Operațiunea Bradul, parlamentare 2016

E înainte de ajun și, ca de vreo câțiva ani încoace, așteptăm să despachetăm cadourile. E ocazia de a dărui, de a vorbi, de a râde enorm.  E o ocazie în care eu mă simt binecuvântată pentru că am o familie minunată și aici mă refer la frați (li se mai zice cumnați), surori și părinți.

Acum ceva timp am decis să ne amenajăm o cameră la mama mea acasă unde să putem petrece weekendul. Am ales cea mai la dos camera, unde mereu e liniște, unde mama e mereu aproape pentru a avea grijă să nu ne deranjeze nimeni când dormim, unde focul troznește în sobă iarna și unde e răcoare și soare vara. O camera simplă cu jaluzele verzi și ciori pe pereți. E camera noastră unde ne simțim uneori mai acasă ca în Iași. După amenajare și mai ales după ce am cumpărat o bucată de pământ transformată de ai mei în moșie (livadă, fântână, grădină de zarzavat, nucărie și multe altele), Florin nu prea se mai dă dus de aici. Și pentru că la amândoi ne era dor să petrecem timp cu părinții lui, soluția a fost să îi invităm pe ei acasă la mama, uneori mai des decât mergem noi în vizită la Suceava. Asta și pentru că am cei mai de gașcă socri din Univers iar mama, Vasi și surorile mele se bucură mereu să îi aibă prin preajmă.

20151229_1109452

Așa că, după ce timp de mai mulți ani am fost despărțiți de Crăciun, acum vreo 3 ani am decis ca seara de Crăciun să o petrecem împreună (părinții lui Flo, mama și Vasi, surorile mele și cumnații mei). Și ca să fie treaba și mai bună am stabilit și un ritual: ne adunăm cu câteva ore înainte de Ajun, ascultăm colindele copiiilor din sat (which is preaty awsome), despachetăm vraful de cadouri și apoi stăm la masă. Și pot spune că, de câțiva ani, chiar aștept Crăciunul și mă pregătesc pentru seara asta cu mult timp înainte. Asta pentru că e o plăcere deosebită să o vezi pe mama cu un sac cu fundițe roșii așteptându-și darurile (asta după ce le pipăie pe cele cu numele ei și încearcă să ghicească ce cadouri are), pe Florin care nici nu are idee că își dorește ce i-ai cumpărat tu cadou sau pe Cosmin care vine cu jumătate de Italie după el. Ok, și eu sunt la fel de bucuroasă pentru că mereu sunt surprinsă plăcut.

Experiența asta a clipelor de dăruire în familie ne face, cumva, mai buni. Eu cred că părinții sunt direct responsabili de ceea ce vor deveni copiii lor și că, învățând copiii să dăruiască, părinții pot face  lumea asta mai bună. Și îmi mai place discuția despre sisteme politice care urmează mereu după masă spre disperarea mamei lui Florin și spre creșterea tensiunii socrului meu atunci când își apără opiniile în fața fiului său. Și chiar mi se pare cool să ai o familie unde singurele discuții în contradictoriu sunt cele pe teme politice (ai mei nu sunt fani PSD, oamenii chiar se dueleaza in curente și idei, concepții și experiențe). Și mi se mai pare foarte fain să te lauzi cu oamenii pe care îi iubești, să le spui cât de importanți sunt pentru tine și să le scrii, în prag de Crăciun, câteva rânduri.

La mulți ani, dragii mei!

 

20161223_145727_hdr

Advertisements

Niciodată nu e prea devreme pentru a spune “La mulţi ani, mama!”

La noi în familie, toate cadourile se dau mai devreme. Îmi amintesc cu dor de zilele noastre de naştere. Niciodată nu aveam răbdare să ne dăm cadourile aşa că de rareori chiar am primit daruri de ziua noastră. De obicei, păstram surpriza pentru sora noastră 2-3 zile, dar în momentul în care ne adunam toate, nu mai rezistam şi seara se încheia cu o surpriză pentru una dintre noi.

Însă cel mai greu era cu mama. Pentru că, a păstra un secret până la ziua mamei era unul dintre cele mai grele lucruri pe care le aveam de făcut. Discutam între noi, ne gândeam, făceam planuri. Iar când mai era foarte puţin până la marea zi… nu mai rezistam! Ţinând cont că eram prin liceu sau facultate şi ajungeam acasă doar în weekend, vineri seara era seara sărbătoriţilor.

Azi e vineri seară. Şi îmi amintesc de aceleaşi momente pe care le-am trăit de atâtea ori. Şi aş fi vrut să fiu acasă acum alături de mama şi Sarmiza. Pentru că azi, e o seară specială. Mâine mama mea va face 54 de ani! Şi normal, nu am putut aştepta până mâine aşa că prin deosebite şiretlicuri, am reuşit să îi facem o surpriză în direct prin telefon. Am transformat vinerea cu discuţii în jurul sobei în vinerea discuţiilor lungi  la telefon.

Şi pentru că toate lucrurile bune se întâmplă mai devreme la noi, doresc să fie mama fericită mai devreme decât şi-ar dori ea, să fie sănătoasă mai devreme de nevoie, să fie bucuroasă înainte de a ne bucura pe noi cu tot ce este şi să fie sigură că o iubim mult, fie devreme sau şi mai devreme.

Şi pentru că la noi în familie niciodată nu e prea târziu, aştept urările pentru mama mea!

 

La mulţi ani, draga noastră!

M.M.M.

„Cum să uit? Nimic n-am uitat îmi aduc aminte de fiecare vis pe care l-am visat in somn şi de fiecare vis pe care l-am visat treaz, cu ochii deschişi () Cum să uit pe mama şi pe tata? Cum să uit pe fraţii mei şi surorile mele? Cum să uit neamurile noastre? Cum să uit chipurile şi faptele oamenilor? Nu. Nu, n-am uitat nimic.” (Zaharia Stancu, Desculţ)