Florile de acasă şi pisica de pe fântână. Plus bicicleta.

Am ajuns în sfârşit acasă. Nu am mai fost de la Crăciun. Atunci era frig şi zăpadă. Acum e cald şi plin de flori înflorite.

Leagănul de acasă, verde şi cu vopseaua scorojită, îşi aşteaptă nepoţii la vară.
Narcisele au ajuns în curtea mea cu muuult timp în urmă când eram prin clasa a V-a. O vecină dorea atunci să le rărească şi ne-a dat şi nouă câteva fire.
Grădina de zarzavat e presărată cu flori de primăvară. Mama abia aşteaptă să pună răsadurile peste ceva timp.
Peretele din spate încă îmi mai păstrează versurile...
Tănel doarme pe fântână, lângă florine neînflorite.
Zambilele şi-au făcut loc printre narcise.
Viorele caption....
Garofiţele aşteaptă vara pentru a fi puse mai lângă uşi.
Viorele full size.
Ultima bicicletă.
Când eram mici, fiecare avea grădina ei. Narcisele acestea sunt din grădina Rebecăi, undeva în capătul livezii de meri.

Şi mă duc să mai văd ce găsesc pe acasă. Revin.

Decurajarea handicapaţilor, grija statului român| Domnule Preşedinte,

De obicei vorbesc despre sora mea ca despre unul dintre cele mai frumoase persoane pe care le cunosc. Am scris şi am tot scris despre ea. A sosit momentul să scrie şi ea ceva de data asta. Chiar dacă are talent la scris,  am citit cu lacrimi în ochi scrisoarea pe care speră că o va primi preşedintele României, Traian Băsescu. Prefer să nu dau detalii despre sentimentele ei, lupta mamei, chinul telefoanelor la care nu îţi răspunde nimeni şi aşa mai departe. Din ciclul… numai în Botoşani, România, Olivia scrie:

Domnule Preşedinte,

Mă numesc Măriuţanu Olivia şi sunt din Botoşani. Vă scriu deoarece de câteva zile nu-mi mai pot găsi liniştea. De 3 ani şi jumătate sunt elevă la Grupul şcolar “Ioan Holban” din judeţul Iaşi. Aici este şi un Centru de Plasament în care sunt cazată. Învaţ acolo, deoarece am gradul unu de handicap locomotor având distrofie musculară progresivă, forma centurilor. Nu mă pot descurca singură, iar aici sunt persoane specializate care-mi pot oferi ajutorul de care am nevoie şi mai ales pot face kinetoterapie.
Problema mea este că acum câteva zile am primit un plic prin care eram informată că nu mai pot sta în acest Centru de Plasament deoarece DGASPC Botoşani nu mai poate plăti banii necesari pentru a sta acolo şi să mă reorientez la o altă şcoală. Ajutorul de însoţitor nu-l primeşte nimeni cât timp învăţ.

Mama ne creşte singură de 13ani de când tata a murit. Mai am o soră la facultate şi încă una la liceu. Singurul venit e pensia noastră de urmaşi. Ne e greu, iar acum o sa ne fie şi mai greu.

Nici nu vreau să mă gandesc la ce mă aşteaptă. Eu singură nu ma pot deplasa prea mult. Fac efort ca să merg in fiecare zi din cămin pâna la şcoala. Singura mea şansă să termin liceul e sa rămân la această şcoala. Sunt în clasa a 12a şi în loc să ma concentrez asupra invăţatului, mă gândesc la faptul că voi fi data afară din cămin. Sunt prima din toată şcoala. Anul trecut am terminat cu media generala 9.96. Oare un copil ca mine, chiar nu are dreptul la educaţie? Unde mă pot reorienta când eu deja am început pregătirile pentru BAC, m-am înscris iar acest examen ar trebui să se desfăşoare în februarie…. La acest fapt chiar nu se gândeşte nimeni???

Vă rog din suflet faceţi ceva. Noi, copiii cu handicap avem destule suferinţe incât chiar nu trebuie să ajungem să fim astfel scoşi din societate. Vă mulţumesc şi aştept răspunsul dumneavoastra!

Olivia Măriuţanu