Oamenii şi trăirile lor – întrebări simple

“Întrucât voi trăi mai puţin decât celelalte, mi-am promis să trăiesc mai repede.”

(Alexandre Dumas-fiul — Dama cu camelii)

Cum fac unii oamenii atunci când se hotărăsc să traiască mai mult decât putem noi susţine şi percepe? Sunt oameni pe care i-am avut în jurul nostru timp de câteva minute poate dar am avut impresia că îi ştim de o veşnicie, că ne înţeleg, că ne simt, că ne plac, că ne urăsc.

Mi-a plăcut mereu să ascult lumae vorbindu-mi de ale ei. Odată, în autobuz, am auzit povestea unei bătrâne care tocmai îşi internase soţul în spital. Mi-a povestit (Din Copou până în Podu Roş) toată istoria vieţii ei de femeie necăjită. Am ascultat-o şi din când în când, o mai întrebam câte ceva. Înainte să coboare, m-a întrebat la ce facultate sunt studentă. I-am răspuns că studiez Jurnalismul. Tanti mi-a dat o replică grozavă: “Să ştiţi că vi se potriveşte. Staţi şi ascultaţi toţi bătuţii în cap, aşa ca mine. Şi le mai puneţi şi întrebări, le daţi impresia că sunt importanţi. Felicitări!”.

Când mergeam cu Olivia la Oradea era un doctor care aveam obiceiul să poarte un dialog fascinant cu pacienţii lui. Exemplu:

Doctor: De unde veniţi?
Pacient: Din Rădăuţi.
Doctor: Din Rădăuţi… şi aţi luat trenul din Suceava, bănuiesc.
Pacient: Da, din Suceva.
Doctor: Câte persoane aţi fost în compartiment?
Pacient: Păi… vreo 4 până la Câmpulung, apoi au coborât 2. De la Cluj s-au mai urcat încă 3 persoane.
Doctor: Înţeleg. Şi cine s-a urcat la Cluj?
Pacient: O femeie de vreo 40 de ani.
Doctor: Şi ce treabă avea femeia la Cluj?
Pacient: Da nu ştiu.
Doctor: Avea bagaje? Era supărată, fericită?
Pacient: Nu am fost atent aşa de tare, a coborât destul de devreme.
Doctor: Bine, data viitoare sper să fii mai atent. Cum se poate să vii cu trenul 10 ore şi să nu ştii nimic despre cei cu care ai călătorit în acelaşi vagon?

Chiar… Te-ai întrebat vreodată câţi oameni au trăit mai repede decât tine?

Din jurnalul călătorului RATP: Roaba călătoreşte fără bilet.

Din ciclul : ” Ce mai cară fiecare”, RATP Iaşi prezintă:

Cug, piaţa, staţia de pornire 43, Sâmbătă după masă.
După ce urcă toţi călătorii de pe peron într-un 43 gri adus din Spania, un călător cu o roabă se chinuie să intre în mijlocul de transport în comun. Îşi alesese însă uşa destul de prost pentru că avea o bară la mijloc şi 2 trepte. Dar bărbatul, uşor mai mult în compania lui Bacchus decât în compania RATP, insistă.

Şoferul, observând deja chinul prin care trece moşul cu roaba, strigă: “Da dă-te jos cu roaba!”
Moşul are însă răspunsul pregătit: “Stai aşa. Taci că îţi dau bani.” Iar şoferul tace şi aşteaptă omul să-şi urce unealta.

Mai pe lateral, mai pe de-a dreptul, sprijinindu-se de bară şi întorcând roaba pe toate părţile, moşul reuşeşte să o urce în autobuz răsturnând în spate tot ce avea în cuvă: câţiva saci, o haină, o bucată de covor. Autobuzul pleacă.

Călătorul cărător, ajunge printre scaune cu greu până la şofer şi se întinde la o şuetă cu acesta în timp ce îi strecoară o anumită sumă, subtil. Întorcându-se în spatele autobuzului, moşul începe să se simtă bine lângă roaba lui: cântă, recită versuri şi invită pe călătorii din staţii să urce în autobuz. Câţiva mai norocoşi, reuşesc să treacă pe lângă roaba din dreptul uşii şi să îşi găsească un loc pe scaune.

La Frigorifer se termină călătoria roabei pentru că stăpânul decide să o elibereze din jugul format dintr-o bară de autobuz şi vreo 2 scaune. Unul dintre călători uşurează călătoria apucând roaba de mânere şi ajutându-l pe moş să o dea jos mai repede. Şoferul închide uşile iar moşul râde satisfăcut făcând semn de mulţumire. În urmă.. doar puţin praf de var şi câteva fire din covor. Şi călătoria fără bilet şi fără controlori.

Pentru dragostea din Tico, cu drag, vecina

Dragoste cu linişte într-un Tico din parcarea pieţei Cug. Aşa se observă de la balconul meu, din ce în ce mai des. Sfioşi, cei doi, se îmbrăţişează dulce dulce şi sfios, uitându-se timizi în jur. Fata, îşi pune capul pe umărul băiatului iar mâna lui îi mângâie faţa.

De Valentine’s day, Tico-ul a fost parfumat frumos de mirosul trandafirului pe care el i l-a adus în dar. Au stat unul sprijinit de celălalt şi au rezistat agitaţiei produsă de aprovizionarea magazinului alimentar din zonă sau descărcării unui camion de mandarine. În zare, sacii de cartofi aduşi de comercianţi completau priveliştea plină de iubirea lor.

Şi, pentru că Alina m-a rugat să scriu despre iubirea lor platonică şi Tico-izată, le dedic următoarea melodie care mă obsedează în ultimul timp. Pentru că vreau şi în zona pieţei CUG să fie Picături de apă dulce şi raze de soare (Gotas de agua dulce y rayo del sol).