Editarea târzie a sufletului

Cu mâinile dulci de prea mult dor

Şi inima ta.

Cu ochii ciudat de senini şi care

Aduc  mereu ploi amestecate cu soare şi ger

Cu tine şi cu tot ce e prin zona ta

Cu tot ce ţine culoarea şi zborul

Cu decorul şi cocorul şi iar zborul.

Cu mine la fel

Şi la fel şi culorile fără ochi

Şi la fel cu decorul fără zbor

Oamenii şi miracolele

Speranţele şi ideile.

Editarea târzie a sufletului meu:

Se întorc cosaşii de la coasă în fiecare vară pentru a  pregăti provizii  pentru iarnă.


***Oricum… nici eu nu înţeleg nimic.***

Un popor de cercuri proaste

“Am stat 13 ani în puşcăriile comuniste, pentru un popor de idioţi.”

(Petre Ţuţea)

Da, Florin, am o anumită problemă. Mă învârt în cerc. Mă învârt nu într-un cerc cu oameni inteligenţi care nu asociază deşteptăciunea cu numărul facultăţilor absolvite nici prezenţa la referendum cu dorinţa de schimbare. Mă învârt într-un altfel de cerc. Un cerc românesc.

Cercul mea are raze de simplicism şi diametrul e de humă. De fapt, e pământ sau lupta pentru pământ. Fiecare cu partea lui şi fiecare cu susţinătorii lui. Cercul meu e mare şi negru cu iluzii gri şi vorbe verzi care amintesc cumva de speranţa de altădată. Cercul meu se închide dimineaţa şi se deschide peste câteva ore pentru a se închide din nou mai greu de deschis.

Cercul meu nu mai speră ca va deveni un pătrat cu laturi perfecte. Cercul meu se pregăteşte să plece din cercul lui pentru a se duce la cercurile lor. Cercul meu nu are speranţe. Nici vise.

Cercul meu votează. Votează cum crede el că e mai bine şi se supără de fiecare dată când un alt cer întră în raza lui vizuală. Nu, două cercuri sunt prea mult pentru o singură prostie.

Cercul meu e mort şi gri într-o ţară plină de cercuri proaste.

 

 

Ploaia uitării şi bagajele vremii

Şi nu a plouat azi deşi în inimă a fost furtună şi încercări de nori grei. Mulţumesc.

Mulţumesc Anca pentru modul în care mă faci mereu să spun “Hey… Doamne ajută!” Am uitat de aniversarea ta deşi am trecut de şapte ori data zilei tale de naştere pe formularul de plată pentru bilet… Mai e puţin şi mă inviţi la o omletă spaniolă în căsuţa inimii tale.

De tata nu am uitat, numai că am vrut să uit pentru o săptămână că au trecut 11 ani.

Am uitat să scriu altceva decât studiul de caz la licenţă. Însă am învăţat prea multe ca să îmi pară rău tocmai acum.

Monica trebuie să ştie că peştele e mai gras ca de obicei pentru că toată săptămâna a fost hrănit cu inspiraţie din cazul Enron. Şi nu, acvariul nu a dat faliment.

Am uitat să-mi iau la revedere de la Socola. Dar nu vreau să uit nimic. Doar poate lacrimile din ziua absolvirii şi privirea care m-a dezamăgit atât de mult. Şi după o săptămână doare.

Şi nu a fost soare azi în inimă, deşi îl am pe Oak din nou lângă mine. Şi Gabriel e pe aproape. Mai lipeseşte Everdene care îi iar cu prostii pe afară. Lumea asta dezlănţuită pare să pornească ploaia. Vine vara.