Valva sistemului şi operaţia mult aşteptată

Trăim în România asta fantastic de frumoasă cu spitale care se închid, cu oameni care aşteaptă şi cu multe lucruri care lipsesc.

Pentru cei care ştiu şi pentru cei care află acum, probabil vă mai amintiţi de tanti bolnavă care are nevoie de o valvă la inimă. Anunţam bucuroasă săptămâna trecută că operaţia va avea loc mâine. Ei bine, nu va avea loc mâine dintr-un motiv foarte interesant şi dureros totodată.

Doctorul i-a explicat că pentru a o opera trebuie să aibă în rezerva spiralului toate cele 6 (parcă) mărimi de valvă pentru a vedea care i se potriveşte. I-a zis că nu există altă modalitate de a vedea ce şi cum se potriveşte decât proba pe viu cum s-ar spune. Problema este că în dotarea spitalului nu se află ultima valvă din set. În concluzie, nu o poate opera pentru că nu îşi asumă riscul de a avea nevoie chiar de valva lipsă.

Medicul va pleca în concediu şi se va întoarce din câte am înţeles pe 11 iulie iar dacă stocul de valve va fi completat până atunci, tanti va fi reprogramată pentru operaţie. În concluzie… alte aşteptări, alte stări de rău şi alte speranţe.

Eu mă gândesc la cei care au făcut tot posibilul ca să se strângă banii la timp pentru că au vrut să ajute la timp. Dar ma gândesc şi la săraca femeie care tot aşteaptă şi îşi face speranţe o dată şi încă o dată şi tot aşa.

Trăim în România asta în care oamenii trebuie să se chinuie şi să lupte cu sistemul pentru a supravieţui din mila altora care au câştigat lupta sau măcar încearcă. Dureros, nu?!

Editarea târzie a sufletului

Cu mâinile dulci de prea mult dor

Şi inima ta.

Cu ochii ciudat de senini şi care

Aduc  mereu ploi amestecate cu soare şi ger

Cu tine şi cu tot ce e prin zona ta

Cu tot ce ţine culoarea şi zborul

Cu decorul şi cocorul şi iar zborul.

Cu mine la fel

Şi la fel şi culorile fără ochi

Şi la fel cu decorul fără zbor

Oamenii şi miracolele

Speranţele şi ideile.

Editarea târzie a sufletului meu:

Se întorc cosaşii de la coasă în fiecare vară pentru a  pregăti provizii  pentru iarnă.


***Oricum… nici eu nu înţeleg nimic.***

Gata de fugă. Vii?

Simţi că te doare stomacul puţin înainte ca mai apoi să nu te mai doară nimic dar să ştii că e posibil să te doară tot. Eşti în pragul „deşteptării mintale” odată cu problemele pe care ţi le cauzează măseaua de minte care chiar acum şi-a găsit să îşi facă loc în gura de viitoare licenţiată.

De două luni de zile te-ai trezit la 5 dimineaţa pentru a realiza marea capodoperă. Şi ai reuşit cumva, doar e opera ta şi te reprezintă. Îţi cumperi în fugă o cămaşă mai sobră, încheiată până în gât ca să te aperi de posibilele noduri şi te miri că în ziua cea mare nu îţi mai vine nici o pereche de pantofi. Eşti prea obosită.

Drumul până la locul de sus e simplu şi cald pentru că acum îţi permiţi să iei un taxi. Cobori şi încerci să te pregăteşti, să îţi dai afară grijile şi să îţi aminteşti de prietenii pe care i-ai cam neglijat. Dar ei nu te uită şi de asigură că ştii asta.

Intri în camera misterelor şi încerci să explici ce cauţi tu acolo. Îţi place ceea ce faci şi e interesant momentul. Numai că imediat îţi dai seama că trebuie să vorbeşti şi mult şi bine şi economic şi interesant. Şi îţi iese cumva. La sfârşit te confuzezi şi mai mult, dar deja eşti afară.

Va fi o aşteptare sensibilă până duminică când vei şti cât de tare te-a durut tema de licenţă. Şi normal, speri că durerea va fi maximă. Până atunci, dormi puţin pentru că aşa te-ai obişnuit şi speri mult pentru că speranţa a fost arma ta în ultimul timp. Şi râzi… aşa de bucuri tu când eşti obosită. Eşti gata de o nouă etapă. Fugi.