Operațiunea Bradul, parlamentare 2016

E înainte de ajun și, ca de vreo câțiva ani încoace, așteptăm să despachetăm cadourile. E ocazia de a dărui, de a vorbi, de a râde enorm.  E o ocazie în care eu mă simt binecuvântată pentru că am o familie minunată și aici mă refer la frați (li se mai zice cumnați), surori și părinți.

Acum ceva timp am decis să ne amenajăm o cameră la mama mea acasă unde să putem petrece weekendul. Am ales cea mai la dos camera, unde mereu e liniște, unde mama e mereu aproape pentru a avea grijă să nu ne deranjeze nimeni când dormim, unde focul troznește în sobă iarna și unde e răcoare și soare vara. O camera simplă cu jaluzele verzi și ciori pe pereți. E camera noastră unde ne simțim uneori mai acasă ca în Iași. După amenajare și mai ales după ce am cumpărat o bucată de pământ transformată de ai mei în moșie (livadă, fântână, grădină de zarzavat, nucărie și multe altele), Florin nu prea se mai dă dus de aici. Și pentru că la amândoi ne era dor să petrecem timp cu părinții lui, soluția a fost să îi invităm pe ei acasă la mama, uneori mai des decât mergem noi în vizită la Suceava. Asta și pentru că am cei mai de gașcă socri din Univers iar mama, Vasi și surorile mele se bucură mereu să îi aibă prin preajmă.

20151229_1109452

Așa că, după ce timp de mai mulți ani am fost despărțiți de Crăciun, acum vreo 3 ani am decis ca seara de Crăciun să o petrecem împreună (părinții lui Flo, mama și Vasi, surorile mele și cumnații mei). Și ca să fie treaba și mai bună am stabilit și un ritual: ne adunăm cu câteva ore înainte de Ajun, ascultăm colindele copiiilor din sat (which is preaty awsome), despachetăm vraful de cadouri și apoi stăm la masă. Și pot spune că, de câțiva ani, chiar aștept Crăciunul și mă pregătesc pentru seara asta cu mult timp înainte. Asta pentru că e o plăcere deosebită să o vezi pe mama cu un sac cu fundițe roșii așteptându-și darurile (asta după ce le pipăie pe cele cu numele ei și încearcă să ghicească ce cadouri are), pe Florin care nici nu are idee că își dorește ce i-ai cumpărat tu cadou sau pe Cosmin care vine cu jumătate de Italie după el. Ok, și eu sunt la fel de bucuroasă pentru că mereu sunt surprinsă plăcut.

Experiența asta a clipelor de dăruire în familie ne face, cumva, mai buni. Eu cred că părinții sunt direct responsabili de ceea ce vor deveni copiii lor și că, învățând copiii să dăruiască, părinții pot face  lumea asta mai bună. Și îmi mai place discuția despre sisteme politice care urmează mereu după masă spre disperarea mamei lui Florin și spre creșterea tensiunii socrului meu atunci când își apără opiniile în fața fiului său. Și chiar mi se pare cool să ai o familie unde singurele discuții în contradictoriu sunt cele pe teme politice (ai mei nu sunt fani PSD, oamenii chiar se dueleaza in curente și idei, concepții și experiențe). Și mi se mai pare foarte fain să te lauzi cu oamenii pe care îi iubești, să le spui cât de importanți sunt pentru tine și să le scrii, în prag de Crăciun, câteva rânduri.

La mulți ani, dragii mei!

 

20161223_145727_hdr

Adjective de bine (Destăinuiri de Crăciun)

Cald şi bine. Aşa cum numai acasă poate să fie după 4 ani în care ai hoinărit şi nu ai mai auzit colinde din sat.

Rece şi bine. Aşa cum e aerul de ţară în cântec de colind.

Minunat şi bine. Aşa e glasul persoanelor iubite atunci când te invită la masă, te sună să îţi ureze de bine sau să îţi amintească cât ţi-e şi ţie dor.

Frumos şi bine. Aşa e momentul în care îţi aminteşti ce minunat e Dumnezeu pentru că ţi-a oferit atât de multe în ultimul timp.

Antrenant şi bine. Aşa cum numai colindele de la Hara (chiar şi în ungureşte) pot fi.

Sincer şi bine. Aşa ca glasul lui, vocea mamei sau râsul fetelor.

Aproape şi bine. Aşa cum poate fi numai casa pe care ai răgăsit-0 cu dor, bucatăria în care nu ai intrat încă, dulapurile pe care încă nu le-ai deschis.

Dulce şi bine. Aşa cum numai urarea nepoţelelor poate fi. Crăciun Fericit, Naomi! Feliz Navidad, Mona!

Moale şi bine. Aşa cum e în braţe sau cum e domnul Oak uitat singur în Iaşi… Iar e Everdene plecată în grabă.

Vesel şi bine. Aşa ca glasul Andreei, al Anei, al Alinei, al Elizei.

Alfabetic şi bine. La fel ca alăturarea de mai sus.

Bine şi bine. Cum numai acasă de Crăciun, poate fi.

Să ne fie clipele frumoase alături de cei dragi!

Cerere pentru motivarea dorinţelor

Îmi permit să cer:

Ciocolată neagră, neagră, amăruie şi dulce. Aşa ca Obama.

Zambile roz. Cu parfum cald şi suav. Aşa ca primăvara.

Un ceas negru cusut cu aţă pe margine. Curea de piele, nu prea lată şi nu prea îngustă. Potrivită. Aşa ca timpul.

Un serveţel mov şi o batistă alba. În 7 straturi şi în 7 modele diferite. Aşa ca bucuria.

O pereche de tenişi maro. Cu şireturi groase şi nu prea lungi, ca să nu mă împiedic. Aşa ca… vremea.

Blugi simpli şi albaştri. Doar albaştri pentru că gri nu au mărimea mea. Aşa ca visele neîmplinite.

O bicicletă, fie şi de jucărie. Cu roţi mici şi puţin mai înaltă. Aşa ca oamenii puternici.

O carte groasă şi de Hardy. Nu prea departe de lumea dezlănţuită. Aşa ca pacea.

Un film cu Robin Williams şi un CD cu Hara. Doar pentru o zi. Aşa ca zborul.

Un şampon pentru păr creţ şi o eşarfă groasă şi cu multe codiţe. Aşa ca viaţa.

Un kilogram de lămâi şi un pahar. Cu apă. Aşa ca dorinţele.

Şi dacă tot nu te-am convins să îmi iei ceva, atunci înseamnă că… am greşit destinatarul. Scuze… De Crăciun, mai îndrăznesc să cer şi eu…