Adjective de bine (Destăinuiri de Crăciun)

Cald şi bine. Aşa cum numai acasă poate să fie după 4 ani în care ai hoinărit şi nu ai mai auzit colinde din sat.

Rece şi bine. Aşa cum e aerul de ţară în cântec de colind.

Minunat şi bine. Aşa e glasul persoanelor iubite atunci când te invită la masă, te sună să îţi ureze de bine sau să îţi amintească cât ţi-e şi ţie dor.

Frumos şi bine. Aşa e momentul în care îţi aminteşti ce minunat e Dumnezeu pentru că ţi-a oferit atât de multe în ultimul timp.

Antrenant şi bine. Aşa cum numai colindele de la Hara (chiar şi în ungureşte) pot fi.

Sincer şi bine. Aşa ca glasul lui, vocea mamei sau râsul fetelor.

Aproape şi bine. Aşa cum poate fi numai casa pe care ai răgăsit-0 cu dor, bucatăria în care nu ai intrat încă, dulapurile pe care încă nu le-ai deschis.

Dulce şi bine. Aşa cum numai urarea nepoţelelor poate fi. Crăciun Fericit, Naomi! Feliz Navidad, Mona!

Moale şi bine. Aşa cum e în braţe sau cum e domnul Oak uitat singur în Iaşi… Iar e Everdene plecată în grabă.

Vesel şi bine. Aşa ca glasul Andreei, al Anei, al Alinei, al Elizei.

Alfabetic şi bine. La fel ca alăturarea de mai sus.

Bine şi bine. Cum numai acasă de Crăciun, poate fi.

Să ne fie clipele frumoase alături de cei dragi!

Pleci şi ne laşi, dar nu îţi spunem Adios!

Mă îmbrăţişează cu putere şi mă ţine strâns în braţe şi îmi spune cu o voce de cântec: “Nu pleca. Vrem să rămâi cu noi”. Apoi, mă pupă pe ambii obraji (ca un spaniol autentic) şi îmi spune că e sigur că mă voi întoarce în Spania. Apoi, mă ia de mână şi îmi aminteşte cât de bine a fost la Scoala de Sabat, partea mea preferată din programul bisericii. Îşi aduce aminte că nu m-a îmbrăţişat suficient şi mă cuprinde din nou.

E Cezar, responsabilul de tineret, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea Zaragoza, Las Fuentes. L-am cunoscut prima dată când am venit în Spania pentru surpriza Rebecăi, sora mea mai mică. L-am auzit cântând împreună cu soţia lui şi am simţit muzica până în adâncul sufletului. Cezar, îi salută pe români cu “Buna dimineţa” într-o română stâlcită. La grupa lui, uneori, la început, e singurul spaniol. Restul sunt români. Pe parcurs, se mai adună doi bolivieni, doua fete din Nicaragua sau un băiat din Chile. E grupa noastră şi m-am simţit bine de fiecare dată.

“Uite, am uitat să îţi dau asta!”, îmi spune vara mea. Era o felicitare de la Cezar. Mă cautase şi nu mă găsise (deşi mă cautase din toată inima). Felicitarea, conţinea câteva gânduri frumoase care m-au emoţionat. Mesajul era de la spaniolul specialist în îmbrăţişări, însă semnaseră aproape toţi membrii grupei. Mulţumesc Cezar Lopez.

Pleci şi ne laşi, dar nu îţi spunem adio. Mihaela, îţi multumim pentru bucuria ta, pentru colaborare şi pentru prietenie. Mi-a facut plăcere să te cunosc. Sperăm ca Dumnezeu să te binecuvinteze în călătoria de întoarcere în România şi să nu uiţi că aici ai familia ta carnală şi spirituală care te iubeşte. O îmbrăţişare şi sper să ne revedem.
Pleci şi ne laşi, dar nu îţi spunem adio. Mihaela, îţi multumim pentru bucuria ta, pentru colaborare şi pentru prietenie. Mi-a facut plăcere să te cunosc. Sperăm ca Dumnezeu să te binecuvinteze în călătoria de întoarcere în România şi să nu uiţi că aici ai familia ta carnală şi spirituală care te iubeşte. O îmbrăţişare şi sper să ne revedem.
Mi-e sete de dor...
Mi-e sete de dor...

Operaţiunea “Lista lui Mihăilă”

Am ajuns la sora mea în Alcala de Henares şi am ajutat-o să facă munca specifică acestei perioade: 30 şi ceva de felicitări cu Moş Craciun şi brăduleţi au fost scrise, timbrate, semnate şi trimise în România. Fiecare scrisoare conţinea aproape aceaşi urare, că doar nu era să compun 30 de mesaje diferite.

Din când în când, mai auzeam comentarii: “Ai grijă cum o scrii pe asta, că e pentru Popa. Da, popa din sat.” Numai învăţătorul lui Naomi a avut tratament special. Mamei i-am scris ceva deosebit. La fel la tanti de la Iaşi şi la prima mea învăţătoare. În rest, acealaşi text, scris cu trei scrisuri diferite. Fiecare felicitare cânta în momentul în care o deschideai. Pentru a o scrie, trebuia să îi pui o bucăţică de hîrtie între baterie şi arc. E posibil ca eu, în zăpăceala mea, să fi uitat unele  foiţe în felicitări. Îmi cer scuze, dar eram prea obosită.

În timp ce eu scriam urarea, Penina tăia de pe listă numele destinatarilor. “Am terminat şi cu mamaia. Urmează tanti Ruţa”, spunea sora mea încântată de primele 20 de felicitări scrise.

“Asta-i pentru poştăriţă. În fiecare an îi trimit şi ei. Săraca, merge atâta prin sat cu plicurile astea. Măcar să aibă şi ea o felicitare cu Moşul”, spune Penina bucuroasă, închipuindu-şi zâmbetul femeii de la poştă.

Pentru amănunte referitoare la operaţiunea “Feliz Navidad-Lista lui Mihăilă”, scroll mai jos:

imagen071
Una la casa parohială, una la poştă. Să nu uităm de Ghioti, poate se îmbolnăveşte cineva între timp.

imagen070
Scriu numai cu pixul meu preferat. Aceaşi urare pentru toată lumea.

Asta nu-i punga lui Moş Crăciun. Sunt felicitările din partea lui Mihailă!
Asta nu-i punga lui Moş Crăciun. Sunt felicitările din partea lui Mihailă!