Sfaturi pentru căţeii economi specializaţi în treburi de markat

Comunicatul oficial impune ca niciodată, orice ar fi, să nu aveţi niciunul pete mai colorate ca ceilalţi, blana mai lucioasă sau codiţa mai ridicată. Dacă totuşi, uneori, e nevoie de puţină cercetare a teritoriului, cercetarea se face în linişte şi numai la indicaţiile stăpânului.

Regulamentul de ordine interioară prevede să lătraţi chiar dacă stăpânul nu vă aude, dar lătratul vostru să fie conform standardelor impuse prin n carţi şi z articole. Atenţie însă la respectarea formei şi a conţinutului. Cu cât apare un ham ham în plus sunteţi depunctaţi. Iar toate greşelile astea se adună la lătratul final.

Prevederile nescrise spun că niciodată nu trebuie să lătraţi în alte limbi mai special. Aici există modele în carte şi dacă le urmaţi cu desăvârşire, aveţi toate şansele să fiţi angajaţi pe postul de haimana şef la sfârşitul stagiului de pregătire. Asta doar dacă aveţi suficiente perioade de lătrat succesiv, îmbinate cu hăhăieli standard şi hau hau-uri nepersonale.

Regula de aur a junglei cu aspect academic în care trăiţi este să arătaţi mereu celui mai mare că aţi însuşit informaţiile exact aşa cum v-au fost prezentate. Nu cumva exemplele pe care le daţi să fie din experienţa personală, din ce aţi mai studiat în particular sau aflat din alte haite pe unde v-aţi mai perindat. Totul se face ca la carte şi din carte. Până la urmă, tre să mănânce şi alţii din maculatură, chiar dacă pădurea moare încet fără copaci.

La final, nu uitaţi: creativitatea şi originalitatea sunt interzise! Să nu vă preocupe limba română pentru că nu e esenţial să o vorbiţi. Dacă lătraţi mai simplu, aveţi punctaj mai mare că e criză şi economia de idei e apreciată. Şi pe lângă toate, nu uitaţi să uitaţi a comunica.

Cu lătraturi succesive şi dezamăgiri de păr creţ,

Un căţeluş muncitor

Gata de fugă. Vii?

Simţi că te doare stomacul puţin înainte ca mai apoi să nu te mai doară nimic dar să ştii că e posibil să te doară tot. Eşti în pragul „deşteptării mintale” odată cu problemele pe care ţi le cauzează măseaua de minte care chiar acum şi-a găsit să îşi facă loc în gura de viitoare licenţiată.

De două luni de zile te-ai trezit la 5 dimineaţa pentru a realiza marea capodoperă. Şi ai reuşit cumva, doar e opera ta şi te reprezintă. Îţi cumperi în fugă o cămaşă mai sobră, încheiată până în gât ca să te aperi de posibilele noduri şi te miri că în ziua cea mare nu îţi mai vine nici o pereche de pantofi. Eşti prea obosită.

Drumul până la locul de sus e simplu şi cald pentru că acum îţi permiţi să iei un taxi. Cobori şi încerci să te pregăteşti, să îţi dai afară grijile şi să îţi aminteşti de prietenii pe care i-ai cam neglijat. Dar ei nu te uită şi de asigură că ştii asta.

Intri în camera misterelor şi încerci să explici ce cauţi tu acolo. Îţi place ceea ce faci şi e interesant momentul. Numai că imediat îţi dai seama că trebuie să vorbeşti şi mult şi bine şi economic şi interesant. Şi îţi iese cumva. La sfârşit te confuzezi şi mai mult, dar deja eşti afară.

Va fi o aşteptare sensibilă până duminică când vei şti cât de tare te-a durut tema de licenţă. Şi normal, speri că durerea va fi maximă. Până atunci, dormi puţin pentru că aşa te-ai obişnuit şi speri mult pentru că speranţa a fost arma ta în ultimul timp. Şi râzi… aşa de bucuri tu când eşti obosită. Eşti gata de o nouă etapă. Fugi.

Cărţile se crizează prin biblioteci

De ceva vreme, caut cărţi pe la bibliotecă. O bijuterie de bibliotecă. Mi-aş petrece toate zilele în ea, însă mi s-a spus pe ici pe colo că un jurnalist nu prea trebuie să stea prea mult într-un loc. Nu de alta, dar poate face febră musculară. Aşa mi s-a întâmplat şi mie… de la prea multe biblioteci.

Acum, sunt pierdută într-o bibliotecă imensă, trei etaje pline cu mese pentru lectură şi prize de internet. Cărţile te îmbie la lectură. Le poţi alege singur, de pe rafturile care îţi plac. Le răsfoieşti şi decizi dacă le vrei acasă sau nu.

Chiar dacă este un singur exemplar, nu îţi spune nimeni că trebuie să îl citeşti la sală. Îl primeşti acasă cel puţin pentru cinci zile. Da, chiar e frumos să te pierzi în asemenea spaţiu. Şi nu numai eu mă pierd. Cărţilor li se pare interesant să facă acelaşi lucru:

blog-picture-carti1
S-a pierdut informaţia financiară!