Oamenii şi trăirile lor – întrebări simple

“Întrucât voi trăi mai puţin decât celelalte, mi-am promis să trăiesc mai repede.”

(Alexandre Dumas-fiul — Dama cu camelii)

Cum fac unii oamenii atunci când se hotărăsc să traiască mai mult decât putem noi susţine şi percepe? Sunt oameni pe care i-am avut în jurul nostru timp de câteva minute poate dar am avut impresia că îi ştim de o veşnicie, că ne înţeleg, că ne simt, că ne plac, că ne urăsc.

Mi-a plăcut mereu să ascult lumae vorbindu-mi de ale ei. Odată, în autobuz, am auzit povestea unei bătrâne care tocmai îşi internase soţul în spital. Mi-a povestit (Din Copou până în Podu Roş) toată istoria vieţii ei de femeie necăjită. Am ascultat-o şi din când în când, o mai întrebam câte ceva. Înainte să coboare, m-a întrebat la ce facultate sunt studentă. I-am răspuns că studiez Jurnalismul. Tanti mi-a dat o replică grozavă: “Să ştiţi că vi se potriveşte. Staţi şi ascultaţi toţi bătuţii în cap, aşa ca mine. Şi le mai puneţi şi întrebări, le daţi impresia că sunt importanţi. Felicitări!”.

Când mergeam cu Olivia la Oradea era un doctor care aveam obiceiul să poarte un dialog fascinant cu pacienţii lui. Exemplu:

Doctor: De unde veniţi?
Pacient: Din Rădăuţi.
Doctor: Din Rădăuţi… şi aţi luat trenul din Suceava, bănuiesc.
Pacient: Da, din Suceva.
Doctor: Câte persoane aţi fost în compartiment?
Pacient: Păi… vreo 4 până la Câmpulung, apoi au coborât 2. De la Cluj s-au mai urcat încă 3 persoane.
Doctor: Înţeleg. Şi cine s-a urcat la Cluj?
Pacient: O femeie de vreo 40 de ani.
Doctor: Şi ce treabă avea femeia la Cluj?
Pacient: Da nu ştiu.
Doctor: Avea bagaje? Era supărată, fericită?
Pacient: Nu am fost atent aşa de tare, a coborât destul de devreme.
Doctor: Bine, data viitoare sper să fii mai atent. Cum se poate să vii cu trenul 10 ore şi să nu ştii nimic despre cei cu care ai călătorit în acelaşi vagon?

Chiar… Te-ai întrebat vreodată câţi oameni au trăit mai repede decât tine?

Din jurnalul călătorului RATP: Pilele şi fustiţele scurte

Din ciclul: Ce te faci când te trezeşti mai devreme ca Alina şi ai şi ore după masă, răspunsul: Iei autobuzul aduce iar o serie de peripeţii, de data aceasta uşor de înţeles.

Cu o staţie înainte de Frigorifer, urcă 2 controlori să-şi facă stimabila meserie. În timp ce unul controla în spate, celălalt vorbea şi dădea mâna cu cineva de la mijloc, apoi cu cineva din faţă.

În faţa mea, un bărbat încearcă să îi explice controlorului din spate că stă la cămine şi de asta nu are bilet. Controlorul îl îndrumă clar: Şi ce-mi spui mie, du-te la colegul!

Între timp, o altă persoană din spate spune că îl ştie pe controlorul din faţă. Apoi, controlorul din spate cere legitimaţia de călătorie unui bărbat de la mijloc, dar… surpriză: Şi acesta îl cunoştea pe celălalt controlor. Colegul controlorului ştiut de jumătate din autobuz, îi strigă celuilalt suficient de tare ca să audă toată lume: Bă, îl ştii şi pe asta? La răspunsul afirmativ, replica vine imediat: De acuma, tre să vin singur în control că pe tine văd că te ştie toată lumea!

La frigorifer, controlorii coboară, cu vreo 3-4 persoane pe care nu le cunoştea controlorul prietenos. Nici nu porneşte bine autobuzul că înainte să ajungem la Sala Sindicatelor… filtru. Urcă 3 controlori în autobuz şi unul sau doi rămân afară. La replica unei doamne:  Da ce faceţi, abia au coborât ceilalţi! controlorii se mai linştesc. Unul însă, vânează domnişoara cu fusta scurtă şi îi cere legitimaţia. Fata îi dă biletul dar controlorul nu e mulţumit şi îi cere să coboare, să discute jos. Domnişoara protestează, dar coboară într-un final.

Dacă v-aţi aflat în autobuzul 43 care la ora 9 şi 5 minute se afla între staţiile Frigorifer şi Sala Sindicatelor, aţi fi putut vedea, pe marginea străzii, în locul rezervat pentru parcări, o domnişoară frumoasă, în fustă mini şi 4 controlori: unul îi analiza biletul, ceilalţi altceva.

Din jurnalul călătorului RATP: Stop critic. Eroare de nr.31

Călătoriile cu 43 devin pe zi ce trece mai atipice. Din ciclul: Bănuţul meu e mai puternic decât compostorul lor relatez următoarea întâmplare de astăzi, pe aceaşi rută obişnuită, facultate-serviciu.

M-am urcat în grabă în autobuz pe uşa din spate, nepăsându-mi de compostor pentru că am abonament mulţumită statutului de bugetată de care mă mai bucur încă. Totuşi, observ că două fete se chinuie să composteze un bilet şi discută de de banul din interior. Un băiat, se apropie de compostor şi încearcă şi el să îl facă să meargă. O bătrânică dă explicaţia care m-a lămurit ce se întâmplă: “E un bănuţ acolo unde se compostează biletele. O domnişoară cu unghii probabil l-ar putea scoate”. De pe scaun, o domnişoară cu unghii răspunde: “Staţi liniştită, am încercat deja.”

Cele 2 fete îşi fac planuri să coboare la prima şi să urce pe la uşa din mijloc pentru a composta biletele. Era prea aglomerat ca să poată trece pe culoarul din autobuz. Pentru că peste două staţii se mai eliberează autobuzul, pot să îmi satisfac şi eu curiozitatea pentru a vedea minunea de ban care blochează compostorul. Era un banuţ de 5 bani, aproape ieşit din compostorul care afişa următorul mesaj: Stop critic. Eroare de nr.31. Acest mesaj, încerca să fie schimbat de fiecare călător care urca în autobuz şi credea că reuşeste să rezolve problema pe care nu au putut să o rezolve ceilalţi înaintea lui.

Posibile morale (explicaţii):

  1. Fiecare călător e dator să încerce plata biletului cu orice preţ, chiar dacă compostoarele nu merg.
  2. Dacă nu ai bani de bilet, pui măcar cât te lasă inima.
  3. Dacă inima te lasă mult, blochezi compostorul cu un bănuţ de 5 bani pentru a avea grija ca paguba adusă RATP-ului să fie mai mare.
  4. Un bănuţ de 5 bani poate provoca românul la manifestarea spiritului practic, la demonstarea aptitudinilor de domnişoară cu unghii lungi sau la câteva înjurături pentru cel care va reuşi în sfârşit să rezolve problema.
  5. Dilema cu eroare de nr.31 rămâne un mister până compostorul va trece de stopul critic de 5 bani.