Soluţii pentru nebunii de stări ciudate

Când eram în generală aveam un covor în sala de curs. Era un covor care mereu avea un colţ ridicat în sus şi care ne făcea mereu în ciudă. Am încercat să punem greutăţi peste el până a doua zi, am încercat să lăsăm catedra până a doua zi să îl preseze. Nu a dat niciun rezultat pentru că nesimţitul covor rămânea tot cu un colţ ridicat.

Clasa noastră era lângă cancelaria profesorilor. Şi de fiecare dată când domnul director era într-o stare mai proastă, deschidea uşa clasei noastre în pauză şi striga:

” – Măriuţanu, covorul!”

Nu aveam niciodată o explicaţie plauzibilă şi scenele de acest gen au avut loc toată generala până când Măriuţanu a putut să îi replice directorului:
“Domnule, nu mai sunt şefa clasei. Întrebaţi-o pe Dănilă!”

De multe ori, şi eu, îmi vărs nervii pe cei din jurul meu sau fac diverse nebunii pentru a ieşi din stările mai puţin frumoase în care mă aflu uneori. Şi pentr că azi e una din zilele acelea, conştientizez puţin ce îmi vine prin minte că am făcut de-a-lungul timpului:

– Mânânc extraordinar de multă ciocolată, asta în condiţiile în care afară e un frig nebun şi nu-i prea uşor de procurat alimentul dulce.

– Citesc o carte pentru foarte puţin timp pentru că mă plictisesc rapid de tot şi încep să umblu prin casă.

– Dacă e nevoie de curaţenie, îmi reintru în ritm şi în 2 ore de şters, curaţat, frecat îmi trece orice urmă de indispoziţie. Dar.. dacă e curat şi am ce face prin casă.. găsesc altele.

– Fac mâncare. Ceva ce nu am mai făcut de mult timp sau încerc ceva noi. Sau îmi fac cartofi prăjiţi cu brânză sau mănânc Junk Food. Numai ca să mă pedepsesc 🙂 După aceea mă doare burta şi pentru că am făcut atât de multe combinaţii nu ştiu de la ce şi iar mi-i rău:)

– Mă uit la poze din Lleida şi mi-i mult mai rău pentru că nu am uitat-o însă. Dar apoi mă uit la bilete de avion, la date şi îmi zic mereu: “Mai e puţin şi eu am răbdare de obicei”.

– Dacă Florin încă nu a venit cu florile, mă duc eu să îmi cumpăr câteva. Riscul e să mă întorc şi cu nişte pungi pline de ceva ce oricum nu am nevoie.

– Ascult Hara sau Pachelbel . Ambele genuri merg extraordinar de bine. De fapt, cred că reprezintă suprema plăcere şi eugeniile şi pufuleţii pot vindeca orice:) Mai puţin covorul din generală…

 

 

Inspiraţie.

Uneori te apucă aşa un dor de tine.

Atunci când nu mai nimereşti parolele pe site-uri, degetele îţi fug de pe tastatură şi încă ai peste 20 de tab-uri deschise în browser acasă. Atunci când Facebook-ul nu-ţi mai transmite nimic şi mâncarea e oprită din fierberea ei zilnică.

Şi tu fierbi.

Mai mult decât ai dori, noaptea a venit şi pare că la fel vine şi frigul. Ai vrea să porneşti centrala dar îţi place răcoarea nopţii când în sfârşit nu ţi-e frig la picioare şi vrei să îţi dai şosetele jos. Te doare puţin capul pentru că iar ai încălcat regula elasticului de neprins în păr iar mâinile îţi miros uşor a morcovi.

Şi stai în faţa monitoarelor cu poze deschise pe ambele şi fără cuvinte, idei sau gânduri importante. Doar că, citindu-l pe el ţi-a venit dor de tine.

 

Minunata mea mâna stângă. Rezumatul mişcărilor interesante.

A trecut o primă săptămână în care mi-am semi-folosit şi mâna dreaptă. Aş vrea să prezint câteva avantaje ale stării în care m-am aflat şi câteva probleme întâlnite:

  • Mouse-ul folosit cu mâna stângă îmi incetineşte puţin ritmul dar nu scade productivitatea. Dau click-uri mai cu prudenţă şi cu seriozitate. Şi oricum, mouse-ul primit cadou când am împlinit 23 de ani şi-a făcut treaba în aceste zile ca pentru toţi anii în care nu l-am folosit. Prin urmare, voi continua deocamdată să folosesc tot mâna stângă pentru mouse, dar am alăturat combinaţiei un mouse-pad cu silicon.
  • Scrisul cu o singură mână nu m-a făcut să recitesc ceea ce am scris pentru că eram prea bucuroasă să termin de redactat. În concluzie, s-au strecurat câteva erori în unele paragrafe iar scrisul pe mess a fost mai chinuitor ca de obicei, în special la serviciu. E greu să faci faţă cu o singură mână unor mai multe ferestre de mess deschise şi active în acelaşi timp.
  • Comunicarea cu cei din jurul meu s-a îmbunătăţit. Astfel, în loc să scriu am preferat să vorbesc personal cu cei cu care lucram, să dau telefoane in loc să scriu mesaje, să fac vizite, să îmi amintesc de lumea pe care o neglijasem în ultimul timp.
  • Odată cu experienţa mâinii în gips mi-am dat seama că oamenii cu dizabilităţi nu au nicio şansă să se simtă normali în ţara asta. Trecând peste episodul cu secretariatul mărturisesc să nimeni nu mi-a oferit un loc într-un autobuz aglomerat şi am fost nevoită să cobor şi să îl aştept pe următorul pentru că îmi era imposibil să mă descurc cu o umbrelă în mâna stângă şi cu mâna dreaptă atârnată de eşarfa de la gât.
  • Anti-inflamatoarele pe care le-am luat mi-au dat o stare de somnolenţă dar şi de ameţială încât am ajuns să vorbesc mai multe prostii ca de obicei şi să râd din orice. În plus, mi-au dat o stare suficient de interesantă pentru a mă face în fiecare seară să mă uit la Femei Criminale sau la mai nu ştiu ce documentare cu criminale.
  • Am învăţat să dau indicaţii clare cu privire la locurile din casă unde se pot gasi chestii utile. Şi am învăţat să ţin minte unde îmi pun lucrurile. Totuşi… m-am îmbrăcat într-o singură zi cu paltaloni care aveau 2 nasturi:)

Per total a fost o experienţă interesantă şi sper că va ajuta la ceva. Încă mai am mâna amorţită puţin, dar sper să fie bine în curand.

Voi reveni cu istorisiri mai interesante din moment ce acum mă surprinde cât de multe lucruri pot realiza cu mâna stângă.