Încă o zi

Era odată o zi cu soare

cu pepene galben si zambile albe.

O zi în care băgam mâna în buzunarele lungi și largi

și găseam fericirea zilelor de copil.

 

Erau zile dulci în care ne jucam cu mingea și ne speriam de traumatisme copilărești.

Zile în care ieșeam la poartă doar pentru că ne plăcea cum oamenii îl salutau pe tata.

 

Erau zile în care poveștile aveau sens

și în care învățam să ne facem unii la alții surprize

zile în care învățam versuri și ceream permisiuni de mers la joacă.

 

Și chiar dacă azi poezia nu se mai scrie cu aceași autori

Amintirile rămân.

La fel și învățămintele sau inimile.

Pentru că odată ce l-ai cunoscut

nu ai cum să nu vezi soarele, să nu găsești fericirea sau să nu te bucuri de cel de lângă tine.

Advertisements

Azi e zi de veşti bune şi de amintiri

Dragii mei, azi e o zi importantă pentru mine şi tristă şi veselă şi cu de toate.

Doamna cu operaţia de inimă a reuşit în sfârşit să treacă cu bine peste toate examenele medicale şi acum e programată pentru operaţie pe 20 iunie, luni. Să ne rugăm să fie bine şi să suporte intervenţia chirurgicală. Ea vă mulţumeşte încă o dată celor care au ajutat cu bani şi cu gânduri bune şi eu voi reveni cu amănunte aici de îndată ce aflu mai multe.

Pe alte planuri, se pare că lucrurile încep să se mişte cumva. Am reuşit să trec cu bine în sfârşit de examene şi se pare că îmi voi susţine disertaţia totuşi. Prefer să nu îmi amintesc toate peripeţiile acestor 2 ani de zile petrecuţi la FEAA. Nu pot comenta din postura de victimă nici din aceea de călău pentru că aş fi subiectivă. Îmi rămân totuşi multe întrebări şi sper să le găsesc răspunsul mai spre sfârşitul susţinerii lucrării de disertaţie.

Singurul care nu e să se bucure şi să plângă cu mine e tata. Şi deşi scriu rar de el, nu pot să îmi amintesc că azi se împlinesc 14 ani de când nu mai e să îmi aducă coroniţe la sfârşit de an şcolar, nici batoane de ciocolată sau pepene roşu de la piaţă. Şi uneori mă gândesc că ar fi mândru de mine şi  uneori mă gândesc că m-ar înţelege şi m-ar iubi în continuare aşa cum sunt eu cu bune şi rele. Şi uneori chiar mă gândesc la el aşa, toată ziua, fără să spun la nimeni.

Dar deocamdată, pentru că tata e în deal şi nu se mai întoarce, la fel şi amintirile, şi cursurile la master, şi problemele… nu îmi mai rămâne decât să continui să scriu. La partea practică a tezei.

 

See you 🙂

M.M.M.

„Cum să uit? Nimic n-am uitat îmi aduc aminte de fiecare vis pe care l-am visat in somn şi de fiecare vis pe care l-am visat treaz, cu ochii deschişi () Cum să uit pe mama şi pe tata? Cum să uit pe fraţii mei şi surorile mele? Cum să uit neamurile noastre? Cum să uit chipurile şi faptele oamenilor? Nu. Nu, n-am uitat nimic.” (Zaharia Stancu, Desculţ)