Utrecht – Plimbare prin 20 de secole de istorie (cu bicicleta)

Visul meu legat de biciclete s-a împlinit. Am ajuns în țara bicicletelor! Azi am vizitat Utrecht, un oraș istoric, raiul celor care iubesc liniștea și mersul pe două roți.

Lumea pare prea liniștită, oamenii prea mulțumiți. Mie mi se pare prea ciudat pentru că nimeni nu aleargă, nimeni nu se grăbește. Nu am auzit nici măcar un singur claxon de mașină. Doar o sonerie de bicicletă, câteodată.

DSC02164Dom Tower. 112 metri înalțime și 465 de pași pentru a ajunge în vârf. Turnul adună în jurul său toată viața istorică a orașului: cele cinci biserici în cruce, clădirile universității, poșta (muzeu și oficiu), bulevardul filmului.

DSC02178Statuia lui Francois Villon, poet problemă în perioada sa.

DSC02185Bicicletele și viața liniștită sunt la ele acasă. Canalul vechi traversează orașul și adună în jur bicicletele celor care sunt la serviciu în zonă. Mai pe seară, fiecare își va lua mijlocul de transport și îl va parca în fața casei sau poți vedea prin fereastră bicicleta parcată aproape în sufragerie.


DSC02188Una dintre puținele mașini de pe strada cafenelelor așteaptă să fie încărcat gunoiul. Fără grabă sau și fără claxoane nervoase. Un singur muncitor a ridicat calm gunoiul. Între timp a mai ajutat o femeie care avea probleme cu bicicleta.

DSC02203Nu contează ce mașină are un băiat. Oricum, plimbările cu bicicleta sunt cele mai interesante. Mai ales ca poți lua un copil pe scăunelul din fața bicicletei și un altul pe scaunul din spate.

DSC02206DSC02207

DSC02208

Sexy lady on the end.


Fuga de vântul catalan

Vântul din Catalunia nu face bine tenului românesc. Te face să stai în casă şi să te sperii de toate geamurile deschise de la vecinul de sus. Faţa nu mai e românească de mult fiindcă apa catalană a început, încet, să o înstrăineze.

Vântul din Catalunia nu face bine mâinilor româneşti. Când mergi pe stradă şi simţi că te ia totul pe sus, îţi dai seama cât de neputincios eşti. Şi nu numai că eşti, dar previziunile meteorologilor îţi spun că aşa vei fi şi în continuare.

Vântul din Catalunia nu face bine gunoiului. Resturile, pe care încerci să le aduni, sperând că îţi vei da seama ce e cu viaţa ta, se împrăştie peste tot. E greu să mai ţii cont de reciclarea gunoaielor pe un timp ca acesta. Le pui pe toate în acelaşi tomberon şi speri că maşina va veni la timp ca să nu îi deranjeze pe alţii mirosul.

Vântul din Catalunia nu face bine stăinilor din jurul tău. Îi face să se sperie mai mult şi să se îndepărteze mai tare. Şi refalele în care simţeai un iz de prietenie nu fac decât să te usuce mai mult de dor.

Vântul din Catalunia nu face bine studenţilor care mai au un strop de sesiune. Soarele de afară, văzut pe geam,  le dă speranţe că poate o să treacă la examene, însă vântul din realitate le spulberă visele. Mai au de lucrat şi la capitolul visuri.

Vântul din Catalunia nu îmi face bine nici mie. Îmi dă dureri de cap şi stări care nu se încadrează în previziunile INMH (România). Suflă cu putere de la Barcelona la Bucureşti şi în curând, va trebui să îi shimb direcţia. Aştept vremuri umede şi reci.

Parfum animal a la Lleida

În ultima vreme, oraşul miroase din ce în ce mai ciudat. Culmea, am observat şi următoarul obiect, aşezat, din 500 în 500 de metri, pe malul Bahluiului din Lleida. Asta să fie cauza?

Şi căţei plâng câteodată...
Şi căţei plâng câteodată...

Încă nu ştiu la ce e folosit conţinutul acestor containere, însă sper ca în perioada următoare, să nu descopăr şi lângă blocul meu un obiect asemănător. Nu de alta, dar “baba absolută” de la 4 o crede că îs jucării pentru somnul ei de frumuseţe şi mă trezesc cu parfumuri ciudate aproape de dormitorul meu!