Supliment la cultura inimii – pentru Alex

Nu lucrez în presă, nu am avut privilegiul să o cunosc pe Vanda. L-am cunoscut însă pe Alex şi asta mi-a cam schimbat viaţa.

În primul an de facultate, orice recomandare de la seminarele lui devenea lectură obligatorie pentru mine, fata din Smirdan venită la Jurnalism ca singura opţiune pe fişa de înscriere. Degeaba se ruga mama să mai încerc la o facultate, eu o ţineam una şi bună: Dacă nu e Jurnalism, nu e nimic.

Şi aşa a început totul – totul însemnând cei mai frumoşi ani din viaţa mea pentru că aşa descriu şi acum cei 3 ani în care am învăţat la Departamentul de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicarii. Şi din primul an, la orele de laborator, l-am avut profesor pe Alex Savitescu şi în fiecare dimineaţa de luni, de la 10 la 12 erau orele magice în care învăţam să scriem. Îmi plăcea grozav momentul în care aflam tema de tabletă şi mă ruşinam de faptul că nu citisem ziarul în dimineaţa aceea, de fiecare dată când Alex ne zicea ultimele noutăţi.

Tot prin primul an am auzit de doamna Vanda şi m-am gândit ce ghinion trebuie să fie pe capul meu faptul că nu am reuşit să o cunosc niciodată şi ce aiurea e că în anul întâi nu erau cursuri predate de ea.

De prin al doilea an şi mai ales prin ultimul, Alex devenise încet mai mult decât un îndrumător iar perioada în care am lucrat la licenţă a fost specială: aveam ocazia să petrec momente “mişto” cu Alex si cu celălalt Alex (Of..) în laboratorul Ringier făcând cuprinsuri şi modificări: eu –  mereu nemulţumită de rezultat, Savi zicându-mi că nu mai trebuie nici o modificare ( a doua zi îl sunam să îi zic că mie mi-a mai venit o idee şi sunt sigură că ideea asta mi-ar face lucrarea mai buna  iar el iar încerca să liniştească un student aflat la primul hop mai serios în viaţă).

Tot Alex m-a sfătuit să îmi păstrez actualul loc de muncă. Zicea el că e greu în presă şi că dacă îmi place ceea ce fac, să o fac cu plăcere  – iar dacă ies şi bani din asta, cu atât mai bine. Şi nu pot să nu îi urmez sfatul deşi mă doare uneori lăsatul ăsta de scris.  Ne-am întâlnit la un an de la licenţă, el povestindu-mi despre cărţi şi lucrări, eu povestind de clienţii mei şi cerându-i un autograf pentru un coleg de serviciu care îi sobea cuvintele la fiecare articol. Acelaşi coleg (of, Cip) care azi, m-a luat în sala de conferinţe şi mi-a zis adevărul crud.

Şi adevărul doare.. mai ales că weekendul asta mi-am cumpărat o carte al unui autor recomandat de el in facultate ( că mi-a fost dor de anii aia, iar) iar ultima mea discuţie cu Alex a fost acum vreo 3 săptămâni când mi-a zis: “Băi, acuma am birou, să vii in vizită, să mai stăm de vorbă!”

Of, Alex. Cum vor înţelege studenţii de anul acesta că tu nu mai eşti la biroul tău?

Ca să îl citez pe Cip, dintr-o discuţie avută înainte de autograf, prin 2010, cred că asta ne rămâne…

Ciprian Chelariu: tare de tot savitescu asta
Ciprian Chelariu: e ca vinu
Ciprian Chelariu: cu cat se invecheste
Ciprian Chelariu: …
Mihaela: ai citit cu politistii si boc?
Ciprian Chelariu: nope
Ciprian Chelariu: http://www.suplimentuldecultura.ro/index/continutArticolNrIdent/Interviu/6148
Ciprian Chelariu: le are
Ciprian Chelariu is typing…
Ciprian Chelariu: ce-i al lui e pus deoparte
 

3 trepte. X borduri. 2 vieţi. 1 speranţă

“Everdene, da ce faci? Nu mai scrii?”

Aşa mi-a spus colega de birou de câteva ori în ultimele 2 săptămâni. Iar faptul că soţul ei mă alintă aşa în fiecare zi nu mă face decât să îmi fie dor de scris şi de citit şi de toate ce erau odată parte din mine.

