Despre mine, azi.

La 30 de ani înveți că oamenii contează, că încă te bucuri de zăpadă, că viața e frumoasă cu bune și rele și că apreciezi mai departe, la fel ca și până acum: sinceritatea, lucrurile adevărate, umanitatea și zilele mai puțin bune (pentru că de aici înveți).

16106924_10209497945820179_817546007_o

Tot pe la 30 de ani îți dai seama că vrei să citești mai mult, să fii ușor mai relaxată, să te complici mai puțin (dar totuși să te complici, să trăiești clipele cu ardoare, tărie și energie), să cunoști oameni noi dar să ții cu dinții la cei prezenți cu adevărat în viața ta.

Până la vârsta asta am învățat să copilăresc și îmi doresc să respect acest drept al copiilor mei. Am învățat să trăiesc, să sufăr, să plâng dar și să râd în hohote în special în timpul serilor petrecute în familie. De fapt, cred ca în 30 de ani am avut parte de cele mai bune lecții acasă, de cele mai bune exemple (atât de la mama cât și de la părinții lui Florin), de cele mai iubitoare îmbrățișări date de tatăl lui Florin și recunosc: l-a învățat și pe fiul lui cum stă treaba cu acest aspect.

Până la 30 de ani am avut răbdare să nu sar etapele, să învăț de unde se poate și să fiu fermă pe ceea ce îmi doresc, simt sau cred. Însă niciodată nu am considerat că dețin adevărul absolut, deși, uneori, am fost încăpățânată în ideile mele. Dacă apreciez ceva la mine (și da, eu nu sunt modestă la treaba asta, știu ce pot și fără a fi îngâmfată, la unele faze sunt mândră de mine, bucuroasă de mine, tristă de mine) e faptul că nu mă dau ușor bătută.

Din păcate sau din fericire, îmi iau majoritatea energiei din jurul meu. De asta pentru mine conteaza mirosul de cafea dimineața (chiar daca efectul mă trimite pe lună și de asta nu beau băuturi cu cofeină), deschisul geamului imediat ce mă dau jos din pat, haosul de pe biroul meu și curățenia făcută la jumătate de an, fiecare zâmbet al colegilor, fiecare lucru neadevărat, fiecare privire mai întrebătoare și fiecare floare (de aceea plantez flori pe care uneori nu am timp sa le îngrijesc, pun mare preț pe lumina naturală și îmi aleg zilele în care stau într-un birou sau în altul în funcție de ceea ce simt în ziua respectivă).

0597-nunta

Sunt conștientă că sunt o persoană foarte norocoasă și sunt conștientă că am muncit mult pentru asta. Sper să mă ridic la înalțimea iubirii și drăgășeniei celor din jur, să pot să mulțumesc vreodată oamenilor care m-au îndrumat, care m-au temperat, care m-au inspirat. Pentru că oamenii aștia nu sunt genii sau profesori în marea lor măsură, dar sunt acei oameni care fac gesturi mici: tanti de serviciu care îmi caută telefonul într-o zi nebună, Ancuta care își lasă problemele personale atunci când cineva suferă mai mult, Anna care înțelege dacă nu am chef de ceva la un moment dat și care mă susține și ascultă de vreo câțiva ani, Bogdan cu scepticismul lui, Ovidiu cu energia lui, Alex care râde uneori cu mine deși sunt sigură că nu întotdeauna e amuzant ceea ce spun sau Sarmiza când face cea mai bună pizza. Și lista poate continua.

Azi a fost o zi liniștită și frumoasă. O zi în care mi-am dat seama că lucrurile trebuie spuse uneori sau scrise de alte câteva ori.

Vă mulțumesc pentru tot ceea ce sunt.

16118726_10209497945020159_520770904_n

HandOut – sau un alt fel de a zice: “Îmi pasă!”

Să zicem…

Dacă ar fi să fii într-un scaun cu rotile după o întâmplare mai nefericită din viață, ai avea încredere în cineva să te ajute să treci strada? Sau să îți cumpere drojdia care îți lipsește să faci o pâine delicioasă. Sau să meargă cu tine la un film. Sau să îi aducă mamei care e mereu alături de tine o pastilă când e răcită?

