Scrisoare pentru Euro Taxi

Fostule drag Euro Taxi,

Îţi scriu aici şi nu în altă parte pentru că atunci când te-am contactat direct nu ai ştiut decât să profiţi de naivitatea şi bunăvoinţa mea pentru a-ţi satisface nevoile tale materiale. Adică, mai pe scurt, atunci când eu te chemam să vii să îţi mai dau 10-15 lei de vreo 2-3 ori pe zi tu veneai de fiecare dată bucuros nevoie mare să mă serveşti.

De cele mai multe ori serviciile erau ok  dar au fost şi cazuri (puţine) în care au lăsat de dorit: şofer ffff calm! sau cu fum de ţigară, şofer care uită să pună aparatul, şofer care înjură draguţele doamne de la dispecerat sau doamne foarte amabile care înţelegeau prost comanda şi apoi ţipau că nu am fost un client foarte clar.

Dar dragul meu, am considerat că serviile per ansamblu nu merită atenţia unor fapte izolate ca cele pe care tocmai ţi le-am descris. De accea, am aperat mereu cu încredere maxima 217.217 şi te-am chemat. Iar tu ai venit. Iar la coborâre lăsam mereu acei cel puţin 10% pentru atenţie. Şi consider că nu au fost în zadar pentru că unii angajaţi ai tăi chiar merită.

 

Însă, pentru că toate poveştile de dragoste trebuie să aibă şi un final, să îţi spun (încă o dată) oful meu. Soţul şi-a uitat sâmbătă telefonul într-o maşină care aparţine dispeceratului tău. Şi am sunat imediat să reclamăm problema zîcându-ne că sigur şoferul va fi draguţ şi ne va ajuta. După ce l-ai contactat să îl întrebi de sănătate iar el a zis că e bine sănătos… nu ai mai făcut nimic pentru a rezolva problema. A fost nevoie să insistăm cu telefoane, să ne dai numărul lui să discutăm cu el, să ne dai un numar al unui administrator pe care l-am sunat de vreo 3 ori şi n-a răspuns niciodată. Iar la final, după al 8-lea telefon la dispecerat o doamnă super mega draguţă, sătulă până peste cap de celelalte “5 telefoane şi 2 laptopuri” pierdute de clienţi Euro ne-a promis că se va ocupa personal de problemă. Şi s-a ocupat. În linişte totală.

 

Deci fostul meu drag Euro taxi, să ştii că azi am luat prima dată de la Mall un taxi de la Lux. Da, ştiu, voi cei de la Euro nu prea aveţi voie să staţi la mall, da până acuma dacă erau 20 de taxiuri în staţie, eu sunam la Euro. Pentru că Euro e cea mai tare chiar dacă nu era atunci în parcare. Să ştii nenea care m-a dus acasă chiar a fost draguţ, aşa cum majoritatea şoferilor Euro sunt. 

 

Dacă până acum nu am fost suficient de clară în exprimarea mea, să îţi zic mai simplu chestiuţe de suflet:

  1.  Ţi-ai dat, cum se zice, cu firma în cap în faţa unui client fidel care cheltuia săptămânal destul de mult pentru serviciile tale.
  2. Clientul ăsta fidel care sunt eu nu e supărat pe cei care lucrează pentru tine, nici nu-i bagă în aceaşi oală ci e supărat pentru modul în care tu comunici, transmiţi, îţi cer scuze, recompensezi.
  3. Acei 5 lei reducere pentru greşeala şoferului nu sunt suficienţi să îţi fidelizeze clienţii. Şi nici cardurile de fidelizare pe care trebuie să le activezi la sediu pentru ale folosi. 
  4. Clientul acesta fidel care venise printr-o recomandare mai recomandase  serviciile la  încă alţi 5 şi tot aşa. Şi nu gândi că nu contează pentru că acum, clintul ăsta fidel o să “recomande” atitudinea asta a ta la cel puţin 100.

