Scrisoare de dor de Anca

E o nebunie curată să îţi scriu pentru că abia am curajul să o fac şi sunt absolut sigură că nu vei apuca să citeşti vreodată aceste rânduri. Dar, în sufletul meu te caut mereu şi din când în când încerc să sun la ultimul număr pe care mi l-ai lăsat. Te caut şi pe Google din când în când, cam odată pe lună, cu speranţa că o să apari cumva, undeva, cândva. Nu pot întreba de tine. Ştiu că aş putea stârni revolte şi gânduri ciudate. Însă, azi vreau să îţi amintesc de ce îmi plăcea să îţi zic aşa de mult în copilărie: “Fată, eşti nebună!?”

Dacă încerc să mâ gândesc… nebunia noastră era frumoasă şi copilăroasă, chiar şi atunci când am mai crescut şi am început să ne facem confesiuni care nu se mai legau de matermatică sau română. Draga mea, mi-i atât de dor de tine şi aş vrea să ştii asta, în special astăzi.

Îţi mai aminteşti când, atunci când erai stresată mergeai la tablă şi scriai (după ce elevul de serviciu abia o ştersese): “Alcătuiţi propoziţii” şi “Ana are mere”?

Îţi mai aminteşti când, din întâmplare sau nu, părinţii noştri ne-au cumpărat rochii la fel, din catifea albastru închis, cu nasturi mari şi guler alb? Apoi… am jucat în piesa aceea de teatru cu iepure şi cu ogar?

Îţi mai aminteşti de concursurile de poezie eminesciană când recitam împreună “Doina”? Tu recitai “De la Nistru pân la Tisa” şi eu “De la Turnu-n Dorohoi”…

Mai ştii scumpa mea când veneai la mine şi râdeam de nu mai puteam până aproape ni se făcea rău şi îmi spuneai mereu: “Fată, eu cred că nu îs normală!”

Mai ştii cum stăteam cu tine când fumai şi îţi făceam morală uneori, pe deal la şcoală? Mai ştii de câte ori te rugam să ai grijă de tine şi să fii luptătoare?

Tu nu ştii draga mea.. dar eu mereu când  mergeam la tine acasă mă întrebam cum de e aşa de curat şi cum de stau fructele şi dulciurile fără să le mănânce nimeni. Tu, când veneai la mine acasă îţi plăceau turtele mamei pe plită şi gălăgia şi dezordinea produsă de cele 3 fete mai mici decât noi. Ştii cât de mult îmi plăcea când observai că am schimbat ceva sau că era mai ordonată casa pe moment ce fetele creşteau?

Draga mea, sunt atât de multe lucruri pe care aş vrea să ţi le spun. Însă… nu ştiu de unde să te iau şi nici încotro să apuc după tine. Sper şi mă rog că eşti bine. Şi azi, mai mult ca oricând, sper să fii fericită.

La mulţi ani, Anca! Încă mai aştept un semn.

Aşteptând telefonul să sune şi amintirile să răspundă

E 23.17 şi încă aştept să îmi sune telefonul pentru a vedea dacă mă pot întâlni cu una dintre cele mai dragi persoane. Da, dragă şi pierdută în timpul atât de necruţător. Viaţa trece uneori peste noi şi noi tot nu învăţăm să trăim cu adevărat.

De aseară, de când am aflat de oportunitatea de a-mi revedea prietena mi-am lăsat ambele telefoane să sune. Am încercat să dorm şi m-a trezit ba un mesaj, ba un telefon neaşteptat. Am sărit din pat de fiecare dată cu speranţa că, poate, este ea. Deocamdată este ocupată şi eu încă aştept, cu aceaşi emoţie cu care aş fi aşteptat să mă sune băiatul visurilor mele.

Întâmplarea aceasta m-a făcut astăzi să stau cu telefoanele după mine şi să mă gândesc că nu am mai făcut niciodată o căutare după prieteni. Unii mai vechi, alţii mai noi, unii mai buni, alţii mai aproape. Ciudat a fost că astăzi  mi-am revăzut din întâmplare alţi prieteni bunii cu care nu mă mai văzusem de aproape un an.

Nu voi poveste amănunte legate de noapte trecută când mă gândeam cine îmi sunt prietenii. Mi-i greu şi acum să-mi definesc sentimentele şi resentimentele. Oricum, ştiu că e vina lipsei mele de timp pentru tot ce se întâmplă acum.

Nu sunt vinovată însă pentru telefonul care totuşi încă nu sună…

 

P.S. Da, asta e un post trist.

Florile de acasă şi pisica de pe fântână. Plus bicicleta.

Am ajuns în sfârşit acasă. Nu am mai fost de la Crăciun. Atunci era frig şi zăpadă. Acum e cald şi plin de flori înflorite.

Leagănul de acasă, verde şi cu vopseaua scorojită, îşi aşteaptă nepoţii la vară.
Narcisele au ajuns în curtea mea cu muuult timp în urmă când eram prin clasa a V-a. O vecină dorea atunci să le rărească şi ne-a dat şi nouă câteva fire.
Grădina de zarzavat e presărată cu flori de primăvară. Mama abia aşteaptă să pună răsadurile peste ceva timp.
Peretele din spate încă îmi mai păstrează versurile...
Tănel doarme pe fântână, lângă florine neînflorite.
Zambilele şi-au făcut loc printre narcise.
Viorele caption....
Garofiţele aşteaptă vara pentru a fi puse mai lângă uşi.
Viorele full size.
Ultima bicicletă.
Când eram mici, fiecare avea grădina ei. Narcisele acestea sunt din grădina Rebecăi, undeva în capătul livezii de meri.

Şi mă duc să mai văd ce găsesc pe acasă. Revin.