Ţigara, Cheia franceză şi Toiagul.

Mixtura de cultură a Andreei mă invită la o leapşă destul de negativistă: trei lucruri care nu mi-ar plăcea să fiu.

1. Ţigara poate mă ucide.

Niciodată nu aş vrea să fiu drog chipeş în mâna persoanei iubite. Totuşi, domnişoara asta mi-a fost mereu aproape până de curând când a decis să mă părăseacă cu eforturi suplimentare şi cu cârcoteli de fată mare. Nu, trecuse deja perioada acomodărilor extraordinar de nervoase şi a şoaptelor fierbinţi. Totuşi, niciodată nu aş vrea să fiu ţigară pentru că drogurile au efect numai dacă sunt dulci, aşa, ca ciocolata. Ţigara e amară şi neagră, suavă şi urât mirositoare. Rivala mea pe viaţă… am învins!

2. Cheie franceză îmi bagă viteză

Buteliile mamei erau mereu schimbate de un vecin care avea o cheie franceză. Cheia asta era cea mai chinuită şi unsă cu săpun dintre toate uneltele omului. Nu mi-ar plăcea să fiu în locul ei pentru că aş avea prea multe întrebuinţări, aş fi folosită la lucruri de făcut şi desfăcut, m-ar murdări săpunul dar şi uleiul de motor, iar în final… aş fi înlocuită cu o cheie tubulară, mai modernă şi mai interesantă pentru cei care au mijloace mai avansate de căldură cum ar fi vaporii din gura celor care au grija altora sau sudoarea de pe fruntea băgătorilor în seamă.

3. Toiagul pentru a aduce briceagul

Locul trei în preferinţele mele este ocupat de toiagul de mânat oile pentru a ajunge la briceagul care le taie. Uşor, ca primăvara. Nu mi-ar plăcea toiagul pentru că ar trebui să îmbin tăcerea meilor cu turbarea oilor spre spiritul turmei. Ca apoi, briceagul să reteze şi ultimele speranţe că  mielul poate deveni măcar oaie că,  devenirea până la statutul de lup i-a fost compromisă demult. Totuşi, recunosc că nici briceag nu mi-ar plăcea să fiu. Nu pentru că nu aş tăia suficient, ci pentru că m-aş putea pierde prin buzunarul unui copil care nu cunoaşte nici spiritul turmei, nici pericolul lupului.

Şi pentru că ţin la ei destul de mult pentru a-i încărca cu un post… trimit leapşa mai departe la ValiPaul şi Haza.

Simfonia zmeului (în mare)

Eu: Mulţumesc pentru ciocolata din bucătărie.

Tu: A… vai, am uitat să o mănânc înainte să plec.”


Cântecul
Şi-a oprit respiraţia şi mă întreabă scurt: „Unde e marea?”
Marea
Îşi caută buzunarele pline cu nisip rece
Măsoară zborul cu palma unui zmeu din hârtie
Cântă respiraţia întrebării
Şi tace.

Palma
Şi-a început căutările din suflet şi cântă: „Mâna ta…”
Mâna ta pe suflet
Aduce mângâierile unui cor de zambile
Iarna.
Ridică voalurile aurii are soarelui
Să-mi aducă raze la nevoie
Şi să-mi cânte respiraţia
Frumos.

Tu
Ridici uşor din umeri şi te faci că nu înţelegi: „Ce e viaţa mea?”
Viaţa mea
Cântă cu tine şi respiră cu fiecare regăsire a dorului
Şi a zborului.
Vezi zmeul? Dar aţa?
Uite, trece apa şi rămâne palma.
Mâna ta pe suflet cântă. Uşor.

Ciocolată de lămâie cu aromă de delfini vişinii

Cu o ciocolată în mînă şi cu o sticlă de apă în faţă, m-am hotărît să scriu despre iubire. Încerc să scriu despre ea pentru că, poate, nu am reuşit să o simt aşa cum trebuie, nu am ştiut să o văd cînd a început să apară. Dar mi-am dorit mereu ca iubirea să facă parte din tot ce sînt eu.

Nu voi scrie despre dragostea ca o pereche de pantofi… Au făcut-o alţii şi poate că ei ştiu mai bine. Voi scrie despre dragostea aia care e iubire, voi scrie despre dragostea ca o sticlă de apă tonică, dragostea ca o lamîie sau ca un pumn de vişine…iubirea ca o ciocolată amăruie sau ca un aşternut de pat cu aromă de delfini albaştri…Dragostea ca o lamîie mi-a plăcut cel mai mult pentru că mi-a produs numai roade acre dar bune pentru sănătate: am slăbit cîteva kilograme, mi-am albit dinţii, m-am umplut de vitamina C. De ce oare, atunci  cind iubesc, oamenii se comportă ca lamîile stoarse şi aruncate mai apoi? Nu am înţeles niciodată de ce cozonacul minţii unora e mai bun dacă are coajă de lămîie (a se citi ”iubire”) rasă în el.

Am încercat la un momentdat dat să fac o limonadă din iubirea mea, dar cineva m-a încurajat să beau un suc de vişine. Şi atunci, ca prin minune, viaţa mea s-a înrozit şi acrit totodată…era cam devreme pentru vişine. Niciodată nu am ştiut cînd e vremea pentru compot. Aşa că am tot aşteptat să se coacă dragostea mea ca un pumn de vişine şi mi-am dat seama că venea toamna şi fructele se stricau…Read More »