Barcelona – Prima zi

Avionul
Inca din avion rabdarea mea era mica iar entuziasmul mare. Am scris cateva ganduri din avion si ma pregateam sa le postez cand tocmai le-am sters. Nu is asa de tare in smartphones ca sa le recuperez deci probabil chiar am chef de scris daca m-am apucat din nou.

Dupa cel mai tare rasarit trait pe drumul Iasi-Bucuresti am poposit in avionul Bucuresti-Barcelona langa un tip simpatic care n-a scos decat 2 vorbe in engleza tot drumul. Iar la final, ajunsi la Barcelona, barbatul a inceput sa-si sune familia infomandu-i in catalana ca a ajuns.

Aerul si acordeonul
O, da, catalana! Am ajuns si e atat de bine. E atat de bine incat nu ma mai intereseaza coada imensa si total dezorganizata de la pasapoarte. Nu ma deranjeaza nici intrarile la metrou deloc user friendly pentru bagaje. Ma intereseaza doar aerul. Barcelona!

Ajungi la statia de tren de langa aeroport intreb pe cineva din usa trenului, in spaniola, daca trenul e R2. Mi se raspunde ” Sants. Sants estation. (  dupa ce urcam) Mira, es libre… Mai incolo asa”. Intai am crezut ca nu am auzit bine si oricum mie a doua limba dupa spaniola imi iesea engleza nu romana deci ne-am inteles de minune. Mi-am dat seama ca Gigel e roman abia dupa ce, acompaniat de acordeon, a sustinut un concert pana la Sants. Si da, a strans cativa banuti la final si chiar nu a cantat rau deloc.

Curiosul nostru de hotel
Rezervarea la hotel am facut-o prin booking.com si chiar m-am mirat atunci ca am platit vreo 300 si un pic de euro pentru 4 zile la un hotel destul de central. Apoi mi-am dat seama ca hotelul, cotat cu 8.8 pe booking “purta” o singura stea. In concluzie, asteptam sa vedem cu o fi afacerea.

Cu vreo 2 zile inainte de plecare am primit de la hotel un ghid cu chestii de facut, de vazut si de mancat in Barcelona. Iar odata ajunsi la hotel am inteles comentariile pozitive: personal foarte politicos si vorbitor de engleza, camere curate si foarte aproape de centru. In concluzie, treziti de la 4, meritam si noi 2 ore de somn.

Opera i flamenco
Spectacolul la care ne-am rezervat locuri spre seara se sustinea la Palau de la musica catalana. Se spune ca locul acesta este foarte frumos din exterior dar cu totul uimitor in interior. Am avut ceva probleme in a gasi palatul (ascuns cumva pe o parte de o sucursala a unei banci) dar fericiti am mai fost cand l-am gasit si am vazut despre ce minunatie e vorba.

Spectacolul a fost minunat. Opera si flamenco impreuna, separat si cate o parte fiecare. Cei 11 artisti au ridicat sala in picioare la fiecare bataie mai alerta a piciorului si la fiecare nota mai ridicata a sopranei dublata uneori de cantareata ce acompania dansatorii de flamenco. Si ce poate fi mai interesant decat sa dansezi flamenco pe muzica de opera sau sa adaptezi o arie de opera pentru a se potrivi stilului unui cantaret spaniol care acompaniaza o trupa de flamenco. Foarte tare!

Cam atat pe azi, scrisul de pe telefon ma chinuie dar si vacanta asta la fel de frumos…

Contra “perversului” Plan Bologna

În Spania (şi în Catalunia) a fost zi de protest contra Planului Bologna. De fapt, a fost protest contra “El Pla Bolonya” pentru că în Catalunia (Nu Catalunya, nici Cataluña) totul se întâmplă fără niciun motiv, fără nicio scuză, fără nicio explicaţie. În LLeida, de vreo 10 zile am văzut afişe lipite în zona universitară. Niciodată nu m-am gândit ce mesaj transmit, până când am văzut, de la fereastra universităţii, marea manifestaţie.

Oprim Bologna! Ne facem ascultaţi!
Oprim Bologna! Ne facem ascultaţi!

În Barcelona au fost manifestaţii similare, numai că nu au participat numai 300 de studenţi, ci 4000. O parte dintre aceştia protestează de trei zile într-una dintre sălile Universităţii din Barcelona.

Am încercat să citesc în ziarele spaniole diferite informaţii despre protestele studenţilor. Mai întâi am urmărit imagini la televizor, am văzut cine cu cine se bătea, pancarte, poliţişti şi studenţi. Manifest împotriva Planului Bolonya! Dar ce au studenţii cu Bologna? Ce nu le convine? Nu am găsit răspunsul în conţinutul articolelor. Am apelat la forumuri şi aşa, încetul cu încetul mi-am făcut o idee despre ce vor de fapt studenţii catalani şi spanioli (nu, catalanii nu sunt spanioli!!!)

“Un master secundar costa 600 de euro, cu Bolonya va costa 2000!” se plânge un student pe forumul de la EL PAIS. Se pare că nu se doreşte transformarea universităţii într-o societate comercială şi că se doreşte dreptul la o educaţie liberă. “Democraţie. Trăim în democraţie şi cu Bolonya ni se ia libertatea”, comenta un alt student. Studenţii de la Informatica Tehnologica (Universitatea Granada) au protestat împotriva scoaterii din programa universitară a unor specializări pentru că “nu vrem să se schimbe nimic, ne este bine aşa”. Spaniolii sunt mândri că Spania este printre puţinele ţări care nu a aderat la Planul Bolonya şi consideră că nu au nevoie de contact prea mare cu străinii, că nu le trebuie “o universitate europeană”. Faptul că li s-ar lua specificul naţional (fii împotriva a tot ce e străin, oricum nu ai nevoie de limbi straine şi filme în original) îi sperie puternic, în special pe catalani.

Profesorii nu par nici ei prea încântaţi că trebuie să îşi modifice cursurile, să reorganizeze materia să se adapteze. Vorbesc numai de ce o să fie la anul şi ne spun că noi suntem ultima generaţie pe sistem vechi. Dintre comentariile de pe siturile ziarelor spaniole, mi-au atras atenţia câteva care spuneau simplu: “Întrebare pentru studenţii care au manifestat: ştiti cumva ce conţine Planul Bolonya, aţi avut curiozitatea să îl citiţi?”

Dar nu este important acest lucru. Într-o zonă cu o acută nevoie de critică, nu mai contează împotriva cui protestezi.