Pod. Peste ţara lalelelor (că tot vine ziua mea)

Pe vremea când locuiam în Lleida pentru una dintre cele mai frumoase perioade din viaţa mea, îmi plăcea la nebunie să mă plimb pe podurile din oraş. Unele erau şi pentru maşini, altele doar pentru pietoni. Oricum, era foarte frumos să alergi dimineaţa şi să le înconjori. Mirosul de toamnă târzie şi frunzele căzute pe jos erau o încântare.

În Iaşi există poduri destul de multe, deşi mai multe pasarele care trec pe deasupra doar pentru a trece maşini pe dedesubt, fără nimic special. Nu pot spune că îmi plac podurile din Iaşi iar de Podu Roş… încă nu am descoperit magia culorii de la tarabele de pe acolo.

Olanda însă… este deosebită şi dacă ne gândim la miile de poduri care se află pe teritoriul său. Numai în Amsterdam putem număra 1281 de poduri. Ceea ce este interesant la podurile din Amsterdam şi din Olanda? Ei bine, majoritatea din ele se ridică pentru a trece v vapoare şi se coboară pentru a trece maşini şi trenuri. Uneori o străduţă cu un singur sens şi cu o pistă pentru biciclete se continuă cu n pod. Dacă este un mic vaporaş care doreşte sa treacă pe acolo, cel care conduce vaporaşul coboară, ridică podul ajuntându-se de sistemul manual sau automat, trece vaporaşul apoi se întoarce şi reface strada la loc. În acelaşi timp lumea aşteaptă răbdătoare să se refacă podul. Uneori cel din maşină ajută pe conducătorul vaporaşului şi îi ridică sau lasă în jos podul.

Nu ştiu ce mi-a venit să scriu despre poduri:) Poate vizita la Selgros mi-a trezit amintiri. Oricum, ataşez nişte poze de la Madurodam, oraşul olandez în miniatură, pentru a explica cum funcţionează podurile din Olanda. La legături cât mai bune!

Podul se ridică....

 

 

Vaporaşul trece...

 

 

Şi trece şi trenul:)
Advertisements

Adieu Lleida! Trăiască viaţa trecută!

Am părăsit Lleida cea cu miros de câine. Nu, am părăsit Lleida cea cu miros de toamnă târzie.

Am rupt plasele cu lucruri nefolositoare şi m-am despărţit de puiuţii mei de papucei. Am rupt mâinile cu frământări legate de cum o să fie acasă, când acasă ştiu că nu mai înseamnă Historiador Josep Lliadonosa 2, 4, 2.

Am scăpat de baba care sforăia noaptea în camera vecină. Dar… am scăpat şi de prejudecaţi. Ştiu că doamna a avut problemele ei, la timpul ei şi la vremea când mai avea o fiică…

M-am luptat cu vântul catalan. M-a învins vântul pentru că era vânt fără praf şi fără bucăţi de tencuială.

Am lăsat în urmă nebunia de catalnă-castellană. Dar, am lăsat oamenii calzi care îţi vorbesc mereu frumos şi cu respect.

L-am mai văzut pe Joan Carles de la Relaţii Internaţionale chinuindu-se să vorbească în engleză. De fapt, ne-a îmbrăţişat şi ne-a spus că i-a plăcut să ne aibe prin preajmă. Apoi, cu răbdare s-a întors la un alt erasmus rătăcit în marea Lleidă.

Am uitat de Bahlui şi am vărsat toată energia în Segre. Am alergat pe malurile lui şi nu am ajuns decât pănă la cel mai apropiat pod: era Capătul (CAPPONT).

Am plecat din oraşul gol şi pustiu. Greşit, mi-am luat “La revedere” de la locurile intime şi singuratice din acelaşi anotimp unde totul e neschimbat.

Am fugit spre autogara veche pe acelaşi drum aglomerat de doritori de melci. Am uitat… drumul era măturat în fiecare zi şi maşinile de la reprezentanţele Mercedes îmi spuneau: “Cu autobuzul. Încă nu e vremea pentru una ca noi!”

M-am urcat în autobuzul plin cu negri, ca de fiecare dată când plec spre Zaragoza. Am coborât cu gânduri bune şi cu nişte cuvinte învăţate în dialectele lor. Cu  “Mi pewu” m-a aşteptat Frank.

Adieu Catalunya. Ens veiem!

Fuga de vântul catalan

Vântul din Catalunia nu face bine tenului românesc. Te face să stai în casă şi să te sperii de toate geamurile deschise de la vecinul de sus. Faţa nu mai e românească de mult fiindcă apa catalană a început, încet, să o înstrăineze.

Vântul din Catalunia nu face bine mâinilor româneşti. Când mergi pe stradă şi simţi că te ia totul pe sus, îţi dai seama cât de neputincios eşti. Şi nu numai că eşti, dar previziunile meteorologilor îţi spun că aşa vei fi şi în continuare.

Vântul din Catalunia nu face bine gunoiului. Resturile, pe care încerci să le aduni, sperând că îţi vei da seama ce e cu viaţa ta, se împrăştie peste tot. E greu să mai ţii cont de reciclarea gunoaielor pe un timp ca acesta. Le pui pe toate în acelaşi tomberon şi speri că maşina va veni la timp ca să nu îi deranjeze pe alţii mirosul.

Vântul din Catalunia nu face bine stăinilor din jurul tău. Îi face să se sperie mai mult şi să se îndepărteze mai tare. Şi refalele în care simţeai un iz de prietenie nu fac decât să te usuce mai mult de dor.

Vântul din Catalunia nu face bine studenţilor care mai au un strop de sesiune. Soarele de afară, văzut pe geam,  le dă speranţe că poate o să treacă la examene, însă vântul din realitate le spulberă visele. Mai au de lucrat şi la capitolul visuri.

Vântul din Catalunia nu îmi face bine nici mie. Îmi dă dureri de cap şi stări care nu se încadrează în previziunile INMH (România). Suflă cu putere de la Barcelona la Bucureşti şi în curând, va trebui să îi shimb direcţia. Aştept vremuri umede şi reci.