 

Şi pentru că o să îmi fie dor de ei, îi salut pe cei care îmi sunt de fiecare dată dragi şi pe care i-am cunoscut prin tine (nu ştiu cum îi cheamă şi nici indicativul):

  • nenea  mai în vârstă permanent la costum care ne primea mereu coborând din maşină şi zâmbind
  • nenea mereu serios dar foarte corect si disciplinat care are pe portieră scris “Închide-o cu blândeţe”
  • nenea care îmi cunoştea toate surorile de cât de des le-a dus la gară şi care zicea mereu că el trebuie să vorbească pentru a ajunge cu bine la destinaţie
  • vecinul meu pe care îl văd mereu în orice anotimp spălându-şi maşina de la Euro în faţa blocului

Închei cu un citat de pe site-ul tău (căruia nu îi funcţionează pagina de sugestii şi reclamaţii): “Soferii nostri detin atestat profesional, sunt corecti si manierati. Pentru intretinerea acestui standard ridicat al soferilor nostri am creat pentru dumneavoastra pagina de sugestii si reclamatii.” 

 

Dar tu, mai Euro Taxi… pe când un standard mai ridicat? Mai gândeşte-te. Mâine sun la Delta Taxi.

Din memoriile unei mâini odihnite: Secretariatul

Intru în camera frumos luminată şi solicit o adeverinţă de student [nu spun facultatea]. Mi se spune sec să completez o adeverinţă. La rugămintea mea să fiu ajutată, primesc următorul răspuns:

– Domnişoară, am 2000 de studenţi. Cum să completez eu adeverinţa? Veniţi invalizi la secretariat! Ce e asta?

Concluzii:

1. Nu învăţaţi.

2. Nu munciţi.

3. Nu vă puneţi mâinile în gips.

4. NU vă duceţi la secretariat!

Şefele de la Litere

În camera misterelor nu intră decât un student. Restul, aşteptă afară, deşi 4-5 preotese stau pregătite să îţi dea (sau să nu-ţi dea) binecuvântarea lor.

Episodul I.
Cu teamă pătrund în secretariatul Facultăţii de Litere. Ştiu că e posibil să mi se vorbească urât, să mă dea cineva afară sau să nu rezolv nimic. Dar am urgent nevoie de o hârtie pe care să scrie ce cursuri am urmat în cei trei ani de studenţie la Jurnalism.

Dau “Bună ziua” de două ori şi aştept răspuns. Nimic. Spun cu voce tare ce problemă am dar mi se răspunde scurt: “Nu ai nevoie de nimic”.

Insist. Insist din nou, spunându-le că am semnat un act prin care mă oblig să vin la inscrierea pentru master cu adeverinţa de care am nevoie. Şi e important pentru că altfel… nu pot face masterul la FEEA (O, da… scap de secretariatul de aici.)
“La doamna X. Aşteaptă”, spune una dintre secretare cu sictir.
Aştept. După ce doamna X discută cu doamna Z despre cafeluţe, cealaltă secretară o informează scurt de ce am nevoie. “Pe marţi miercuri…”, spune doamna X.
“Pe marţi miercuri pot veni să iau adeverinţa?”, întreb eu bucuroasă că se rezolvă.
“Nu. Trebuie să plăteşti taxa şi să faci cerere la noi.”, vine replica doamnei X care nu uită să se întoarcă cu spatele şi să se afunde în hârtiile de pe birou.

Merg la casierie. E 11. O coadă de 40 de persoane, că doar e admitere şi se pregătesc mulţi boboci să fie binecuvântaţi.Nu am nici o şansă să plătesc chitanţa pănă în ora 12 când…. se termină programul cu publicul la secretariat.

Episodul II.
Plătesc chitanţa de 10 lei la casierie apoi mă plasez în faţa secretariatului cu 45 de minute înainte să se deschidă. După 20 de minute de aşteptat, îmi spune o fată: “Oricum aşteptăm pe socoteala noastră, vezi că lumea intră. Azi e vineri şi nu au program cu publicul.”
Vineri azi? La asta…chiar nu mă mai aşteptam. Uitasem complet în ce zi a săptămânii mă găsesc. Dar era urgent să rezolv aşa că îmi fac curaj şi intru.

Ca de obiecei, nimeni nu răspunde la nimic. Într-un final primesc o replică de genul: “Da lasă dragă cererea pe aici pe undeva, ce îmi pasă mie!” Îndrăznesc să întreb către cine să fie adresată, primesc răspunsul şi ies plângând din secretariat.

***

Cererile pentru rector se eliberează în trei-patru zile. Dacă o depun luni dimineaţă, va fi gata probabil pe vineri când nu e program cu publicul. Iar duminică trebuie să depun actele la master, în cazul în care vreau să îmi depun dosarul definitiv. Ce şanse am să reuşesc?

P.S. Am reuşit să îmi iau cererea joi.