Muzeul inimii mele

“Expun aici, în muzeu, gulerul pijamalei și unul dintre papucii pe care-i purta tata în noaptea aceea; întotdeauna îmi trezesc melancolie”

(Orhan Pamuk, Muzeul Inocenței)

Dar, morții cu morții și viii cu viii cum spunea mama uneori. Și mai spunea mama uneori că timpul le vindecă pe toate. Și mai spunea mama uneori că trebuie să am răbdare. Și mai zicea mama așa destul de des că nah… se uită toți al cui e câinele.

Dar, pentru cei care au citit Muzeul Inocenței sau pentru cei care nu l-au citit încă aș dori să vorbesc despre colecția din muzeul meu. Orhan Pamuk expune în muzeul lui o pereche de cercei albaștri,  o pereche de șosete albe, ca de copii,  un pahar de cristal, gulerul pijamalei purtate de tatăl său în seara când  a murit în dorința de a păstra formele, culorile, mirosurile faptelor de  viață care i-au dominat fericirea sau singuratatea.

De acceea,

expun aici, în muzeu, lenjeria verde cu frunze maro dăruită de mama când am început facultatea.

expun aici, în muzeu, unul dintre fluturașii lui Lili pentru a zbura la Viena acuși peste 2 zile.

expun aici, în muzeu, cutia de praline belgiene dăruită de Adrian anul acesta. O expun aici pentru că Olivia oricum n-a fost nicicând mai fericită.

expun aici, în muzeu, elicopterul lui Florin. Cu tot cu alice și incărcător. Copilul tot copil rămâne așa cu toate șotiile lui.

expun aici, în muzeu, fularul de la tata socru pentru că ține de cald mereu.

expun aici, în muzeu, gutuia care a făcut-o pe mama să plângă de Crăciunul de anul asta. Adica a șasea colindă a Sarmizei.

expun aici, în muzeu, rochiile albastre cu dantelă albă purtate la serbarea de Crăciun de mine și de Anca.

expun aici, în muzeu, telefonul lui Ezequiel, copilul Mioarei, să îmi amintească de pozele făcute azi.

expun aici, în muzeu, floarea de sârmă verde portocaliu dăruită de Anca acum mult timp. Pentru amintiri din jurul geamului.

expun aici, în muzeu, acvariul cel mare al Monei în dorul peștișorului auriu.

expun aici, în muzeu, cheia de rezervă a apartamentului în care locuiesc acum.

Pentru prieteni.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Când scrisul se întoarce acasă

Totul a pornit de la amintirea din liceu a unei vechi prietene şi de răni vechi care trebuiesc vindecate. Probabil e criza sfertului de veac sau bucuria de a trăi pentru mine. Ce să fac, în 10 zile o să mai trec un prag şi vă anunţ de pe acum că vreau doar flori şi ciocolată, cărţi, o eşarfă roşie, un salt cu paraşuta, un zâmbet cald şi o sticlă de apă plată, mare.

“Miha, tu mai scrii?”

—–Ţinând cont de faptul că mi-a luat 1 minut să găsesc semnele de întrebare pe tastatura în română… e uşor de ghicit răspunsul.

Chiar aşa… Miha, de ce nu mai scrii? Everdene… unde sunt poveştile tale?

Anul trecut pe vremea asta scriam poveşti despre Olanda după o promisiune făcută lui Dan. Anul asta, de atâta delăsare ( cu scuză de stres, serviciu, schimbări de temperatură, somn) n-am trimis nici măcar un mesaj de Anul nou sau Craciun. Da, ştiu.. sinceritarea asta!

De fiecare dată când Cip îmi zice Everdene ( şi îmi zice cam  de 10 ori pe zi) îmi amintesc de Everdene dar o Everdene altfel. Everdene la început de timp atunci când timpul avea răbdare, o Everdene în mijlocul oamenilor, în autobuz ( cu bilet şi abonament), în sala de curs ( cu plângeri despre FEAA şi cu disertaţia susţinută sus şi O, Doamne cât de tare), o Everdene cu poveşti despre caritate şi cu fapte de viaţă.

De fapt… Everdene tocmai a vorbit cu cel mai aprig susţinător al său, cu prietena care i-a dat viaţa visului cu amintiri şi timp. De aceea, Everdene e fericită şi răcită şi liniştită. Şi chiar aşa, câte chestii frumoase s-au întâmplat în ultima jumătate de an şi câţi oameni frumoşi am cunoscut. Chiar merita împărtăşită experianţa.

Dar, ca un Flash rapid, câteva spicuiri, pentru cei care îşi mai amintesc de ultimele poveşti:

– Doamna Angela şi-a schimbat medicul şi a fost operată în ajun de Crăciun:) Este bine şi recunoscătoare celor care au contribuit la împlinirea ei fantastică!

– Everdene a văzut America şi a primit invitaţii pentru februarie să o mai vadă din nou. Cine ştie, poate lumea asta nebună are nevoie de poveşti proaspete şi viza pe 10 ani va fi fructificată.

– Mersul cu autobuzul a fost înlocuit de cel cu taxiul şi permisul de conducere nici în plan deocamdată nu e pentru că m-am speriat de zăpada din decembrie şi ianuarie! (Hi hi, ha ha!)

– Zâmbetul Anei şi al Elizei a fost înlocuit de parfumul Simonei căreia îi urez un bun venit în nebunia mea zilnică şi virtuală ( Simona nu ştia până de curând cine e Everdene). Ana şi-a băgat picioarele încălţată cu cer albastru şi speranţe verzi iar Eliza a primit o minune mică, de vreo 3 luni cu nume de înţelepciune. Pentru toate 4, sănătate şi bucurie:)

– Anca a revenit în ţară pentru scurt timp şi am putut să depănăm amintiri nebune despre nebuni şi turte coapte, de dorul poeziilor din copilarie.

P.S. Mulţumesc Lavi, Anca şi Ana pentru telepatia din gând. Acum, mă duc să-l îmbrăţişez pe Gabriel Oak care se uita la Discovery.

 

 

La mulţi ani, maestre!

Nu am mai scris demult aici şi atât de mult am scris azi la alte tâmpenii încât merită să mă opresc puţin şi să scriu acum despre un om drag mie care astăzi mai îmbătrâneşte puţin din postura de second QA team manager (mi-am permis să îl oftic de ziua lui pentru ca oricum e primul care mă strigă everdene la serviciu).

El e cel care îmi dă linkuri la articole interesante din presă sau mă anunţă că a mai apărut o carte nouă sau un spectacol de teatru fain.

El e cel care mă bucură mereu cu propoziţia “100% POSITIVE results!”.

El e cel care povesteşte la masă despre perioada petrecuta la FEAA şi care mereu ajunge la aceleaşi concluzii cu mine: It *****!

El e cel care mă citeşte mereu şi cel care s-a bucurat de autograful de la Savi şi care mi-a dat ocazia să mă vad din nou cu persoane dragi.

El e cel mai simpatic viitor tătic şi singurul din firmă care mă concurează la cârlionţi. Şi cu puţin noroc (dacă mă tund în curând) va câştiga competiţia!

Cu dedicatie,

La mulţi ani, Cip!