Aș dori să vă spun așteptările mele de la Președintele meu în speranța ca, peste vreo 10 ani când voi reciti această scrisoare, să realizez că: sunt în România (eventual chiar în Iași), îmi iubesc țara mai mult ca acum și voi avea copii.

1. Mă aștept ca președintele meu să îmi dea speranța că țara în care trăiesc e suficient de stabilă pentru viitorii mei copii. Momentan, îmi fac mari griji pentru calitatea învățământului, rapiditatea cu care se fac schimbările, lipsa de manuale.

2. Mi-aș dori ca președintele meu să fie un punct de reper pentru cum lucrurile pot fi făcute în România și să fie un model. Mi-aș dori ca oamenii din România, aia mulți prin sate îndepărtate, să afle în sfârșit că Ion Iliescu nu mai e președinte.

3. Mi-aș dori ca președintele României să îmi trezească cel puțin la fel de mult respect ca atunci când v-am văzut pentru prima dată întrând într-o sală sau atunci când v-am ascultat primele interviuri mediatizate. Oamenii din România trebuie să învețe să își respecte și ei președintele indiferent de partid și culoare politică și trebuie să fie în sfârșit mândri de președintele lor.

4.  Mi-aș dori ca președintele meu să stabilească reguli. Să fie transparent și clar, să nu vorbească mult dar atunci când vorbește să facă lumea să tacă și să asculte, nu pentru a îndeplini ordine, ci pentru a conlucra, pentru a comunica și dezvolta împreuna idei și relații.

5. Aș dori de la președintele meu să nu mintă, nici măcar prin omisiune. Aș dori de la președintele meu să nu facă compromisuri dar mi-aș dori să fie un foarte bun negociator.

6.  Aș dori să învăț lucruri noi de la președintele meu. Aș dori ca președintele meu să mă învețe prin exemplul lui.

Domnule Iohannis, sunt foarte curioasă (că tot curiozitatea stă la baza campaniei electorale) cum vor evolua lucrurile in România în următoarele zile și mai ales, cum veți face față la tot ce mă aștept eu să urmeze urât pe mai departe. Sunt curioasă să vă descopăr (Pas cu Pas) și mi-aș dori ca atunci când voi vizita Sibiul dumneavoastră, să nu-i mai fiți primar:)

Și mi-aș dori să nu îmi caut job în afară dupa alegeri.

Cu speranță,

Mihaela