Ploaia uitării şi bagajele vremii

Şi nu a plouat azi deşi în inimă a fost furtună şi încercări de nori grei. Mulţumesc.

Mulţumesc Anca pentru modul în care mă faci mereu să spun “Hey… Doamne ajută!” Am uitat de aniversarea ta deşi am trecut de şapte ori data zilei tale de naştere pe formularul de plată pentru bilet… Mai e puţin şi mă inviţi la o omletă spaniolă în căsuţa inimii tale.

De tata nu am uitat, numai că am vrut să uit pentru o săptămână că au trecut 11 ani.

Am uitat să scriu altceva decât studiul de caz la licenţă. Însă am învăţat prea multe ca să îmi pară rău tocmai acum.

Monica trebuie să ştie că peştele e mai gras ca de obicei pentru că toată săptămâna a fost hrănit cu inspiraţie din cazul Enron. Şi nu, acvariul nu a dat faliment.

Am uitat să-mi iau la revedere de la Socola. Dar nu vreau să uit nimic. Doar poate lacrimile din ziua absolvirii şi privirea care m-a dezamăgit atât de mult. Şi după o săptămână doare.

Şi nu a fost soare azi în inimă, deşi îl am pe Oak din nou lângă mine. Şi Gabriel e pe aproape. Mai lipeseşte Everdene care îi iar cu prostii pe afară. Lumea asta dezlănţuită pare să pornească ploaia. Vine vara.

Sfântul Obama nu dă azi de băut!

“O noua zi, o nouă noapte, un nou Obama. Sunt fericit la fel ca el!” Aşa îşi începea mesajul cel care seamănă mai mult cu Obama decât cu Sf. Mihail al nostru. Săracul… până şi grijile lui Obama i se potriveau.

Cum este oare să fii tânăr şi să fii primul preşedinte de culoare al Americii? Cum e să se scrie despre tine în moduri diferite şi tu să impresionezi prin problemele pe care le-ai avut în trecut? Cum e să apari în viaţa Americii în momente de criză şi să fii nevoit să iei asupra ta grija unei naţiuni prea albă de frica prăbuşirii? Cum e să fii Obama în timp ce alţii îl sărbătoresc pe Sf. Mihail?

“Am băut Coca-Cola toată noaptea.” Aşa începea prietena mea să îmi povestească cum a primit vestea alegerii lui Obama. Da, băutură americană şi cartofi prajiţi. Arşi, rumeniţi, nu albi ca cei fierţi. Scumpa mea prietenă încă mai crede în puterea culorii. Şi mie mi-i dor să mi se cânte “Viaţa are gust” a celor de la Holograf, însă încă nu e posibil aşa ceva. Şi atunci, iar mă gândesc la Obama.

“Am luptat împotriva dominaţiei albe şi am luptat împotriva dominaţiei negre. Am împărtăşit idealul unei societăţi libere în care fiecare să trăiască liber, cu drepturi egale. Este un ideal pentru care sper să trăiesc pentru a-l împlini. Dar este  un ideal pentru care sunt pregătit să mor.” Aşa spunea Nelson Mandela şi am scris asta pe pereţii camerei mele din liceu. Şi acolo mi-au mai scris vise cei care intrau şi ieşeau din cameră. Şi apoi, rămâneam singură amintindu-mi că tata, acel Mihai atât de drag mie, s-a dus fără ca să implinească vreun ideal cu noi. Şi iar mă gândesc la Obama…

Se pare că am mai multe în comun cu Obama decât cu San Miguel…mă rog, Sf. Mihail al nostru. Căutând caricaturi în română, am găsit una foarte sugestivă în Academia Caţavencu:

Mardale, Catavencu
Mardale, Catavencu

Şi nu…nu voi da de băut. Nu am cui şi voi fi pe drum. Voi întâlni oameni mulţi, negri suficienţi în autobuzul spre Zaragoza. Iar mâine, voi sărbători cu totul altceva. Aşa fac oamenii care o iau mereu înainte pentru a afla că sunt atât de în urmă. Ce ar face oare Obama în locul meu?