Prânz la Bazar (fără manele de data asta)

Astăzi voi vorbi despre un loc deosebit numit Bazar. E locul din Rotterdam unde se poate asculta muzică de toate felurile (inclusiv manele) şi locul unde se pot satisface mai toate gusturile culinare. Pentru că la Bazar mâncarea e bună, atmosfera e relaxantă iar chelneriţele întreabă mereu: “De unde sunteţi?”. Şi în jur poţi vedea familii venite să ia prânzul sau micul dejun, cupluri la o masă mai rapidă şi deosebită sau turişti în trecere.

Mesele sunt scrijelite şi vopsite în albastru, verde, galben. Şerveţelele sunt şi ele de mai multe culori iar farfuriile au forme care te duc cu gândul fie la modelele turceşti fie la castroanele de lut româneşti tradiţionale. Am încercat salată cu frigărui de pui, shaorma şi pâine cu mai multe chestii (specialitate olandezo-franceză parcă). Porţiile au fost suficiente pentru a ne sătura iar testul gustului a fost trecut cu brio. La salată şi shaorma am fost serviţi cu vreo 3-4 feluri de pâine, de la lipie la pâine neagră şi pâine rotundă abia scoasă din cuptor.

Restaurantul e pe mai multe nivele iar baia e făcută dintr-un mozaic multicolor şi de simţi în tablourile miniaturiştilor turci (că tot ne numim toţi Roşu). Chelnerii sunt simpatici, rapizi şi binevoitori iar lumânările puse în sticle de vin dau impresia de intim şi cald.

Normal, fotografii pentru exemplificare:

Pâine cu... multe!
Un fel de kebab cu aripioare
Frigări şi pâine

Hai la biserică! Toţi copiii lumii!

Anca ne grăbea şi noi aproape alergam pe străzile Rotterdamului pentru a ajunge la biserică. De la gară, pe nişte străduţe cu magazine şi alte atracţii, dacă mergeai vreo 20 de minute în pas alert, dintre blocuri şi magazine.. o vedeai! Era o cladire gri spre maro, o casă mai mare cu ferestre albe şi lungi, cu o uşă micuţă în lateral.

În această clădire se află Scots International Church. Istoricul bisericii spune că această congregaţie a fost înfiinţată în 1643 de către o largă comunitate de comerciaţi, marinari şi soldaţi care locuiau în Rotterdam. Chiar dacă biserica nu a încetat să păstreze legăturile cu congregaţia din Scoţia membrii şi vizitatorii acestei biserici sunt de toate naţionalităţile şi denominaţiunile.

Partea cu diversele naţionalităţi mi-a plăcut cel mai mult. Cum am intrat pe uşa bisericii am observat pe cineva care predica: era îmbrăcat într-o cămaşă albă şi purta un fular galben cu verde la gât. M-am gândit atunci că aşa este costumaţia pastorilor în acea  biserică. Dar… în scurt timp, de undeva de lângă noi, se ridică un bărbat slăbuţ, cu o staţie de emisie în buzunar şi cu un microfon ataşat la haina sacolului. Cu o engleză impecabilă, pastorul salută mulţimea adunată şi întreabă:

„Oare cum se spune Un an fericit în ungureşte?”

Din dreapta mea se ridică o femeie şi luând microfonul în mână, zice o urare scurtă în ungureşte. Apoi, continuă bărbatul de lângă ea o urare în Spaniolă. La rugămintea pastorilor, 2 bănci mai încolo, un bărbat negru zice „Un an fericit” pe limba celor din Ghana. În spatele nostru se ridică un indian şi spune şi el urarea în limba natală.

După urările de bun venit mi-am dat seama că menţiunea pastorului legată de cele peste 40 de naţionalităţi care se întâlnesc în biserică era adevărată.

Slujba a continuare cu mesaje din partea vizitatorilor, cântări şi chiar un serviciu de împărtăşanie la început de an. A fost o experienţă interesantă să văd femeile africane în hainele lor tradiţionale venind în faţă sau să ascult cântecul unei bătrâne afro-americane care probabil avea peste 70 de ani.

La final, am făcut cunoştinţă cu pastorul bisericii, un admirator al oraşului Iaşi unde revine de fiecare dată când are ocazia. Ce mică e lumea, internaţională, scoţiană sau românească.

Era să uit: Cel care mi se păruse la început că predică cu fular galben nu era pastorul. Era doar un nene îndrăgostit de Africa!