Azi o sa povestim puţin că tot e trecut de 12 noaptea. O să povestim despre trecerea timpului şi despre cum schimbă scările viaţa unui om. Vă voi spune despre fetele care se simt fără şansă în urmarea unei facultăţi în speranţa că idei vor veni pentru a schimba lumea noastră nebună nebună…

Duminică am mers cu Bianca, Diana şi Olivia în vizită la viitoarele facultăţi. Am dorit de la început să vizităm FEAA şi Facultatea de Psihologie. Încrezătoare, am parcurs liniştite drumul prin parcul din faţa FEEA dorind să intram şi să vedem cum e aerul de facultate. Bianca, cea care doreşte să meargă la această facultate, se deplasează cu ajutorul unui scaun cu rotile. În momentul în care am ajuns în faţa corpului B… ne-am dat seama că nu există rampă… şi nicio şansă de a urca scările cu un cărucior cu rotile. Bianca s-a consolat cu promisiunea unei alte fete care se deplasează cu ajutorului unui cadru: I-a spus că în spatele corpului B e o intrare care are rampă. Sper să o găsească în curând pentru a putea “pătrunde” în universitate.

Mai departe, am intrat în corpul A. Am intrat în clădire conducând căruciorul Biancăi. Am plimbat-o puţin pe holuri şi ne-am oprit în faţa scărilor de care trebuia să treci pentru a ajunge la lift sau la sălile de curs. Nicio şansă de a merge mai departe.

Am ieşit dezamăgite din clădire (deşi eu dupa 3 ani de lift ştiam cum stă situaţia) şi ne-am îndreptat spre corpul D, Psihologie şi Educaţie Fizică. Aici, a trebuit să o ridic pe Olivia pentru a urca cele 3 trepte de la intrare. Vestea bună e că următoarele scări a putut să le urce singură pentru că aveau balustradă sau perete pe partea dreaptă. Însă, pentru a ajunge la ele, va trebui mereu să reuşească să treacă peste cele 3 trepte… Aici mai avem o speranţă: am vorbit cu administratorul şef al facultăţii care a promis că va rezolva problema cu o rampă la intrare. Să sperăm că se va ţine de cuvânt.

Următorul hop: Cantina! “Miha, uite.. are rampă, rampă mică. Ce tare!” Aşa s-au exprimat fetele când au văzut rampa de la cantină. Am luat-o pe Bianca şi am împins la carucior încercând să urc rampa… Ghinion!!!!! Am alunecat pe gresia cu care era îmbrăcată rampa şi mai mai să alunec la vale. Gresia folosită alunecă aşa de rău încât e greu de închiput cum va reuşi să treacă de acest hop un student cu probleme de locomoţie.

Next Stop: Cămine. Şi aici există probleme cu rampele până a ajunge la uşa căminelor. Când intri în fiecare cămin există rampe de acces destul de bine proporţionate.

Nu mai spune nimic de borduri. Vă spun doar că luni, vom avea de facut din nou acelaşi drum pentru formalităţile de înscriere la facultate. Pentru că Olivia vrea să fie pshiholog iar Bianca economist. Să sperăm că paşii nu le vor fi împiedicaţi de 3 trepte nenorocite.

Vom reveni.

Teste porcine la seminarul de Drept

Din ciclul: Dă-le Doamne injecţii, următoarea ştire pe site-ul UAIC:

Două studente, de la facultăţile de Chimie şi Facultatea de Drept au fost confirmate ca infectate cu virusul AH1N1; ambele se află sub supraveghere medicală.

De dimineaţă, în UAIC au fost realizate anchete epidemiologice (controale medicale), atât în căminul C10 – acolo unde era cazată una dintre studente, cât şi printre colegii studentei de la Facultatea de Chimie, care urma studii de master în anul I.

Colegii studentei de la Drept urmează să fie testaţi la următorul seminar pe care îl vor susţine.

…………………………………

Dacă aşa stătea situaţia pe 27 Octombrie, am vrut să vad şi update-ul care nu a întârziat să apară:

Update

  • nici una dintre colegele de cămin ale studentei de la Chimie nu prezintă simptome de răceală; situaţia lor este ţinută sub monitorizare.
  • mâine, de la ora 10.00, va fi testată grupa studenţilor de la Drept

P.S. Nu mergeţi cu porcul la Facultatea de Drept că tre să aşteptaţi următorul seminar ca să fie controlat.