Prânz la Bazar (fără manele de data asta)

Astăzi voi vorbi despre un loc deosebit numit Bazar. E locul din Rotterdam unde se poate asculta muzică de toate felurile (inclusiv manele) şi locul unde se pot satisface mai toate gusturile culinare. Pentru că la Bazar mâncarea e bună, atmosfera e relaxantă iar chelneriţele întreabă mereu: “De unde sunteţi?”. Şi în jur poţi vedea familii venite să ia prânzul sau micul dejun, cupluri la o masă mai rapidă şi deosebită sau turişti în trecere.

Mesele sunt scrijelite şi vopsite în albastru, verde, galben. Şerveţelele sunt şi ele de mai multe culori iar farfuriile au forme care te duc cu gândul fie la modelele turceşti fie la castroanele de lut româneşti tradiţionale. Am încercat salată cu frigărui de pui, shaorma şi pâine cu mai multe chestii (specialitate olandezo-franceză parcă). Porţiile au fost suficiente pentru a ne sătura iar testul gustului a fost trecut cu brio. La salată şi shaorma am fost serviţi cu vreo 3-4 feluri de pâine, de la lipie la pâine neagră şi pâine rotundă abia scoasă din cuptor.

Restaurantul e pe mai multe nivele iar baia e făcută dintr-un mozaic multicolor şi de simţi în tablourile miniaturiştilor turci (că tot ne numim toţi Roşu). Chelnerii sunt simpatici, rapizi şi binevoitori iar lumânările puse în sticle de vin dau impresia de intim şi cald.

Normal, fotografii pentru exemplificare:

Pâine cu... multe!
Un fel de kebab cu aripioare
Frigări şi pâine

Din jurnalul călătorului RATP. Ne facem că dăm noroc, da?

Acelaşi traseu, acelaşi autobuz, acelaşi controlor. Numai personajele diferă.

Controlorii urcă în autobuz şi controlează toţi călătorii. Toată lumea are bilet, toată lumea e corectă. Când se pregătesc să coboare, urcă un băiat grăbit care nu compostează biletul. Controlorii, atenţi, se îndreaptă spre el şi îi cer legitimaţia de călătorie.

Băiatul mărturiseşte că nu are bilet iar controlorul, profitând de faptul că nu erau decât 5 persoane în autobuz (2 fete, 2 controlori şi cel care a sfidat legea) spune:

“Auzi, nu vrei să ne înţelegem şi noi cumva? Dai şi tu 20 de lei şi gata”.
Băiatul îşi caută portofelul iar fetele privesc pe geam, nu cumva să vadă tranzacţia.
“Auzi, te faci că dăm noroc da? Şi pui banii în mână.”
Îndeplinită misiunea, băiatul coboară la următoarea staţie.

Controlorii, profitând de faptul că rămăseseră cu numai două călătoare (care aveau legitimaţie de transport) se apucă de dansat şi cântat manele. Pentru bun simţ, nu mai dau noroc cu nimeni.