Să o luam acum puțin alffel…

Dacă ai fi in Palas și ai ști că la 5 minute de locul în care te afli, ar fi un om care ar avea nevoie să cumperi o pâine, să i-o duci la etajul 2, el să îți plătească pâinea iar tu să îi oferi timpul necesar livrării… Ai fi gata să ajuți? Sau dacă ai locui în Copou și te-ar ruga cineva să verifici programul secretariatului Facultății de Litere în ziua de Joi, ai face-o?

HandOut se dorește a fi mediul de comunicare între cei care doresc să ajute și oamenii cu dizabilități care au nevoie de ajutor. Pentru început, ne organizăm sub forma unui grup pe Facebook și vă invit pe toți din Iași interesați de idee să dați Join aici. Avem planuri multe și îndrăznețe pentru viitor pe care le vom împărtăși pe grup. Pentru început:

  • De unde a pornit ideea: Olivia e sora mea super mega dragă și are distrofie musculară. Am întrebat-o cum i-ar putea un om străin face viața mai ușoară și despicând firul în patru am ajunt la ideea de Handout.
  • Când și unde a pornit echipa: La Startup Weekend Iasi am pitch-uit ideea de Handout și spre surprinderea și bucuria mea am găsit 4 oameni absolut minunați care au vrut să meargă mai departe cu această idee alături de mine. Totodată, am întâlnit mulți oameni frumoși dispuși să ne ajute să mergem mai departe – Mulțumiri!
  • Cine suntem noi: Felix (om bun, blogger, IT professional, Centric), Sorin și Marius (prieteni, Backend developeri, SendGrid), Razvan (căutător de lucruri bune, Suport Tehnic, SCC) și eu – Miha (optimistă, PM, Levi9)
  • Ce dorim: Dorim să dezvoltăm un proiect social menit să ajute oamenii să ofere ajutorul atunci când se află în proximitatea unui om care dorește ajutorul. Invers, dorim să ajutăm pe cei care au o anumită dizabilitate să găsească ajutor în cartierul lor, poate și pe strada lor folosind o aplicație care să îi pună în legătură.
  • Ce poți face tu: Da Join la Grup. Odată ce ne adunăm mai mulți vor aparea cererile de ajutor. Ajută sau cere ajutor și apoi povestește experiența ta pe Grup. Grupul va fi baza de care avem nevoie să începem aventura noastră.

Atenție: Acțiunile noastre și optimismul celor care ajută sau vor să fie ajutați pot fi contagioase. Te invit să te molipsești:) P.S. Pentru prima dată în istoria acestui blog, vă rog să dați Share!

Așa a început proiectul și îmi e foarte dragă fotografia asta.
Așa a început proiectul și îmi e foarte dragă fotografia asta.

Când inspirația revine odată cu vioara lui Mihai

De vreo 2 săptămâni mă gândesc să încep să scriu despre oameni. Oamenii așa cum îmi place mie să îi definesc: frumoși la suflet, calzi la vorbă, inteligenți la încurajări și foarte dragi mie.

Cu noua asta interfață a WP-ului am observat că exită un buton care se numește Inspire me! Și la un simplu click pe el, random, mi-a căzut ca,  în lipsă de inspirație, să scriu despre un cântec care îmi place mult, povestea lui, cum mă face să mă simt și așa mai departe.

Bun, deci cântec și oameni:) Atunci ar trebui să aleg primul om din domeniul cântecului. Și atunci… îmi amintesc cu mare mare drag de Mihai.

Mihai e omul cu vioara, omul cu vocea caldă, omul cu suflet mare și cu păr atît de frumos alb pe ici pe colo. Mihai a știut mereu să mă înveselească și e primul și cred că și singurul care îmi zicea inconfundabilul Săru mâna șefa! 

Cred că ne vedem odată la 1-2 ani momentan și atunci cam din întâmplare pentru că mereu Mihai e pe undeva plecat. Dar cand ne vedem Mihai mereu zâmbește și mereu mă face să mă simt extraordinar de bine. Uite, acuma l-am tăguit pe Facebook într-o poză veche și el mi-a comentat tot în stilul caracteristic. Și cum să nu îți amintești cu drag de oameni ca el, de viori și de muzică, de copilărie sau tinerețe ( vorba lui Mihai)?

Acum Mihai face parte dintr-un proiect numit Pentatonica și vă las să vă delectați putin cu ce se întâmplă cu Mihai și vioara lui ca să înțelegeți cum stă treaba: