Dovlecei – și o încercare de a scrie despre ce mai fac eu timp de 30 de minute

Să zicem ca nu m-a luat valul rețetelor culinare însă mi-am propus să mai scriu din când în când câte o experiență culinară care nu ia mai mult de 30 de minute. În seara asta, m-am concentrat pe dovlecei.

Cum pregătim dovleceii pentru umplut

Am fost în Billa și am cumpărat vreo 7 dovlecei potriviți având grijă să nu fie pleoștiți sau stricați. Am găsit și o cremă de brânză cu verdeață și niște cașcaval (vreo 50 de grame). Dovleceii i-am tăiat în două pe lung și apoi cu o linguriță i-am scobit (dar nu prea tare pentru că mie îmi place foarte mult și gustul de dovlecel copt). Am avut grijă pe capete să las puțin nescobit ca să nu curgă umplutura.

Cum facem umplutura

Pentru umplutură am folosit: vreo 150 de gr de brânză de vaci cu smântână rămasă de la ultima masă (se poate înlocui cu o cutie de brânză cu verdeață mai pufoasă), vreo 150 de gr de telemea de capră rasă pe răzătoarea mică (mama mea are niște căprițe și am sursă sigură de telemea), 2 ouă, câteva linguri de făină. Am amestecat cu crema de brânză cumpărată din Billa, am ras cașcavalul pe răzătoarea mică și am amestecat totul cu o paletă de silicon. În plus, am tăiat în bucățele mici 7-8 lingurițe de dovlecel scobit și am amestecat cu brânza.

Cum le punem cap la cap

Apoi, am luat tava mare de la cuptor, am pus o hârtie de copt și am așezat deasupra dovleceii umpluți cu crema de brânză. Deasupra peste cremă am mai pus pe ici pe colo câte o bucățică (lată și subțirică) de dovlecel, o bucățică de cașcaval și câteva frunze de pătrunjel. La final arată cam așa:

IMG_20150905_210601

Am dat la cuptorul încins la 200 de grade până când se rumenește deasupra și rezultatul final arată cam așa:

IMG_20150905_214312

Ce ne facem cu ce a rămas?

Mi-a rămas niște miez de dovlecel (cam mult) și mi se părea aiurea să îl arunc. Mi-a ramas și puțină umplutură de dovlecei. Așa că, am tocat miezul mărunt, am amestecat cu umplutura rămasă, am mai pus 2 ouă, puțină sare și piper și câteva linguri de făină de grâu pentru omogenizare. Am tocat și o legătură de pătrunjel că tot îl aveam prin frigider. La final a rezultat o compoziție și am ezitat între a face niște chiftele la cuptor, o musaca sau să le prăjesc.

IMG_20150905_210744 IMG_20150905_211129

Nu am ales varianta mai sănătoasă (sincer, eram super curioasă dacă o să aibă ceva gust și în cuptor aveam dovleceii), așa că am pus cu lingura în tigaie amestecul și am făcut un fel de chiftele de dovlecei prăjite rapid în ulei (am prăjit vreo 4 ture în maxim 10 minute – se rumenesc foarte ușor).

IMG_20150905_212445

Chiftelele au ieșit chiar foarte gustoase. Dovlecelul fiind bucățele se simte foarte bine, la fel si cașcavalul și brânza. Ca să nu mai zic de pătrunjel. Eu mi-am făcut un fel de chiftele pe pâine folosind o baghetă cu seminte și tărâțe și mi-am potolit pofta. Mâine vreau să fac un sos de iaurt cu condimente de tzatziki aduse de un coleg din Grecia.

IMG_20150905_220319

Cam atât pe seara asta. Sper că nu v-am plictisit prea mult:)

Bucătăria olandeză, pentru un weekend cu multe pofte!

Weekendul acesta îl dedic mâncărilor de prin Olanda. Azi voi vorbi mai la general iar mâine voi povesti despre un loc deosebit cu savoare şi influenţe culturale din întreaga lume.

