“Cap de gumă” nu înţelege şcoala spaniolă

“Cap de gumă” când vii din nou?

Aşa mă alintă nepoţica blondă de fiecare dată când îmi iau la revedere de la ea şi plec în Lleida. Guma din capul meu şi capul din guma ei (meru cu aromă de piersici) ne face pe amândouă să ne simţim foarte bine. Mai stâlceşte cuvintele în româneşte şi spune uneori lucruri ciudate dar simpatice. E gata mereu pentru alte codiţe şi îi place mult să citească despre natură. Mă întreabă mereu dacă mă poate ajuta la teme şi îmi arată cu mândrie desenele ei. Eu îi explic la matematică şi ea prinde destul de repede. Am aflat aseară că la spanioli se învaţă o altă matematică, puţin mai ciudată. Fetiţa susţine că a luat 10 la un test la care a adunat fracţiile cu numitori diferiţi ca şi cum ar avea acelaşi numitor. M-am uitat în caietul ei şi peste lecţia care îi învăţa cum să găsească numitorul comun, trecuse fără a completa nimic. “Ne-a spus să trecem mai departe!”, se scuză Mona plângând şi încercând să îmi explice că ea aşa a învăţat la şcoală.

Cea mai mare nepoţică a mea locuieşte în apropiere de Madrid şi este în al doilea an de colegiu. Cu uimire, am aflat că la ei prima ora de fizică şi prima ora de chimie se fac, la un loc, abia când elevul ajunge la liceu (echivalentul românesc). Atunci afli pentru prima dată de unitaţi de măsură, mărimi scalare sau vectoriale şi componenţa unui atom.

Atât Mona cât şi Jessica, domnişoara din Madrid, au apetenţe pentru limba franceză. Cea mică, o tratează ca o joacă. Cea mare, a mers deja în Franţa de două ori şi vorbeşte fluent franceza. Totuşi, atât una cât şi cealaltă au învăţat că Je se citeşte JE, aşa cum se aude. Parcă m-a mai apropiat de Catalunia pronunţia asta 😛 . Totuşi, cea mare pronunţa cu accent corect. Cea mică, ştie una şi bună: “Aşa ne-a învăţat!” Am aflat că spaniolii sunt prea comozi ca să se mai complice să pronunţe corect şi că îi învaţă pe copii pronunţia cea mai apropiată de limba lor.

“Cap de gumă” a fost stresat doi ani până a putut să pronunţe GIRL aşa cum trebuie. Totuşi, şi eu la liceu încurcam orizontala cu verticala. Însă domnul Ilcu nu mi-a permis niciodată să arunc o maşină de pe un plan înclinat doar pentru că eu nu ştiam care era G normal şi G tangenţial.

Avem covrigi!

Cine mai spune că Spania nu e ţara românilor, să se mai gândească. În Torejon şi Alcala de Henares, românii se simt în ţara lor. Afişele scrise în română sunt peste tot. Oferta diferă: apartamente, menaj, receptoare TV… covrigi.

AVEM COVRIGI scrie pe uşa unui magazin din Torejon. Afişul e pus pe uşa de la intrarea mare. Pentru a atrage atenţia, propoziţia care anunţa marfa românească din interior, e pusă sub steagul României. Covrigii sunt de fapt nişte covrigei uscaţi, în pungă verde, cei mai ieftini din România. Aici însă, preţul trece de doi euro punga mică.

De vânzare sau de închiriat?
De vânzare sau de închiriat?

Ceva mai departe, tot în Torejon, românii sunt invitaţi să cumpere receptoare DIGI TV. Unii oferă cartele preplătite, alţii s-au specializat în decodoare. Dai 50 de euro şi vezi creanga de la OTV pe masă de Crăciun cât ai chef. Sau plăteşti 99 de euro şi ai alte şmecherii în plus. La alegere şi exclusiv pentru Spania!

La 100 de euro vă punem şi antenele!
La 100 de euro vă punem şi antenele!

Serviciile şi camerele de închiriat sunt alt subiect al bileţelelor scrise în limba română. Camere mai mult sau mai puţin centrale, oferte pentru primit în gazdă sau îngrijit copiii. Preţurile variază, la fel şi dorinţele, cererile şi ofertele. E greu cu eonomia asta!

imagen001

imagen010

imagen015

Contra “perversului” Plan Bologna

În Spania (şi în Catalunia) a fost zi de protest contra Planului Bologna. De fapt, a fost protest contra “El Pla Bolonya” pentru că în Catalunia (Nu Catalunya, nici Cataluña) totul se întâmplă fără niciun motiv, fără nicio scuză, fără nicio explicaţie. În LLeida, de vreo 10 zile am văzut afişe lipite în zona universitară. Niciodată nu m-am gândit ce mesaj transmit, până când am văzut, de la fereastra universităţii, marea manifestaţie.

Oprim Bologna! Ne facem ascultaţi!
Oprim Bologna! Ne facem ascultaţi!

În Barcelona au fost manifestaţii similare, numai că nu au participat numai 300 de studenţi, ci 4000. O parte dintre aceştia protestează de trei zile într-una dintre sălile Universităţii din Barcelona.

Am încercat să citesc în ziarele spaniole diferite informaţii despre protestele studenţilor. Mai întâi am urmărit imagini la televizor, am văzut cine cu cine se bătea, pancarte, poliţişti şi studenţi. Manifest împotriva Planului Bolonya! Dar ce au studenţii cu Bologna? Ce nu le convine? Nu am găsit răspunsul în conţinutul articolelor. Am apelat la forumuri şi aşa, încetul cu încetul mi-am făcut o idee despre ce vor de fapt studenţii catalani şi spanioli (nu, catalanii nu sunt spanioli!!!)

“Un master secundar costa 600 de euro, cu Bolonya va costa 2000!” se plânge un student pe forumul de la EL PAIS. Se pare că nu se doreşte transformarea universităţii într-o societate comercială şi că se doreşte dreptul la o educaţie liberă. “Democraţie. Trăim în democraţie şi cu Bolonya ni se ia libertatea”, comenta un alt student. Studenţii de la Informatica Tehnologica (Universitatea Granada) au protestat împotriva scoaterii din programa universitară a unor specializări pentru că “nu vrem să se schimbe nimic, ne este bine aşa”. Spaniolii sunt mândri că Spania este printre puţinele ţări care nu a aderat la Planul Bolonya şi consideră că nu au nevoie de contact prea mare cu străinii, că nu le trebuie “o universitate europeană”. Faptul că li s-ar lua specificul naţional (fii împotriva a tot ce e străin, oricum nu ai nevoie de limbi straine şi filme în original) îi sperie puternic, în special pe catalani.

Profesorii nu par nici ei prea încântaţi că trebuie să îşi modifice cursurile, să reorganizeze materia să se adapteze. Vorbesc numai de ce o să fie la anul şi ne spun că noi suntem ultima generaţie pe sistem vechi. Dintre comentariile de pe siturile ziarelor spaniole, mi-au atras atenţia câteva care spuneau simplu: “Întrebare pentru studenţii care au manifestat: ştiti cumva ce conţine Planul Bolonya, aţi avut curiozitatea să îl citiţi?”

Dar nu este important acest lucru. Într-o zonă cu o acută nevoie de critică, nu mai contează împotriva cui protestezi.