De dorul celor 200 de vise şi-al unei mări de dor

Din prea mult dor al celor 200 de vise:

6 zile au trecut
Nu mai stau nici un minut
Eu am, am plecat
Sare ceasul pe podea
Şi pisica-n debara
Dar am, am plecat
Vântul cântă, plouă din senin
Luna rade, tu mirosi a vin

Ref: Liber, liber
Şi dansează prafu-n urma mea
Liber, liber
Fug de tine, dar nu pot scapa.

II. Nu mai vrea oraş deloc
L-am lasat cu praf cu tot
Şi am, am plecat
Am o poza cu noi doi
Şi in mana doi lei noi
Şi am, am plecat
Stele-n ochi şi vise în hamac
Buze dulci şi fluturi în stomac

III. Tu ma cerţi, iar eu spun “te iubesc!”
Râzi de mine şi mă-ndragostesc!

Simfonia zmeului (în mare)

Eu: Mulţumesc pentru ciocolata din bucătărie.

Tu: A… vai, am uitat să o mănânc înainte să plec.”


Cântecul
Şi-a oprit respiraţia şi mă întreabă scurt: „Unde e marea?”
Marea
Îşi caută buzunarele pline cu nisip rece
Măsoară zborul cu palma unui zmeu din hârtie
Cântă respiraţia întrebării
Şi tace.

Palma
Şi-a început căutările din suflet şi cântă: „Mâna ta…”
Mâna ta pe suflet
Aduce mângâierile unui cor de zambile
Iarna.
Ridică voalurile aurii are soarelui
Să-mi aducă raze la nevoie
Şi să-mi cânte respiraţia
Frumos.

Tu
Ridici uşor din umeri şi te faci că nu înţelegi: „Ce e viaţa mea?”
Viaţa mea
Cântă cu tine şi respiră cu fiecare regăsire a dorului
Şi a zborului.
Vezi zmeul? Dar aţa?
Uite, trece apa şi rămâne palma.
Mâna ta pe suflet cântă. Uşor.

Suflet available şi gând busy. Sunt Invisible.

Nu mai comunic. Am terminat facultatea şi s-a terminat gălăgia şi stresul universitar.

Nu mai vreau. E dusă starea aceea de perseverenţă şi putere închipuită.

Nu mai am. Sunt mai săracă şi mai bogată, mai caldă şi mai rece, mai sinceră şi mai mincinoasă.

Nu simt. Pierd sentimente, oameni şi stări existenţiale. Mor.

Nu mai mor. Şi nici nu trăiesc.

Nu mai cred. Pentru că nici eu nu am fost crezută, înţeleasă sau certată. Nici mulţumită.

Nu mai vorbesc. Am descoperit linişte fantastică atunci când eşti în mijlocul celor pe care îi iubeşti şi ei nu par să mai aibă ceva de iubit la tine.

Nu mai sunt. Pentru că am fost prea mult departe.

Nu mai iubesc. Să fim sinceri… ura e mai aproape de noi, pacea e plecată în vacanţă iar amintirea fumează ţigări de foi incolore, inodore şi insipide.

Nu mai scriu. Nu pentru că eu nu aş putea, dar nu mă mai citeşte nimeni.

P.S. Daţi-mi un buzz în suflet să ştiu că e gălăgie pe mess şi nu-s încă pe Ignore List. Sunt eu. Cea care se caută.