Câteva curiozităţi despre masa olandezilor:

Olandezii nu fac abstracţie de brânză la micul dejun şi sunt renumiţi pentru brânza de Gauda (locul unde şi-a stabilit reşedinţa şi floarea mea olandeză). Cei care nu doresc neapărat să dejuneze pot opta pentru aşa numitul Ontbijtkoek, un chec cu diferite mirodenii, servit cu unt.

Piaţa de brânză din Gauda, din faţa Primăriei

La prânz olandezii mănâncă foarte rar la restaurant iar mâncare gătită luată la serviciu… nu prea există! Preferă să mânânce pâine cu.. ceva, orice care merge uns sau pus între 2 felii. Cam asta mănâncă cei din Olanda în pauza de masă şi se păstrează pentru cel mai plăcut moment al zilei, cina.

Momentul cinei este de obicei între 6 şi 7 seara când olandezii de întorc de la serviciu şi îşi dedică timpul familiei. Magazinele se închis (chair şi unele supermarketuri) pentru a da tuturor posibilitatea să cineze în tihnă. Am avut ocazia să încerc diferite preparate la cină de la cartofi, orez, paste, legume într-un mixt grozav de proaspăt. Însă, cel mai mult m-a impresionat supa lui Daniel fiartă timp de 4 ore pentru a fi servită într-un weekend la început de an.

Momentul ceaiului sau al cafelei este ceea ce precedă de obicei prânzul şi urmează apoi după cină. Mie mi-a plăcut în special cafeaua fără cofeină servită cu biscuiţi şi cu lapte. Olandezii numesc Koffie verkeerd varianta lor de cafea cu lapte (cafea neagră cu lapte în cantităţi egale). Se mai spune că o ceaşcă de cafea sau ceai trebuie servite cu o singură bucată de biscuite.

Koffieverkeerd

Pentru că despre dulciuri am vorbit într-un post anterior, nu voi insita acuma să descri plăcinta cu mere (o adevărata nebunie) sau biluţele cu mere, stafide şi ananas prăjite în ulei… sau vafele cu miere. O nebunie (da eu momentan nu mânânc prea mult dulce deci nu vreau să fac poftă nimănui).

Cam atât pentru seara aceasta. Mâine, mergem la Bazar!

Marşica story

La noi, toate sunt bune şi frumoase. Factura la gaz, mai ridicată ca luna trecută dar mai scăzută decât cea viitoare. Curentul e la maxim, de aceea geamurile se mai sparg din cand în când.

Florile s-au uscat şi stau liniştite pe bar. Vazele goale aşteaptă următorul invitat să le umple.

Dintre toate, cea mai fericită de revedere e Marşica. Cu formele bine făcute, mereu îmbrăcată în alb cu nuanţe mici de gri, sfioasă în mai toate zilele şi tumultoasă în weekend, Marşica primeşte pe origine deasupra ei şi pe lângă ea.

Marşica nu are preferinţe de culoare, mărime sau sex. Ea face treaba bine, frumos mirositoare şi lasă totul curat în urmă. Uscată mai tot timpul, Marşica duce dorul zilelor în care era umedă şi extrem de gălăgioasă.

Fiecare musafir de weekend o tratează cu importanţă deoarece Marşica iese în evidenţă oricum ar fi vremea. Vara, îşi deschide braţele pentru tot ce e dantelat şi subţire, în timp ce iarna, toarce ca o pisică zgomotoasă toate cele groase şi grele, la fel ca ea.

Marişica doreşte din când în când tratament de înfrumuseţare şi curăţare. Şi pentru că nu se poate altfel şi ţinem la ea, încercăm să îi facem pe plac. Ea mereu, ne ajută şi ne scapă de poveri cu stilul ei de la A la H de complex.

Cele mai zgomotoase momente sunt atunci cînd, sătulă de atâta treabă, vrea să îşi croiască drumul spre scări, parcă ar încerca să evadeze. Dar nu are unde, pentru că doar prin bucătărie are permisiunea să se schimbe. Marişica şi-a terminat programul şi a amuţit. Brb… mă duc să întind rufele pe sârmă.